Arhiva pentrunoiembrie 2016
În așteptarea lui Moș Nicolae, copiii sunt invitați, la acest sfârșit de săptămână, la un spectacol magic, cu super eroina Ella Bella! Este vorba despre sătmăreanca Mihaela Avași, o educatoare și realizatoare TV care aduce veselia în jurul ei! Spectacolul de la Oradea se desfășoară sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 18, sub cupola ERA
O cană de fericire este un proiect caritabil susţinut de Rotaract Club Oradea ce se desfăşoară sub forma unui târg cu scopul de a implica comunitatea la nevoile acesteia şi de a demonstra că împreună reuşim să creăm lucruri minunate pentru societate. În cadrul Târgului de Crăciun cetăţenii se pot bucura în schimbul unei donaţii
Debut jurnalistic. Preoții mai multor biserici din Oradea, alături de credincioși s-au adunat la Biserica Sfântul Apostol Andrei din cartierul Decebal, care poartă numele praznicului. Sărbătoarea este importantă pentru români deoarece Sfântul Andrei este considerat „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor” – cel care a adus și a promovat religia creștină în învățăturile lui
Toate cele 410 locuri ale noii parcări construite lângă Piața Rogerius din Oradea pot fi utilizate începând de azi (marţi 29 noiembrie), de la subsol, parter si etaj. Partea de subsol a parcării a fost dată în folosință în urmă cu 3 săptămâni, ea fiind utilizată de atunci la capacitatea maximă eliberând astfel partea carosabilă
Tânărul înotător orădean al clubului CSM, Ștefan Duca a devenit campion național la poliatlon, categoria de vârstă de 10 ani, după ce s-a situat pe primul loc în clasamentul general al Campionatului Național care s-a desfășurat la Bacău, în perioada 21-24 noiemnrie. Ștefan Duca, sportiv pregătit de antrenorul Remus Oros, a câștigat la individual probele
În fiecare an, 3 decembrie constituie Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Data a fost stabilită ȋn 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motiva populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discriminarea. ONU doreşte ca întreaga lume să devină mai responsabilă ȋn ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Pentru a
Cetăţean român cu documentul altei persoane, depistat la frontieră Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să iasă din România folosindu-se de documentul de călătorie al altei persoane. La miezul-nopţii de 24 noiembrie 2016, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru a ieşi din
Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au finalizat o amplă acțiune de plantare de arbori, pe centura ocolitoare a municipiului. Au fost plantaţi în total 730 de arbori din soiurile cer, catalpa, frasin, arțar, începând de pe strada Ștefan cel Mare până la podul CFR, strada Ogorului și strada Ceyrat.
Primăria municipiului Oradea, Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala Bihor și Asociația Națională a Cavalerilor de Clio, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău organizează la Oradea luni şi marţi o serie de manifestări științifice și culturale între care: luni 28 noiembrie, simpozionul cu tema: 100 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL
Sportiva bihoreană Bianca Benea, legitimată la CSM LPS Oradea, se numără printre cei mai buni sportivi ai Federației Române de Scrimă pe anul 2016. Ea a fost premiată, astfel, pentru medalia de bronz obținută la Campionatul European de cadeți în proba de spadă pe echipe feminin. Antrenată de către Nicolae Ille, Bianca a făcut echipă
Older Posts››