Campionatul Național de Tir cu Arcul, copii și juniori, s-a încheiat
sept. 13, 2016, 0 Comentarii
Desfășurat la Stadionul Universității din Oradea, Campionatul Național de Tir cu Arcul pentru copii și juniori, a reunit 80 de concurenți din întreaga țară. Orădenii au reușit să-și adjudece cinci medalii, dintre care una de aur, trei de argint și una de bronz. Cel mai tânăr medaliat a fost tot un orădean, Horia Trempe-Cotuna, de doar 6 ani, la compound copii.
La arc olimpic juniori II, Sebastian Trestian (SCM Deva) a câştigat titlul de campion naţional, urmat de Cosmin Frai (CSM Iaşi, vicecampion naţional) şi de Mihai Stoian (C.S. Atac Roşiori).
La compound juniori II titlul de campion naţional a revenit lui Teodor Vlad (CS Saga Bacău), urmat de Victor Kiss (CS Redpoint Oradea, vicecampion naţional) şi de Flavius Dărăşteanu (CS Alexandru Roman). Locurile 4 şi 5 la această categorie au fost ocupate de Armin Purle şi de Alin Mureşan, ambii de la Redpoint Oradea.
La compound junioare III, Vivien Bălteanu (CS Redpoint Oradea) şi-a adjudecat medalia de aur, urmată de colega ei de club, Alexa Buştea, medalie de argint.
Cea mai admirată categorie a fost cea de compound copii, unde orădeanul de numai 6 ani Horia Trempe-Cotuna a câştigat titlul de vicecampion naţional şi medalia de argint, la numai două puncte diferenţă de Iustin Leabu (CS Alexandru Roman).
De precizat însă că ocupantul locului I are 12 ani, dublul vârstei lui Horia! Tot la această categorie, bronzul a revenit lui Daniel Mirişan (CS Blueline Nojorid).
Florin Mihalca



























