
Tradiții religioase și laice de ziua Nașterii Mântuitorului
Dec 29, 2017, 0 Comentarii
Evenimentul Cultural a avut loc la Filiala Dacia a Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai”, prin prezentarea temei de mare actulitate pentru credincioşi, în așteptarea Sfintelor Sărbători ocazionate de Nașterea Pruncului Iisus.
Colindători din toate colțurile țării au pornit să transmită cele mai frumoase melodii, incrustate cu cuvintele care definesc marea sărbătoare, pentru care au fost create și dovedesc tradiția stămoșească și obiceiurile românilor in preajma Sfântului Crăciun.
Invitatul Clubului AS pentru susținerea temei in acestă perioada, a fost preacucernicului paroh al bisericii ”Izvorul Tămăduirii”, părintele Dorel Octavian Rusu, fostul protopop al parohiilor din Oradea. Peștiș si Aleșd,
Ca un adevărat mânuitor al cuvintelor, în arta de predicator al credinței, părintele Dorel Octavian Rusu a realizat un regaloratoric, prin expunerea tainelor, a Colindelor de Crăciun.
”Sărbătorile Crăciunului sunt un mare praznic care, an de an, aduc în sufletele creștinilor de pretutindeni un dar neprețuit prin Nașterea Mântuitorului. Prin acest eveniment parcă se apropie cerul de pământ si ne face părtaș al revărsării iubirii lui Dumnezeu peste noi sub chipul mirific al Pruncului Isus –Nou Născut în seara de Crăciun. Este greu să cuprindem în cuvinte măreția si bogăția tradițiilor și a sentimentelor care se revarsă din sufletul credincioșilor la auzul colindelor, izvorâte din evlavie pentru marea sărbătoare. Colindele sunt cântece fără seamăn care au darul de a reconstitui în cele mai mici amănunte, sublime detalii, taina, momentul și împrejurările Nașterii Mântuitorului lumii. Colindul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată, bucurându-se de acest dar ceresc și de glasul îngerilor care au vestit minunea la care au fost martori păstorii. Colindele s-au transmis și s-au înnoit generație după generație, îmbogățindu-și necontenit expresivitatea, repertoriul, profunzimea și autenticitatea trăirilor spirituale ale românilor, dovedit prin credința noastră străbună”, cuvintele expuse de părintele Dorel Octavian Rusu, pentru a susţine tema evenimentului.
Îndemul părintelui, de a colinda împreună cu participanții prezenți la întalnirea Clubului AS, a fost repede acceptat și astfel au răsunat multe colinde , din cele mai cunoscute, in dorința de a cinsti din tot sufletul Sărbătoarea Crăciunului.
S-au căntat colindele: O, ce veste minunată,Trei păstori, Hristos se naște, Sus creștini nu mai dormiți, Deschide ușa creștine și alte colinde foarte cunoscute.
Pentru a oferi un cadru festiv evenimentului, prezența elevelor Lorena si Denisa Ghib, colindătoare talentate și a interpretului de folclor, studentul Adrian Bojan a constituit revelația momentului. Portul autentic popular bihorean al elevelor Lorena si Denisa au consituit un verirabil moment de adevărată seară de ajun de Crăciun. Prin glasul studentului Adrian Bojan, colindele din zona Sânicolaului Român au răsunat cu putitatea respectată de culegătorul de folclor si de pasiunea colindătorului, în straie de mare sărbătoare. Textul si melodia colindelor interpretate de invitați, au antrenat cu multă pasiune glasurile participanților, constituindu-se într-un autentic grup de colindători, veseli de Crăciun, care nu au uitat că fiind voioși, trebuie să fie români buni, așa cum spune colindul ”Cântec de Crăciun”
Părintele Dorel Octavian Rusu i-a Binecuvântat pe participanți si le-a urat ”Sărbători fericite”!
Ing. Miorița Săteanu, Cetățean de Onoare al Municipiului Oradea