Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Tunurile din Navarone


Ce cred păcăliţii chemaţi la întrunirea simplilor cetăţeni, din 8 septembrie 2017, este o chestiune ce ţine de “Comedia umană”, cu precizarea că autorul acesteia, Honoré de Balzac, dacă ar trăi azi, ar râde, probabil cu lacrimi, la simpla relatare a reuniunii unor dezinformaţi, cu bună ştiinţă, de cel care mai are naivitatea să creadă că se va reîntoarce în locul de unde a făcut abuzuri care au afectat bugetul statului şi pe cel al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prin ridicarea voinţei bunului plac la  nivel de expresie a dictaturii personale, într-o societate pornită pe calea integrării europene şi euroatlantice, nu pe cea a reîntoarcerii la epoca minciunilor poleite de arnăuţi ai scrisului, nişte amărâţi, vai de mama lor, care în lipsa unor argumente lucide, dar şi a puterii personale de a se privi în oglindă, înainte de a arunca, în arena publică, cu venin gratuit, uită că lucizii de azi, cei mulţi şi tăcuţi, nu mai pot fi induşi în eroare, cu hărţuiri demne de informatorii fostei securiităţi şi de cei ai miliţiei.

Ce uită fostul preşedinte al unei uniuni constant dezinformată şi furată, în ultimii ani, este că “urmare a lucrărilor Adunării Generale Extraordinare din data de 02.09.2017 și al cărui rezultat formează obiectul dosarului nr.28893/299/2017, cu termen de judecată la data de 19.10.2017, domnul Doru Dinu Glăvan a fost demis din funcția de Președinte al Uniunii Ziariștilor din România, pierzând astfel și dreptul de a mai reprezenta U.Z.P.R. în relația cu terți, respectiv de a angaja uniunea în vreun raport juridic.”

Am citat din documentul înaintat instanţei.

O instanţă care a mai fost informată că: “fostul președinte a încasat, fără acordul Comisiei de Cenzori și al Consiliului Director, cotizații ex tunc, acesta eliberând fără temei 43 de adeverințe; prin eliberarea în mod ilicit a acestor adeverințe, s-au produs efecte juridice, întrucât acestea au intrat în plată; prin atribuirea de indemnizații unor persoane cărora legea nu le recunoaște acest drept, a luat naștere, fără putință de tăgadă, un prejudiciu actual și cert; Doru Dinu Glăvan este și reprezentant regional al UZPR Caraș Severin, ceea ce contravine flagrant cu art 24, alin 4 din O.G. nr. 26/2000 (dispoziție încălcată de acesta încă din 2012), potrivit căruia nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde aceasta calitate orice persoană care ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice. Utilitatea publică a UZPR rezultă din prevederile art 3 ale statutului acesteia. Situația a fost semnalată atât Parchetului competent teritorial și material, cât și Primului Ministru, Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Învederăm că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost efectuată de către instituțiile mai sus menționate”.

La finalul acestor rânduri am inserat facsimile sugestive.

Deşi acest document juridic nimicitor a fost pus în faţa ochilor meniţi a face o dreaptă judecată, în mod mioritic… din raţiuni ce ridică serioase semne de întrebare, a fost ignorat, doar pe moment şi nicidecum cu efect definitiv, deşi cuprindea lista abuzurilor unui cetăţean care se lăuda, cu 48 de ore înainte, că va câştiga trecând peste toate evidenţele nelegiuirilor sale!!!

Este de domeniul iraţionalităţii credinţa unei fiinţe umane că – dacă adună într-o aulă, vestigii ale epocii încheiate în 1989, nu puţini chemaţi după principiul că au fost cândva, undeva, ceva, acum nemaitrăind decât cu propriile iluzii şi frustrări, de mărginaşi, în comunitatea modernă a jurnaliştilor de azi -, atunci poate…”tăia şi spânzura”, după cum pofteşte, excluzând – fără nicio şansă legală de concretizare a acestei aberaţii – din Uniune, pe toţi cei care au spus NU imposturii fosturii prezident, acela care nu a avut nicio sfială să încălce, în mod repetat, voit, Statutul UZPR, precum şi  numeroase prevederi legale în vigoare, tipice unui stat de drept, nu unuia condus, din umbră, de belferii epocii de aur.

Ciudat este modul în care pasagerul cetăţean pus să judece o cauză deloc facilă a închis premeditat ochii la faptul că reuniunea păcăliţilor şi păcălicilor din 8 septembrie a avut loc ca “urmare a emiterii Dispoziției nr.8/29 iulie 2017 dată în baza art.21 alin.2 lit.g din OG nr.26/2000 și care viza dizolvarea și lichidarea Asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare.”

