Arhiva pentruianuarie 11, 2016
În perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au intrat noi mijloace de intervenţie, fiind distribuite de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Tehnica de luptă a pompierilor militari bihoreni a fost astfel completată cu o autospecială pentru transport scafandri cu echipamente specifice pentru
30 de companii recrutează (miercuri 20 octombrie), la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, între orele 09 – 17, personal calificat, La Bursa Locurilor de Muncă, se ofera1000 de locuri de muncă dintre cele mai tentante Participanții pot interacționa cu unii dintre cei mai doriți angajatori, fiind prezente companii cu domenii de activitate diverse,
Lotul Național de Taekwondo I.T.F, al României a luat parte la Campionatul European de Taekwon-do I.T.F, organizat, în a doua decadă a lunii octombrie, pentru sportivii juniori și seniori, desfășurat în localitatea scoţiană Motherwell. Delegația României a fost alcătuită din 35 de sportivi (16 seniori, 19 juniori), oficiali, arbitri, antrenori și suporteri, fiind condusă de
Nu departe de obârşia Văii Cetăţilor, în Poiana Glăvoi, sub cetina brazilor – paznici ai poienei din faţa lor, în care oile pasc, oferind ochiului un peisaj mioritic – pe malul stâng al văii, pe stâncile aşezate acolo, parcă la sfat, străjuind-o într-un august încă torid şi secetos, câţiva inimoşi reprezentând cluburile APUSENI Beiuş, SPEODAVA
Odată, când am fiert porumb, am încercat să verific cu o furculiţă, dar mâna a ajuns în apa clocotită. Am urlat de durere, când a apărut un prieten de-al casei, fost soldat în Vietnam. M-a întrebat, unde ţin făina? După ce i-am dat punga, mi-a introdus complet mâna în făină şi mi-a spus, să o
Răsfoirea dosarelor de la CNSAS poate provoca, uneori şi hohote de râs. Însă un râs foarte trist.´Cercetătorii arhivelor Securităţii ajung să se întâlnească, fără să vrea şi cu aspectele comice ale acestei tragedii care a însemnat controlul şi amestecul Securităţii în viaţa publică şi privată a cetăţenilor României. Carmen Chivu şi Mihai Albu, cercetători pe
În doar 10 secunde, ardeiul iute, roşu OPREŞTE ATACUL DE CORD şi SÂNGERAREA oricât de intense ar fi ! Ardeiul roşu a fost utilizat, de peste 9.000 de ani, de amerindieni, ca aliment şi medicament în același timp. Iuţeala din gust este datorată prezenţei capsaicinei, ingredientul cel mai activ din ardeiul iute. În mod surprinzător
Sarea, zahărul, făina nu sunt periculoase pentru sănătate dacă sunt consumate în limite normale. De multe ori nu suntem însă conştienţi de cantitatea de zahăr ori de sare pe care o consumăm pe parcursul unei zile, fiindcă acestea se pot „ascunde” în alimente precum mezelurile, pâinea, conservele, margarina, făinoasele, fast-food-uri. Ştiri pe aceeaşi temă: Ce
Ianuarie Marţi, 5 ianuarie, ora 19:00 – Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă) *UCIDEREA RITUALICĂ A LUI GORGE MASTROMAS, de Dennis Kelly, regia artistică Bobi Pricop Miercuri, 6 ianuarie, ora 19:00 – Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă) *CHEIA, de András Forgách, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză Duminică, 31 ianuarie, ora 19:00
Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, şi chiar mai vechi decât piramidele egiptene! De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai
‹‹Newer Posts