Dragă prietene,

Iată că după aproape un an îţi scriu din nou de pe meleagurile galice. A mai trecut un an şi închipuieste-ti că nu a apărut nimic rău, nicio taxă sau impozit în plus, niciun impediment care să-mi facă zilele grele, nimic, nimic !
Criza dă semne de oboseală şi prin târgusorul meu, unde vara asta s-au deschis două noi terase ! Treburile merg bine în ciuda faptului că eu am încă angoasele mele: dacă vine ceva rău, dacă se schimbă legislaţia, dacă intră sistemul în incapacitate de plată, dacă…
Am încercat să discut despre toate acestea cu colegii francezi, dar când deschideam subiectul se cam uitau lung la mine, unul dintre ei chiar întrebându-mă dacă am vreo problemă de adaptare !
Le-am explicat, că de fapt am încercat doar să le detaliez câte puţin din aberaţiile legislaţiei noastre medicale, fără să insist prea mult, pentru că iar începeau să se mire.
Încep să înţeleg, cam greu, că ei nu pot concepe ca un medic independent, deci cu o profesiune liberală, să fie dependent de o structură de stat sau indiferent de ce tip. Spunându-le colegilor şi prietenilor mei de acasă despre sistemul francez de sănătate, am avut de multe ori surpriza unei atitudini similare cu a colegilor francezi când le povesteam despre condiţia medicului de familie din fascinanta Românie ! Aşa că nu am altă şansă decât să mă obişnuiesc cu o normalitate de care nu am avut parte acasă.
Cam atât cu văicărerile şi lamentările !
Să-ţi povestesc despre călătoriile mele din ultimul an.
Am revăzut de câteva ori Biarritz-ul (nu se putea altfel !), inclusiv Muzeul Mării, care este fascinant şi tot pe Cote Basques, Saint Jean de Luz si San Sebastian în Spania), dar şi minunăţiile de pe Cote d’Azur (Saint-Tropez, Cannes, Antibes, Nisa, Monaco, Menton), San Remo pe Riviera Italiană şi cireaşa de pe tort, Parisul !
Am să încerc să-ţi povestesc câte ceva din „periplurile” mele şi anume viziunea unui călător circumstanţial, adică unul care visa să vadă cel mult Viena, aflată la 500 de km de Oradea şi care s-a trezit, prin grija mai-marilor „legiuitori dâmboviţeni”, să fie pus în situaţia de a putea vedea o ţară de vis.
Am să încep cu Cote Basques şi anume cu Saint Jean de Luz (Donibane Lohizune în limba bască), un oraşel cu 15.000 de locuitori la nici 20 de km de Biarritz, devenit staţiune balneară datorită plajei sale mari, protejată de diguri ce asigură accesul în mare fără riscuri, atât al celor mici cât şi al celor mari.
Istoria acestui port al pescarilor şi apoi al piraţilor a fost plină de tragedii, de la epidemii de ciumă, furtuni şi incendii devastatoare până la războaie interminabile, dar şi cu episoade memorabile, ca de exemplu căsătoria lui Ludovic al XIV-lea cu Maria Tereza a Austriei, în biserica Saint Jean Baptiste, sau călătoriile lui Napoleon al III-lea care au avut o influenţă mare în dezvoltarea turismului local.
Oraşul este foarte frumos, curat, bine îngrijit şi plin de turişti, turismul fiind un factor important pentru prosperitatea localnicilor. Zona centală este pietonală, ca în toate oraşele pe care le-am văzut până acum în Franţa. Magazinele şi buticurile sunt deschise sâmbăta şi duminica, iar terasele şi restaurantele sunt pline atât la prânz cât şi seara.
În Franţa, ca regulă generală, poţi mânca la prânz între orele 12 şi 14, iar seara între 20 şi 22, intervale în care funcţionează bucătăria localurilor. Unele restaurantele şi terase sunt deschise şi pentru micul dejun, seara se închid de obicei pe la miezul nopţii.
Am fost surprins la început, neînţelegând de ce nu poţi mânca, dacă ţi-e foame şi la orele 15 sau 22, obişnuit ca acasă, cu restaurante care îţi oferă meniuri, la orice oră. Restaurantele franţuzeşti prepară felurile de mâncare din ingrediente proaspete, fără semipreparate sau alimente congelate. De aceea sunt atât de apreciate şi de pline ! Dacă ai ajuns în Saint Jean de Luz trebuie musai să vezi biserica Saint Jean Baptiste, ecomuzeul basc, farul din port şi portul propiu-zis, dar şi să guşti „ttoro”, o supă de peşte, crustacee şi scoici şi „macaron”, o prăjitură adusă în St. Jean de Luz de un patiser care a servit-o la nunta lui Ludovic al XIV-lea în 1660.
Nu-ţi mai povestesc despre vinurile franţuzeşti sau de cele spaniole pentru că s-ar putea să intri în depresie…
Dacă istorisirile mele sunt pe placul domniei tale, voi reveni cu alte impresii de călătorie din Ţara Bascilor şi de pe celelalte meleaguri galice.
Toate cele bune să se adune ! Bunul tău prieten a devenit încă un pic francez.
Dr. Mircea Dumitrescu – jurnalist

Tags: corespondenta, news, noutati, stiri