Cu alte cuvinte, după el, potopul…

Sigur, explicaţii pot fi multe: de la apetitul pentru portul şorţuleţului cu lucirile unor amăgiri din alt veac, la dorinţa de a proba ascultarea, cum se zice, de pildă, în Biserica Ortodoxă, faţă de te miri ce prelat, vorba vine, cu roba unui areal civic ce a generat multe nedreptăţi, în ultimii 25 de ani, pentru simplul motiv că unii dintre cetăţeni se cred mai presus de lege.

Pentru păcăliţii şi păcălicii amintiţi nici nu a contat că micuţul personaj, care se agita în faţa lor, nu mai era prezidentul unei Uniuni debusolate, tot de el, prin urmare nu putea nici convoca şi nici conduce umbra unei adunări valabilă doar  pentru… memorialul veacului trecut, cu jurnaliştii câţi or mai fi rămas în viaţă, că două mii deloc nu sunt, iar dosare lipsesc cu duiumul de la sediul UZPR, considerat feuda unui concetăţean rupt de realitatea lumii de azi.

Mai mult, pasagerul cetăţean pus să judece un dosar deloc facil, nici nu a citit rândurile incriminante următoare: ”Ulterior lucrărilor Adunării Generale Extraordinare din 02.09.2017, urmare a consultării evidențelor contabile, rezultă că la data de 29.03.2016,  Doru Dinu Glăvan și-a plătit retroactiv cotizația de membru, pe mai mulți ani, în cuantum de 290 lei; practic, în baza art.18 lit.c din Statut acesta și-a pierdut, din oficiu, calitatea de membru (cu toate că la Adunarea Generală de la Râmnicu Vâlcea din 2016 a candidat fraudulos la funcția de Președinte). Cu neplata cotizației pe o perioadă mai mare de 12 luni, figura Doru Dinu Glăvan și cu ocazia Adunării Generale Extraordinare din 08.09.2017.”

Argumentele menite a lumina pe judecător că „adunarea Generală Extraordinară din 08.09.2017 a avut loc cu încălcarea art.24- 28 din Statutul UZPR” au fost ignorate cu premeditare, deşi este vorba de faptul că: “membrii prezenți, anume 10 titulari și 3 supleanți ai Consiliului Director, în funcție la momentul Adunării, nu au participat; membrii Comisiei de Atestare Profesională, ai Comisiei de Onoare și Disciplină, ai Comisiei de Cenzori nu au participat;  pseudo-delegații care au participat la Adunarea din 08.09.2017 nu au asigurat repezentarea în condițiile statutului, întrucât, potrivit art 23 din Statut, aceștia trebuiau să fie delegați ai filialelor; or, persoanele care s-au prezentat sunt membri recenți ai UZPR, FĂRĂ MANDAT DE LA FILIALE, care au venit aleatoriu din țară; prin urmare, nu s-a realizat cvorumul statutar necesar; mandatele persoanelor de mai sus nu au fost semnate de mandanți, aceștia și-au exprimat consimțământul doar telefonic, fiind semnate de terți; cei 27 de membri ai Consiliului Director, nou ales, nu îndeplinesc condițiile statutare privind vechimea, ori și-au cumpărat vechimea pentru a beneficia de încasarea indemnizației; pentru a doua oară, s-a procedat la excluderea din uniune a cenzorului Secrieru în condițiile în care există o Hotărâre Judecătorească definitivă în sensul reprimirii în calitatea de membru și censor ( dos.39756 /299/ 2016); lipsesc Cazierele Fiscale și Judiciare ale noilor membrii ai Consiliului Director”.

Şi lista incriminărilor este mult mai lungă!

Dar pentru fostul preşedinte al uniunii, curat debusolată, statul de drept nu există!!!

Jubilaţia prematură şi infantilă a păcăliţilor şi păcălicilor din jurul fostul prezident nu este decât una pe măsura iluziilor, reflexelor, conexiunilor şi mentalităţilor moştenite din veacul trecut.

Pentru ce îl aşteaptă, la următoarele înfăţişări, în faţa instanţei, pe cel obişnuit să dezinformeze şi să îşi păcălească colegii de uniune, îi sugerăm – aceluia ce nici nu mai merită un apelativ aparte – să vizioneze, din nou, filmul «Tunurile din Navarone».

Just in case.

Ion Petrescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *