Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Negru pe alb. Adio, DDG !


Mi-e tare greu să scriu despre ce am simţit astăzi, dar mi-ar fi tare greu să ţin în mine sentimentul care mă apasă.

Am fost prieteni buni (cel puţin, eu aşa am crezut), ai fost la mine acasă, am fost la tine acasă, am mâncat împreună, am râs împreună, am povestit…

Nu mă deranjează (prea tare) că nu am mai putut fi prieteni, preşedinţia UZP era mult mai importantă. Din câte am înţeles ulterior, cu alţii te-ai purtat mult mai rău decât ai făcut-o cu preşedintele executiv al UZP, mâna ta dreaptă în echipă, prietenul tău Bogdan. Din nou, am pus asta pe seama faptului că te simţeai încolţit, vulnerabil, că aveai senzaţia că toată lumea (chiar toată?) vrea să te dărâme din înaltul tron care se cheamă şefia Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

M-am dat deoparte, fără să te atac. Mi-am dat seama că postul de preşedinte al UZP înseamnă pentru tine ţelul suprem în viaţă şi că nu vei renunţa pentru nimic (şi nimeni) în lume la el.

Astăzi mi-a fost jenă. Sau ruşine. Sau ambele.

Am plecat de la o întâlnire a unor membri UZP înaintea tuturor, aveam de ajuns undeva. La 50 de metri de locul de desfăşurare a întâlnirii erai tu, cu telefonul la ureche.

Cât de mare să fie coincidenţa ca, la acea oră a unei zile de sâmbătă, să fii la doi paşi de locul unde se spuneau lucruri de o gravitate deosebită despre tine? Oare pe cine ascultai la telefon? Întreb asta pentru că nu spuneai nimic, asta am putut observa în cele 10 secunde până am trecut de tine.

Prea puţin îmi pasă că la acea întâlnire se prea poate să fi fost un „spion” care să-ţi dea raportul în timp real despre ce se spunea despre tine. În definitiv, era un risc asumat.

Mi-a fost jenă şi ruşine să mă opresc şi să te întreb cum de ai putut coborî atât de jos încât să „tragi cu urechea” la lucrurile care se discută în cadrul unei întâlniri la care nu ai fost poftit.

E adevărat că dacă unele aspecte relatate acolo vor ajunge în instanţă şi se vor dovedi reale, vei avea ceva de furcă să ieşi basma curată.

Mi-a fost jenă şi ruşine să mă opresc lângă tine pentru că acolo nu era fostul meu prieten, ci unul care se purta ca un animal hăituit. Şi care nu se dădea în lături de la nimic, chiar cu preţul demnităţii, pentru a-şi salva pielea.

Habar nu am ce va stabili instanţa la final.

Dacă vei pierde, îmi va părea rău pentru tine, pentru că ştiu că nu vei putea trece peste înfrângere.

Dacă vei câştiga, va fi o victorie à la Pirus, pentru că pentru mine, cel puţin, ai rămas cu imaginea celui care stă cu urechea lipită de peretele unei incinte unde nu a avut acces, ca să poţi lovi, fără pic de fair play, în adversari. Tu, care ai comentat atâta sport pentru ascultători, nu ai luat nimic de la sportivi. Nimic bun.

Adio, fostul meu prieten Doru Dinu Glăvan. Ţi-am dat cartonaş roşu. Ieşi din sufletul meu!

Bogdan Gamaleț, UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *