Arhiva pentrumartie 2017
Având în vedere atribuțiile ce revin autorității publice centrale pentru protecția mediului și silvicultură în realizarea studiilor speciale de evaluare a stării resurselor biologice din flora și fauna sălbatică care se expoatează și se valorifică în diferite scopuri economice și sociale, a vânătorii și protecției fondului cinegetic, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, în colaborare cu:
Şase episcopi, un episcop vicar, peste trei secole de păstorire ortodoxă. Părintele Ioan Aurel Bolba, bihorean de origine, care a slujit până la pensionare în judeţul Constanţa, şi-a lansat miercuri la Oradea cea de-a doua ediţie a volumului „Episcopii ortodocşi ai Oradiei”. La evenimentul organizat în Sala Florica Ungur a Casei de Cultură a Municipiului de
Un eveniment editorial aparte a întregit, în aceste zile, peisajul cultural al urbei de pe Crișul Repede. Este vorba despre lansarea cărții „Episcopii ortodocși ai Oradiei”, al cărei autor este preotul bihorean Ioan-Aurel Bolba, slujitor al altarului zeci de ani la Mangalia, pe litoralul Mării Negre. Evenimentul a avut loc miercuri, 29 martie, în Sala
După ce mor, Iliescu, Constantinescu și Băsescu se prezintă la un interviu cu Dumnezeu pentru ocuparea unui post. Dumnezeu îl întreabă pe Iliescu: – Tu în ce crezi?Iliescu răspunde: – Cred într-o economie liberă, o Românie puternică, o națiune unită și așa mai departe… Dumnezeu este impresionat de răspunsul lui Iliescu și îi spune: – Bravo, vino și așază-te pe scaunul din dreapta mea!Dumnezeu se adresează lui Constantinescu și-l întreabă:
Spectacolul mașinilor modificate ca aspect în interior și la exterior ”Car & Truck Moto show 2k17 – continuă şi anul acesta cu ediţia a II-a. Cel mai mare eveniment auto din vestul ţării, din parcarea marelui magazin comercial Oradea Shopping City adună din toată ţara, cele mai superbe autoturisme, camioane şi motociclete modificate, care aşteaptă
Echipa orădeană de polo pe apă feminin CS Crișul se află pe locul al II-lea în Campionatul Național de senioare, după cel de-al doilea turneu al competiției, care s-a desfășurat tocmai la Bazinul Acoperit Crişul. Echipa Crişul Oradea, pregătită de antrenorii Liviu Garofeanu şi Dorin Sava, a înregistrat trei victorii la turneul pe care l-a
Evenimentul caritabil „Împreună facem bine!” este organizat prin proiectul „Azi Dăruiesc. Eu„ și are scopul de a susține cauza umanitară a unui tânăr căruia i s-au amputate ambele picioare și locuiește împreună cu familia într-un apartament la etajul al III-lea. Daniel Szilaghi urcă și coboară în mâini, treptele până la apartamentul său. Campania împreună cu susţinătorii
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează vineri, 7 aprilie 2017, între orele 9-16, Bursa generală a locurilor de muncă. Evenimentul se va desfășura la Oradea Trade Center, în cartierul Nufărul. Până la această dată au confirmat participarea la eveniment un număr de 52 de companii, care oferă persoanelor în căutarea unui loc
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota şi Borş au depistat doi cetăteni romani căutaţi de autorităţie din Germania, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt, respectiv contra proprietăţii. * În data de 27 martie 2017, în jurul orei 13,
Este cunoscut faptul că 1 aprilie (Ziua păcălelilor) este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similar, de asemeena sunt binecunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul al XVI-lea. De această zi deosebită este legată și noua expoziție internațională
Older Posts››