Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Acasă

Primăria Oradea reabilitează alte trei clădiri de patrimoniu

Primăria Oradea, prin Direcţia de Patrimoniu Imobiliar solicită aprobarea consilierilor locali privind reabilitarea fațadelor pentru alte trei imobile din municipiu, respectiv Vasile Alecsandri nr. 3 (Casa Roth) și 7 și  Piața Regele Ferdinand nr. 3, valoarea totală a investiției apropiindu-se de 1 milion de lei. Imobilele care urmează să fie reabilitate sunt valoroase din punct

expo foto1

Expoziţia anuală a membrilor Asociaţiei „Euro Foto Art”

A devenit o tradiţie ca la începutul fiecărui an membrii Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art” cu sediul în Oradea să prezinte în cadrul unei expoziţii de artă fotografică, cele mai reuşite fotografii realizate din anul anterior. Prezenta expoziţie este  alcătuită din 151 fotografii alb-negru şi color instalate pe simezele Muzeului Cetății și Orașului Oradea au

medficină1

Cât costă promovarea examenului la Facultatea de Medicină Oradea?

Chiar dacă cei din conducerea facultății susțin în permanență că faptele care se întâmplă în instituție nu constituie un fenomen ci sunt cazuri izolate, realitatea nu le dă dreptate. Cazul din 2014, când prodecanul Constantin Romanul a fost prins în flagrant în timp ce lua mită, nu le-a tăiat avântul șpăgarilor ci mai degrabă i-a

horea0

Eroul tras pe roată pentru ţara toată

  Eseu martirului Horea, eroul moților Autor:  Andreea Ioana Neag, elevă la Şcoala Gimnazială ”Horea”, jud. Alba Profesori coordonatori: Floare Todea și Delia Trif   “Mor pentru popor!” Această replică mi-a rămas adânc întipărită atât în minte, cât şi în sufletul meu de copil…Simt că nu voi putea vreodată să găsesc cuvinte suficient de măreţe

afis serate

Serata „Voci sănătoase în corp armonios” din ciclul ”Bijuterii Muzicale”

Miercuri 22 februarie 2017, la ora 18, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” găzduiește o nouă ediție a serilor de Bel Canto intitulată „Voci sănătoase în corp armonios” din ciclul seratelor ”Bijuterii Muzicale”. Evenimentul este moderat de asistentul univ. dr. Tudor Ciupeiu (la Facultatea de Muzică a Universității Oradea). Invitata ediției este psihologul Daiana Debucean,  specialist în

ludoteca1

Activități atractive la Biblioteca Județeană ”Gh. Șincai” Oradea

Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai” Bihor găzduieşte, în această săptămână, următoarele activităţi atractive: 1. Miercuri, 22 febr. 2017, ora 15 – Clubul de lectură pentru elevii claselor primare, în limba germană Clubul este organizat de Biblioteca Judeţeană ”Gheorghe Şincai” Bihor, Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea şi Asociaţia pentru promovarea cooperării în educaţie Oradea. Elevi cu

loc-de-joaca-oradea

Aparatele de joacă din parcuri necesită reparații urgente

Direcția Tehnică a Primăriei Oradea verifică cele 100 de spații de joacă aflate pe raza municipiului, urmărind starea în care se află. După inspectarea a jumătate dintre aceste spații, 10 au nevoie urgentă de reparații, ca urmare a deteriorării aparatelor de joacă, împrejmuirilor metalice, leagănelor și treptelor din lemn. Toate aparatele defecte urmează să fie urgent reparate

Older Posts››