Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

La Târgul de Crăciun din Oradea. Iancu Avram – artistul care transformă un cadou într-o amintire pe viață


 

Pentru artistul orădean Iancu Avram, caricatura nu este doar o formă de artă, ci un mod sincer și cald de a aduce bucurie oamenilor. Deși astăzi este cunoscut drept unul dintre cei mai apreciați caricaturiști și portretiști din Oradea, pasiunea lui pentru acest domeniu nu a apărut de la început. Din contră, a venit gradual, odată cu descoperirea curiozității publicului pentru acest tip de portret.

„Întotdeauna am iubit desenul realist – portrete, elemente din natură, tot ce mi se părea frumos în jurul meu. Caricatura a venit mai târziu, aproape întâmplător”, povestește artistul Iancu Avram. În anii ’98-’99, când realiza portrete în Băile Felix, un gând a început să-i dea târcoale: ce-ar fi să încerce și altceva? Așa a apărut prima caricatură, făcută unui fotograf local, un om jovial și cald, care poza turiștii cu ursul de pluș. „Mi-a fost simpatic și m-am gândit să-i fac o caricatură color. I-am dăruit-o, iar reacția lui a fost extraordinară”, rememorează tânărul artist.

Caricatura – exagerare amuzantă, nu caricaturizare a defectelor

Pentru Iancu Avram, caricatura este o formă de apreciere a unicității fiecăruia: „E un portret în care exagerezi trăsăturile caracteristice ale unei persoane. Nu defecte. Asta nici nu există în artă. Sunt trăsături de caracter, elemente care ne diferențiază. Dacă am fi toți perfecți, trași la indigo, n-ar mai avea farmec”.

Unele fizionomii sunt mai ofertante și inspiră caricaturi spectaculoase, altele sunt mai discrete, dar toate ascund un farmec aparte. De aceea reacțiile oamenilor sunt, în majoritatea cazurilor, neașteptat de pozitive: „Zâmbesc. Râd. Unii chiar în hohote”, spune artistul amuzat.

Au existat și excepții – rare, dar inevitabile. „Asta se întâmplă când persoana, poate, nici nu a știut de ce a optat pentru caricatura. Și nu se acceptă, de fapt”, precizează Iancu Avram.

Arta ca profesie, nu doar talent

Astăzi, Iancu Avram trăiește exclusiv din caricatură și portret. Muncește cu seriozitate, studiază, se perfecționează constant. „O fac profesional, cu simț de răspundere. Uneori cu mult efort, pentru că am mereu ambiția de a evolua”.

Deși este cunoscut pentru caricaturi, artistul subliniază că identitatea lui vizuală este mai largă: „Caricaturist e prea puțin. Fac și portret realist, asta e o parte importantă din mine. Site-ul meu de promovare este chiar așa: https://www.portrete-caricaturi.com/”.

Un drum artistic schimbat din mers

Interesant este că, înainte de a-și descoperi chemarea pentru caricatură, Iancu Avram a fost convins că destinul lui este sculptura. A studiat la Liceul de Arte din Oradea și mai apoi la Facultatea de Arte din Oradea, cu planuri serioase în acest sens. Însă viața i-a schimbat direcția.

„M-am crezut mult timp sculptor. Chiar aveam șanse să devin bun. Dar un lanț de împrejurări m-a dus pe alt drum: am plecat într-o croazieră, iar acolo, surprinzător, s-a înrădăcinat această profesie. De atunci am rămas portretist și caricaturist”

O copilărie la țară și fericirea lucrurilor mici

Cele mai frumoase amintiri sunt din Lazuri de Beiuș, unde a copilărit printre păduri și jocuri simple. Acea lume l-a format și l-a învățat să se bucure de lucrurile mărunte – ceva ce îl definește și azi.

„Dacă nu știi să apreciezi lucrurile mici, nu cred că poți fi cu adevărat fericit”

Pasiunea pentru desen s-a manifestat încă de mic. Părinții își amintesc cum își făcea loc improvizat ca să poată desena: „Nici nu ajungeam la masa din sufragerie și urcam pe pat ca să pot lucra”.

O artă care dăruiește bucurie

Astăzi, după ani de experiență și mii de portrete și caricaturi, Iancu Avram rămâne un artist care creează bucurie – atât celui care oferă un portret, cât și celui care îl primește. Pentru el, caricatura este un cadou care devine amintire și emoție. Iar talentul său, completat de sensibilitatea unui om care apreciază frumusețea în toate formele ei, transformă fiecare lucrare într-o piesă unică.

Îl puteți găsi zilele acestea la Târgul de Crăciun din Oradea, acolo unde în mai puțin de 30 de minute vă poate crea cel mai frumos cadou.

 

Cristina PUȘCAȘ, membru UZP Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *