„Poveștile de lângă noi” este un proiect la studenții de la Jurnalism în cadrul Universității din Oradea. Azi, Elena Fendic, studentă în anul III, vă prezintă istoria cimitirelor din satul său natal, Rădoaia, Republica Moldova.

Satul Rădoaia și-a găsit începutul în anului 1561. De atunci până în prezent se cunoaște că are două cimitire active și altele două nu mai sunt funcționale de o perioadă lungă de timp.

Pe locul în care se presupune că ar fi fost primul cimitir sau, cum îi mai zic bătrânii ”Cimitirul turcilor”, sunt construite case. Localnicii presupun că ar fi avut 3-4 hectare. Ei se bazează pe mai multe istorioare vechi care relatează despre locurile unde au fost găsite resturi umane osoase în urma unor lucrări de excavare a pământului. De asemenea, se presupune că cimitirul a fost abandonat în 1800. Dar, cum am mai zis, sunt doar presupuneri făcute de ceva generații încoace.

Nici cel de al doilea cimitir nu are o istorie cunoscută. Anul aproximativ în care a fost deschis și alte date despre înființarea acestuia rămân a fi un secret pentru toți. Una dintre puținele pietre funerare rămase datează din 1860. Anume aceste pietre le dă de gândit localnicilor că cimitirul inițial ar fi fost înființat de evrei.

Nu am putut găsi prea multă informație nici despre cel de al treilea cimitir care, în prezent, este funcționabil. Acesta se întinde pe un teritoriu de aproximativ 2 hectare. Este împrejmuit cu un gard de lemn făcut acum mulți ani. Crucile sunt de diferite mărimi și materiale. O caracteristică specială este culoarea albastră cu care sunt vopsite crucile din lemn și fier.

Cel de-al patrulea cimitir este mai recent. A fost deschis în anul 1998 și este amplasat în vecinătatea celui de- al treilea. Deși este ”nou” ar trebui să se cunoască mai multă informație, însă aceastea, practic, nu există. Probabil din cauza indiferenței atât a autorităților, cât și a localnicilor. Ce îl diferențiază de celelălalt cimitir funcționabil este instalația din ciment unde este așezat sicriul pentru a i se citi rugăciunile de pomenire. Obiceiul de a vopsi crucile în albastru a rămas și în cimitirul ”nou”.

De asemenea localnicii se bucură că în ambele cimitire își găsesc liniștea sufletească oameni cu diferite confesiuni religioase, căci cum explică ei: ”Toți mergem pe același drum”.

https://www.youtube.com/watch?v=D46jbWFLh3o&t=12s

Cristina Liana PUȘCAȘ