Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Campionatul Internațional ”X – Man România”, de triatlon, la Oradea


În data de 2 iunie, Oradea găzduiește cel mai important eveniment al triatlonului românesc. Este vorba despre ediția a IX-a a Campionatului Internațional de Triatlon pe distanță lungă X-Man România – Cupa Visit Oradea.

După cum au anunțat organizatorii, în cadrul conferinței de presă pe care au susținut- joi, competiția va avea două trasee de lungimi diferite. Este vorba despre: Distanța Full Ironman (3.800 m înot, 180 km ciclism și 42,2 km alergare) și de Distanța Half Ironman (1.900 m înot, 90 km ciclism și 21,1 km alergare).

„Traseele pot fi parcurse atât individual cât și în echipe, având și două categorii speciale: una pentru familii, iar alta pentru companii. Înregistrarea online este deschisă până la data de 15 mai (inclusiv), pe pagina noastră www.xmanromania.ro”, după cum au precizat organizatorii.

„Dificultatea concursului de anduranță nu este dată doar de distanțele diferitelor etape, dar și de faptul, că ele sunt parcurse consecutiv, fără oprire, solicitând sportivii la maxim, atât din punct de vedere fizic cât și mental”, a precizat Szokolszky István, vicepresedintele clubului Xterra Sport Bihor, principalul organizator.

Concursul este organizat, astfel de asociația Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, Primăria Municipiului Oradea, Poliția Rutieră Oradea și Consiliul Județean Bihor. De asemenea, evenimentul este sprijinit și de peste 130 de organizatori și voluntari.

De menționat și faptul că evenimentul este inclus în calendarul competițional al Federației Române de Triatlon, fiind și Campionatul Național de Triatlon pe distanță lungă. Competiția se organizează conform regulamentului internațional de triatlon, iar la eveniment vor participa aproximativ 300 de sportivi din țară și din străinătate.

Florin Mihalca

 

One Response “Campionatul Internațional ”X – Man România”, de triatlon, la Oradea”

  1. Dodel Românaș cu studii plecat unde e respectat
    mai 4, 2018 at 3:39 pm

    La ce progenituri de indivizi umane prin asociere sunt acolo nu degeaba se numește x-man adică niște ciudați

Lasă un răspuns la Dodel Românaș cu studii plecat unde e respectat Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *