Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Călătorii virtuale

Istoria cinematografului în Oradea

Orădenii trebuie să fi făcut cunoştinţă cu fotografia mişcătoare, la începutul secolului al XX-lea.  Presa locală anunţa încă din 1905, organizarea de spectacole în Piaţa Mare (actualul Parc 1 Decembrie). Primele filme văzute în Oradea au fost aduse aici de cinematograful maghiar „Urania”, cu întâia producţie, de referinţă, pentru istoria filmului maghiar, intitulată „ Dansul”,

Oradea, în Războiul de Independenţă

În Transilvania războiul de independență al României a fost receptat in moduri diferite. Maghiarii erau susținători ai Imperiului Otoman, inamicul traditional al rușilor, cei care au înăbușit în sânge revoluția maghiară în 1849. În presa românească, dar și cea germană din orașele locuite de sași, opiniile sau știrile era favorabile. La Brașov, spre exemplu, spiritul antreprenorial

Revista Familia, 150 de ani de la prima apariţie

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înființarea revistei ”Familia” la Pesta. Într-o adresă trimisă Prefecturii poliției din Pesta la 5 aprilie 1865, Iosif Vulcan solicita autorizația de editare a unei reviste cu numele Familia, al cărei program era de a răspândi cultura și cunoștințele de interes general (în limba română). În perioada 2/14

Aşezarea latinilor în Oradea sau Olosigul

La vest de cetatea Oradea, un vad apoi un pod unea cele două maluri ale Crișului Repede. Pe malul drept se afla o luncă străbătută de câteva brațe vechi ale râului care se umpleau cu apă la orice creștere mai bruscă a debitului. Mărginită de pantele vestice ale dealurilor și de pârâul Paris (numele datează

Judecata cea dreaptă – de Prof. Dr. în istorie, Blaga Mihoc

Istoricul orădean Prof. Dr. Blaga Mihoc este un autor prolific în ultimele două decenii şi un mucalit cunoscător al subiectelor cărţilor sale. Cartea tocmai scoasă de sub tiparniţă cuprinde “trei studii şi o pereche de encomioane sau conferinţe…”. “În primul dintre studii, devenit titlu al acestui volum se discută pe marginea unor protocoale încheiate de

Omagiu unui împătimit al muntelui – Ovidiu Cuc (1964 – 2012)

Nu departe de obârşia Văii Cetăţilor, în Poiana Glăvoi, sub cetina brazilor – paznici ai poienei din faţa lor, în care oile pasc, oferind ochiului un peisaj mioritic – pe malul stâng al văii, pe stâncile aşezate acolo, parcă la sfat, străjuind-o într-un august încă torid şi secetos, câţiva inimoşi reprezentând cluburile APUSENI Beiuş, SPEODAVA

‹‹Newer Posts