Pe rețelele de socializare, U.S.R. îi manipulează pe cetățenii neinformați
Dec 22, 2017, 0 Comentarii
Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, insistă că modificările la legile justiţiei ar fi generate de abuzurile dovedite ale magistraţilor, deci că nu ar fi croite pentru a scăpa politicienii de dosare.
„Prin acest abuzuri, Justiţia românească de azi semănă foarte mult cu justiţia din vremea lui Stalin, când oamenii erau luaţi de acasă, ridicaţi, arestaţi, după care trebuiau să îşi dovedească nevinovăţia. Ce se doreşte prin aceste legi este să ducem România către Occident. Traian Băsescu şi cu Macovei au dus-o nu spre regimul rusesc, ci către sovietic-stalinism”, susţine el, argumentând în favoarea modificărilor.
Apreciază că „e mult mai grav să condamni un nevinovat din 100 de cercetaţi, păcatul sistemului este foarte mare”.
Liderul PSD pune vehemenţa contestatarilor pe seama faptului că sunt manipulaţi de USR. „Eu le doresc tuturor celor care gândesc altfel să stea nevinovaţi în puşcărie şi să discutăm după aceea despre respectarea drepturilor omului”, a declarat Mang.
El s-a arătat profund dezamăgit de prestaţia „noii clase politice” în parlament: „Ce face USR nu este parlamentarism ci este huliganism, niciodată în Parlamentul României nu s-a întâmplat aşa ceva”.
„Şase minciuni”
În conferinţa de ieri, a venit pregătit să demonteze „şase puncte, şase minciuni promovate de unii în spaţiul public”.
Referindu-se la art. 83 din Codul de Procedură Penală, Mang spune că e minciună că „suspectul unei infracţiuni are dreptul de a lua parte directă la interogarea martorilor care îl acuză”.
„Adevărul este că EU garantează dreptul acuzatului de a asista la propriul proces, odată cu dobândirea calităţii de suspect. Martorii pot beneficia de protecţie”, declară el.
Propunerea de modificare depusă de PSD-ALDE se referă la introducerea conţinutului: inculpatul are „b1) dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri, memorii şi obiecţiuni;”
„A doua minciună se referă la art. 273 şi este că mărturia mincinoasă este perfect legală.
Respectivii spun că martorii vor putea minţi la interogatorii fără nicio repercusiune. Adevărul este următorul: nu se modifică nimic despre mărturia mincinoasă. Modificarea constă din faptul că ai dreptul să refuzi declaraţiile care te incriminează sau să denunţi declaraţiile care ţi-au fost impuse împotriva voinţei tale. Faţă de acest articol modificat, DNA a ieşit public cu anunţul că acest articol practic desfiinţează direcţia – „până aici a mers manipularea”, apreciază Mang. El a încercat să reproducă articolul: „nu e infracţiune refuzul persoanei de a se autodenunţa, refuzul de a declara ce îi cere anchetatorul precum şi diferenţe care pot apărea între mărturii dacă nu se dovedeşte că prin declaraţia ta ai minţit”.
A treia modificare pe care a insistat este „minciuna” că „înregistrările făcute de martori nu pot fi folosite ca probe”. Mang susţine că, în realitate, „Art. 139 este doar despre supravegherea tehnică, procurorul nu poate folosi interceptarea unora care vorbesc despre tine ca şi cum ai fi vinovat.
„A patra minciună e că întregistrările video nu mai pot fi folosite în proces. Adevărul pe acest subiect este următorul: Art. 97 nu se referă la probele admise în instanţă ci la modul în care procurorul poate obţine astfel de probe în timpul cercetării penale. Înregistrările pot fi folosite în proces dacă sunt obţinute pe cale legală”. Totuşi, amendamentul PSD-ALDE defineşte şi enumeră mijloacele de probă acceptate – „înnscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă” iar înregistrările video, ca şi alte mijloace care nu sunt ilegale, nu figurează între ele.
Mai susţine că „adevărul este că toţi suspecţii toţi suspecţii pot fi arestaţi preventiv dacă încalcă regulile privid cercetarea penală în libertate”.
O a şasea modificare provocatoare de „manipulare” este cea la art. 183. „Manipulatorii spun că procurorii vor fi trimişi în judecată dacă acuzatul este achitat. Realitatea este că procurorul va fi trimis în judecată doar dacă ştie că persoana este nevinovată iar şeful său este responsabil dacă persoana este trimisă în judecată fără probe”, susţine pesedistul.
Aprecierea sa este că „asistăm la manipularea celor care au pierdut alegerile şi vor obţinerea guvernării pe uşa din dos, ca în 2015” şi îi invită pe contestatari „să spună prin care dintre articole se scapă nişte oameni”, în încercarea de a dovedi că modificările nu au aplicabilitate în rândul politicienilor.