Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

”TopFormalis”: Instrumente on-line utilizate în predarea sincronă și asincronă


 

Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a  organizat marți, 16 februarie 2021 seminarul on-line cu tema „. Activitatea s-a adresat tuturor elevilor, studenților, părinților și profesorilor interesați în familiarizarea cu o parte dintre cele mai importante și uzuale aplicații informatice ce pot fi utilizate în activitatea didactică desfășurată on-line. Moderatoarele atelierului au fost d-na  prof. Marcela Urs (Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea) și d-na prof. Gabriela Susa (Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea), iar participanții au fost în număr de aproximativ 200de persoane din județele Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava și București. Temele abordate pe parcursul atelierului au fost extrem de provocatoare pentru cadrele didactice participante, iar acest lucru se datorează nevoii acestora de a se perfecționa continuu în domeniul predării / învățării on-line pe care o impune starea pandemică actuală. Dintre cele mai noi aplicații web prezentate merită a fi menționate Mentimeter, Kahoot, Quizizz, Padlet, Voki, Classroomscreen, LearningApps, Conferințele TED / TED Talks ș.a.m.d. De asemenea, formatoarele au prezentat o serie de filmulețe încărcate pe canalul YouTube (unele create chiar de ele( pe care le-au utilizat cu mult succes în activitatea didactică asincronă, aplicații adresate, predilect, elevilor cu cerințe educative speciale. Participanții au avut posibilitatea să ia contact cu câteva informații teoretice extrem de valoroase despre aceste aplicații, dar s-au putut familiariza și cu modul lor efectiv de administrare, prin intermediul unor activități practice organizate de cele două formatoare. Totodată, aceștia au putut să reflecteze asupra provocărilor pe care le presupune o învățare on-line eficientă, împărtășindu-și punctele de vedere cu alți colegi într-o activitate realizată în grupuri mici. La finalul seminarului, aproximativ 97% dintre participanți s-au declarat convinși că vor folosi aplicațiile digitale însușite în această perioadă și după revenirea completă și definitivă în sala de clasă. Concluzia seminarului a fost aceea că, indiferent de condițiile în care sunt obligate să își desfășoare activitatea, cadrele didactice fac dovada unui imens potențial creativ care le permite să gestioneze cu succes orice situație de învățare cu care se confruntă, totul în beneficiul elevilor.

 

Prof. univ. dr. Valentin Cosmin Blândul

Președinte al Asociației pentru Educație și Formare „TopFormalis” Oradea

Telefon: 0040 745 267047

Email: topformalis@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *