Arhiva pentruiunie 2, 2017
Începând cu luna aprilie până în luna septembrie, Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune are în implementare un proiect comun de promovare alături de compania Blue Air. Planul agreat are mai multe acţiuni, toate având ca scop promovarea destinației către publicul general și agenții de turism, din orașele care sunt conectate direct printr-un
Sportiva secției de ciclism de la Carcover Racing Team Oradea, Lupuj Noemi, a câștigat la sfârșitul săptămânii trecute, cursa de maraton MTB ”Liman Bike Race” – desfășurată la Tomești, în județul Timiș. Orădeanca a fost cea mai rapidă dintre sportivele angrenate în cursa junioarelor. Noemi a greșit traseul la un moment dat, dar s-a întors
Clubul bihorean CSC Crișan Oradea a participat la concursul Central Polish Open desfășurat la Pleszew (Polonia). Delegația a fost formată din 4 sportivi și Sensei Florin Crișan. Toți cei 4 sportivi au urcat pe podium si au obținut rezultate importante pentru club și țară. La startul acestei competiții au fost prezenți peste 500 de sportivi
La noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor (Str. Armatei Române 1/A), care s-a deschis publicului pentru vizitare începînd cu 30 mai 2017, sunt deschise 5 expoziţii temporare: Scoarţe tradiţionale din Basarabia (sec. XIX-XX), Piese de port popular maghiar din colecţia Muzeului Deri din Debrecen (sec. XIX-XX), Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980,
În prezența unui public foarte numeros și a autorului a avut loc luni, 29 mai 2017,la Școala de Arte din localitate, vernisajul expoziției personale a artistului fotograf Ștefan Tóth AFIAP, organizat sub patronajul Consulatului României în Solotvino. Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către domnul Gabriel Nicola consulul României în Solotvino, care
Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au continuat, luni, seria rezultatelor pozitive și de fapt, au încheiat sezonul competițional 2016-2017 cu un rezultat de egalitate pe care l-au obținut la Brașov, pe terenul formației locale FC. Partida FC Brașov – Luceafărul, care a fost ultima din etapa a XXXVII-a a Ligii a II-a, s-a încheiat cu
În avampremiera evenimentului de miercuri seara, de la ora 19, din Arena Antonio Alexe, luni, în Piața Unirii din Oradea, trei dintre componenții echipei Harlem Globetrotters au susținut o mică reprezentație a spectacolului pe care celebra trupă de baschet și comedie îl va oferi peste două zile. De menționat că această trupă, celebră în toată
Un eveniment special în Șanțul Cetății din Oradea (intrarea dinspre str. Griviței), cu o scenă unde Dj vor colora atmosfera cu genuri muzicale diferite dintre care amintim: Wreckvge (Serbia), B’Andre (Ungaria), Chrom, Dublic (Ungaria), SammieBeats (Ungaria), Skrude (Ungaria), Dj Fany, Bigda, Szanto Denis, Balory, PlayerOne. Pe parcursul evenimentului participanții vor lansa pulberi de pudră colorată
Formația CS Diosig a devenit campioana județului Bihor la fotbal, după ce în penultima etapă a campionatului Ligii a IV-a a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-0, formația CSO Ștei. Pentru a câștiga campionatul, echipa din Diosig avea nevoie de un rezultat de egalitate în jocul de duminică, dar dornici de a tranșa
Echipa Clubului Sportiv Basti Box Salonta a câștigat turneul național desfășurat la Satu Mare, în perioada 26-28 mai și dotat cu Centura Sătmarului. Pugiliștii salontani s-au situat pe primul loc în competiția ce a reunit la start 60 de sportivi din întreaga țară, după ce la individual au ocupat trei locuri pe podium, un loc
Older Posts››
‹‹Newer Posts