Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Instanța decide definitiv !


Preşedintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, urmărit penal pentru înșelăciune, fals și uz de fals.

Bulgărele juridic din cea mai mare organizație a jurnaliștilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, se rostogolește cu efecte incredibile pentru  standardele jurnalistice și onoarea membrilor ei.

Pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 9395/299/2018 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 Cod penal, înșelăciune, faptă prevăzută. de art. 244 alin. 1și 2 Cod penal și uz de fals, Secția Penală a Judecătoriei sect. 1, București admite cererea formulată de un grup de jurnaliști reprezentați de Gheorghe Frangulea și pe baza datelor şi a probelor existente în cauză, pune în mișcare acțiunea de urmărire penală în rem a Consiliului Director al UZPR  și a președintelui acestuia Doru Dinu Glăvan.

Anul trecut, trei comisii din UZPR, Comisia de atestare profesională, Comisia de onoare, discilină și arbitraj și Comisia de cenzori, au semnalat Consiliului Director o serie de nereguli grave în activitatea președintelui Uniunii (40 de adeverințe puse în plată, fără respectarea legii, cu un prejudiciu anual adus bugetului public de 516.000 lei, precum și alte 130 de dosare acceptate care nu întrunesc condițiile pentru primirea indemnizației de jurnalist).

Suspecților urmează să le fie adusă la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, urmată de administrarea de probatorii, declarații ale suspecților, parților vătămate, martorilor și expertizelor.

>Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI>Informaţii dosar

Informaţii generale  Portal

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

 

  • Informaţii generale
 

Nr. unic (nr. format vechi) : 9395/299/2018
Data inregistrarii 03.04.2018
Data ultimei modificari: 11.06.2018
Sectie: Secţia Penală
Materie: Penal
Obiect: plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP) 8712/P/2017
Stadiu procesual: Fond

 

  • Părţi
 

Nume Calitate parte
FRANGULEA GHEORGHE Petent
UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA-COLEGIUL DIRECTOR Intimat
GLĂVAN DORU DINU PAVEL Intimat

 

  • Şedinţe
 

08.06.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet PENAL amanari pronuntare pt.jud.BUNEA C.G.
Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: În baza art. 341 alin. 6 lit. b C.proc.pen. admite plângerea formulată de petentul FRANGULEA GHEORGHE împotriva ordonanţei de clasare din 20.12.2017, dată în dosarul nr. 8712/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, menţinută prin ordonanţa din 09.03.2018 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 143/II-2/2018. Desfiinţează ordonanta de clasare din 20.12.2017, dată în dosarul nr. 8712/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în vederea începerii şi completării urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 C.pen., înselăciune, faptă prev. de art. 244 alin. 1si 2 C.pen. si uz de fals, faptă prev. de art. 323 C.pen.. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08.06.2018.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 08.06.2018

Dinicu Braghină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *