Neînţelegând esenţa problemei, unii cititori refuză să se gândească la varianta (probabilă) a războiului civil în Europa sub pretextul că noi suntem în România şi nu avem nicio treabă cu islamul. Aşa este, deocamdată.
Dar putem să avem într-un viitor. Cât de îndepărtat? Depinde.
Chiar ieri aflam că România va lua anul viitor de 10 ori mai mulţi migratori decât în 2015. Şi pe urmă, probabil de 100 de ori. Şi tot aşa. E posibil? De ce nu! Dar, evident, ţine şi de noi; de cât de informaţi şi de angajaţi suntem. Însă asupra situaţiei României şi Europei Centrale şi de este voi reveni într-o secţiune special dedicată.
Până atunci, pentru a-i stimula pe aceştia să gândească le propun doar următorul raţionament: Ce se va întâmpla în ţara noastră, integrată economic şi puternic dependentă de Vest, cu 80 % exporturi către UE, odată ce confruntările armate (războaie civile), cu toate distrugerile lor, cu prăbuşiri economice rezultate din acestea şi din blocările traseelor comerciale etc, vor fi o realitate ?
Care vor fi consecinţele economice imediate, pe termen mediu, pe termen lung?
Care vor fi consecinţele sociale?
Care vor fi consecinţele politice?
Le propun cititorilor amintiţi mai sus, dar şi dumneavoastră să vă gândiţi şi să răspundeţi pentru a continua construirea împreună a acestei analize. Eu am să revin în episoade viitoare încercând să răspund la toate aceste întrebări.

Până atunci, să revenim la război.

În articolul „Cum ar putea să înceapă războiul de eliberare european”, Julian Langness încearcă să aplice caracteristicile Războiului de generaţia a patra (4GW) (vom vorbi despre el într-un episod următor), născut la intersecţia dintre conflictul etnic sau/şi religios şi statele falite, pe un caz particular şi apoi să le extrapoleze pentru a crea o imagine despre ceea ce s-ar putea întâmpla în Europa, în condiţiile în care aceasta se mişcă tot mai rapid către destabilizare şi război, ca rezultat al migraţiei de masă şi al politicilor genocidare ale guvernelor naţionale şi organismelor europene şi internaţionale (vezi, în primul rând ONU).
Cazuri anterioare similare pe care le are în vedere sunt:
1. Războiul civil libanez din anii 1980;
2. Conflictele din Balcani din anii 1990;
3. Războiul sovieto-afgan din anii 1980;
4. Primul şi al doilea război cecen din anii 1990;
5. Războiul drogurilor din Mexic din ultimele două decenii.
Caracteristici comune ale acestor conflicte au fost (nu toate peste tot, în cazul Mexicului lipsesc, de ex. primele două):
1. Divizarea etnică.
2. Atacurile cu motivaţie etnică sau religioasă împotriva civililor.
3. Disoluţia poliţiei şi a controlului guvernamental.
4. Apariţia şi dezvoltarea miliţiilor reprezentând diverse entităţi ne-guvernamentale.
5. Reprimarea libertăţii de expresie şi a partidelor politice.
6. Disoluţia rapidă a „armatelor de paradă”.
7. Sprijinirea forţelor implicate de către alte state.
8. Utilizarea activităţilor criminale – trafic de droguri, de persoane, de organe, de armament, răpiri, taxe, etc.-pentru a finanţa forţele în conflict.
9. Blocarea libertăţii de deplasare.
10. Fluxurile de refugiaţi

Suedia – stat falit

Statul ales de către Langness pentru analiză, şi cel care este deja într-o stare avansată de stat falit, este Suedia. O analiză a situaţiei acesteia găsiţi aici şi aici, iar ştiri mai recente aici. Cu doar trei zile în urmă aflam că poliţiştii părăsesc masiv poliţia suedeză (se estimează că vor pleca peste 80 %), că serviciile de protecţie şi investigaţie ale poliţiei, cele de paramedici şi de pompieri sunt atacate în anumite zone şi nu-şi mai pot îndeplini misiunea, că 57 de zone ale unor oraşe mari, locuite majoritar sau exclusiv de migratori (musulmani în proporţie masivă), dar nu numai, au devenit „nefrecventabile” pentru autorităţile suedeze (aşa-numitele „zone interzise”), că legile statului nu se mai aplică în aceste zone şi că statele vecine sunt foarte îngrijorate de situaţia din Suedia.
Nu aş aminti aici decât declaraţia primului ministru norvegian Erna Solberg: În cazul că Suedia se prăbuşeşte, Norvegia este gata să abandoneze Convenţia de la Geneva privind refugiaţii, să închidă graniţa cu armata, iar refugiaţii care vin dinspre Suedia să fie trimişi înapoi fără nicio posibilitate de a solicita azil. Ne pregătim pentru ce poate fi mai rău.
Desigur, pentru mulţi cititori alăturarea dintre Suedia şi sintagma „stat falit” este de neconceput. Dar dacă avem în vedere că definiţia oficială a unui stat falit, făcută de Fondul pentru Pace, se referă la o incapacitate relativă de a asigura ordinea, de a garanta securitatea populaţiei, de a canaliza solicitările acesteia şi de a-i câştiga loialitatea, deci de a normaliza relaţiile sociale, şi dacă veţi reciti paragraful de deasupra şi veţi accesa şi alte date privind situaţia din Suedia nu veţi mai avea nedumeriri.

Puzzle-ul războiului civil

În continuare vă propun, pe scheletul scenariului propus de Langness, cu modificări şi completări proprii, o posibilă desfăşurare a evenimentelor. Interesant este că, de la publicarea articolului lui Langness din martie 2016, o serie o serie de eveni-mente presupuse ca parte a acestui puzzle – cum ar fi starea de aproape colaps a poliţiei- s-au şi „marcat”.
Sunt tot mai multe probleme cu migratorii musulmani. Tensiunea creşte în toată ţara. Malmo, un oraş cu majoritate migratorie, devine centrul unei „Intifade” similare cu „Zilele mâniei” din teritoriile palestiniene. Suedezele sunt violate pe stradă, bărbaţii suedezi sunt atacaţi frecvent. Poliţia este gata să piardă controlul. Comunităţile de migratori au scăpat complet controlului guvernamental, ai căror reprezentanţi nu mai pot pătrunde decât în formaţiuni cu trupe numeroase şi vehicule militare.
Albii părăsesc Malmo şi zonele învecinate. Oraşul rămâne fără personalul necesar funcţionării. Cad sistemul de educaţie, medical, pompierii, sistemul judiciar. Se înmulţesc semnele războiului de generaţia a patra: răpirile şi taxele pentru traversarea anumitor zone.
Pe fondul haosului începe să se manifeste autoapărarea suedezilor nativi. Sporeşte numărul musulmanilor omorâţi, fie din motive de autoapărare, fie din alte motive: politice sau rasiale. Sunt incendiate restaurante cu specificul Orientului Mijlociu.
Guvernul suedez, tot mai izolat, într-o ţară şi societate destabilizate, trece la represiunea totală a liberei exprimări. Sunt interzise şi atacate grupurile de dreapta, aşa-zisul „discurs al urii” este sever pedepsit.
În faţa haosului din Suedia şi apelurilor la violenţă ale musulmanilor din Întrega Europă, Danemarca închide complet frontiera cu Suedia şi restrânge drepturile musulmanilor.
La fel Norvegia şi Finlanda.
Guvernul suedez interzice Partidul Democrat. Partizanii acestuia ies în stradă, au loc acte de violenţă împotriva forţelor de ordine şi a migratorilor.
Creşte violenţa etnică la Stockholm şi la Goteborg. Revolte în zonele dens populate de migratori. Incendii masive de autovehicule, un mare număr de crime. Guvernul încearcă să impună legea marţială, dar cele două oraşe devin tot mai „balcanizate”.
În plus faţă de micile grupuri de auto apărare, se dezvoltă şi se înarmează miliţii de auto-apărare, mai mari şi mai moderate, formate din bărbaţi cu experienţă în impunerea legii, foşti militari etc. Încercările guvernului de a le reprima eşuează.
Legitimitatea guvernului dispare, coaliţia de guvernare se prăbuşeşte.
Pe fundalul ciocnirilor miliţiilor suedeze cu bandele de migratori, apar primele surse de finanţare externă a miliţiilor dinspre Danemarca, Polonia, Rusia, Fiunlanda.
Finanţarea islamiştilor sporeşte pe filiera Arabia Saudită şi a celorlalte state din Golf.
Malmo devine controlat 100 % de către musulmani, violenţa creşte în toată ţara, guvernul provizoriu cade.
Omorurile sunt zilnice; miliţiile patrulează pe străzi; bandele musulmane fac incursiuni în zonele nativilor lăsând în urma lor victime; atentatele sinucigaşe se înmulţesc.
După poliţia suedeză, în lipsa autorităţii, şi armata „de paradă” se dezintegrează.
O parte dintre militari, chiar unităţi întregi trec de partea miliţiilor, care preiau depozitele de arme din zonele controlate. Bandele musulmane fac acelaşi lucru în zonele lor.
Uniunea Europeană, paralizată de impotenţa politică şi divergenţele de opinii, nu poate face nimic.
Luptele dintre cele două tabere iau amploare, cele mai feroce fiind în oraşele de mărime mijlocie din jumătatea sudică, în care nu există zone omogene ca în periferiile ghetoizate. Victimele sunt cu miile, căci fiecare tabără luptă pentru a-şi păstra controlul zonelor sale şi al celor învecinate. Situaţia, ca în Afganistan sau Liban, este în mişcare; unele zone trec de la unii la alţii, luptele se intensifică.
Atrocităţi implicând sute şi mii de victime au loc de ambele părţi. Tinere suedeze sunt răpite şi ţinute ca sclave sexuale, cum erau tinerele rusoaice în Cecenia în anii 90.
Armamentul militar de tipul mortierelor, aruncătoarelor de rachete, tunurilor şi tancurilor este folosit pe scară tot mai mare. Sunt bombardate de aviaţie (aflată majoritar în mâna nativilor) concentrările de trupe inamice, cel mai adesea totuna cu concentrări de populaţie.
Tot mai mulţi suedezi nativi părăsesc ţara şi sunt primiţi în Norvegia şi Finlanda, care nu acceptă şi migratori. Situaţia acestora într-o ţară în război total, fără resurse alimentare proprii şi fără importuri este tot mai grea. În plus, locuinţele nu mai sunt încălzite şi nu mai există servicii publice.
Trupe de voluntari şi militari fără însemne (vezi Ucraina şi Crimeea) din statele învecinate se alătură miliţiilor suedeze. În sud musulmanii sunt împinşi în Malmo.
Luptele înverşunate continuă şi în alte regiuni ale ţării. Miliţiile formează o coaliţie, care instaurează un nou guvern într-un oraş din nordul ţării. Numeroşi politicieni de stânga au fost executaţi ca trădători.
https://solidaritateeuropeana.wordpress.com/2016/03/14/califatul-europei-de-vest-iiimigratie-violuri-incendii-si-dictatura-in-suedia/

Califatul Europei de Vest? (II) Imigraţie,
violuri, incendii şi dictatură în Suedia.

Pentru prietenii mei mai recenţi reiau seria de analize asupra islamizării Europei, pe care am demarat-o la începutul anului trecut, pentru a-i ajuta să cuprindă, în cazul în care nu au făcut-o, deja amploarea acestei posibile catastrofe civilizaţionale.
Prima publicare a analizei de mai jos: 17.01.2015
Vi se pare uneori că România este puţin cam zgomotoasă?
V-aţi dorit adesea liniştea şi consensul, predicate până de curând (şi încă nu ştim ce ne mai rezervă viitorul) de nişte politicieni de prin mai toate partidele şi de jurnalişti, analişti, comentatori de bine? Vă pare unora, din această cauză, rău că trăiţi aici? Vă cred. Îndemnul meu este să priviţi în jur şi în viitor; s-ar putea să vă reconsideraţi poziţia. În episodul de astăzi, în continuarea analizei situaţiei Islamului în Europa, vă voi prezenta un caz extrem, unic la nivel mondial, dar perfect pentru un studiu de caz, despre încotro poate duce actuala politică multiculturalistă şi corectă Europa.
Atenţie: ceea ce în acest caz se poate petrece într-o perioadă de timp mică, în tot restul, dacă acest rest nu se va trezi, se va împlini într-una puţin mai mare. Dar nu mult mai mare.
Deci: V-aţi fi închipuit vreodată că Suedia va ajunge pe locul doi în lume la violuri, după Lesotho?
V-aţi putea imagina vreodată că Suedia este pe locul 1 în lume la şcoli incendiate premeditat?
V-ar fi trecut cumva prin minte că în Suedia s-ar putea ajunge la dictatură?
Eu recunosc: până la recentele cercetări pe tema Islamului în Europa, care m-au dus şi în acest stat al Europei, nu l-aş fi crezut pe cel care ar fi venit să mi le spună. Sau, mă rog, le-aş fi pus
sub semnul îndoielii.

Consecinţele imigraţiei masive fără politici de integrare:

Suedia este ţara cu cea mai permisivă politică de imigraţie. Imigraţia per capita (adică pe cap de suedez) este mai mare decât a fost vreodată în America şi nu are egal în istoria Vestului. Pe
săptămână, Suedia primeşte mai mulţi refugiaţi din Siria decât Statele Unite, Canada şi Australia împreună primesc într-un an întreg (conform articolului: Suedia, un rai pentru terorişti şi traficanţi, apărut în Dispatch International, pe 29.09.2014). Statele Unite primesc cca 70.000 refugiaţi pe an, Canada 20.000 şi Australia cca 15.00. Suedia nu are nicio limitare şi primeşte cam acelaşi număr de refugiaţi din lumea a treia ca şi aceste trei ţări la un loc. Suedia este singurul stat care acordă automat rezidenţă permanentă sirienilor care o solicită, fără a cere documente care să dovedească originea celor care pretind că vin din Siria. S-au format astfel reţele foarte bine organizate, care sporesc traficul cu fiinţe umane. Dacă nu există control al celor care intră, problemele de securitate sunt enorme: teroriştii capătă fără problemă rezidenţă şi cetăţenie şi apoi pot călători oriunde în lume – chiar şi în SUA, cu care Suedia are un acord de tip visa waiver.
Dar, până la terorism, din cauza unei imigraţii mult prea mari pentru posibilităţile sale, Suedia trebuie deja să facă faţă unui număr de probleme importante. Sistemul de învăţământ, în trecut unul dintre cele mai solide din lume, a ajuns acum pe ultimele locuri între statele din OECD (Organizaţia pentru cooperare economică şi dezvoltare).
Fostul prim ministru Fredrik Reinfeldt a recunoscut, după pierderea alegerilor, că, din cauza imigraţiei, nu mai sunt resurse pentru reforme.
Integrarea imigranţilor a eşuat, astfel că din nou Suedia este pe ultimele locuri în OECD.
Imigranţii nu au locuri de muncă, trăiesc din programe de stat şi din ajutoare sociale, adesea întreaga viaţă, se izolează de suedezii nativi, au rezultate mai slabe în şcoală, iar şcolile cu mulţi imigranţi au performanţe tot mai scăzute.
De altfel şi în evaluările ONU privind “Indicele de dezvoltare umană”, Suedia cade de pe locul 6 în lume în 2007, pe locul 12 în 2014.
În suburbiile locuite de imigranţi au loc revolte regulate (vezi revolta Husby din 2013, cunoscută în întreaga lume), Suedia se găseşte pe locul doi în lume (după Lesotho) la violuri, şi pe locul întâi în lume la incendieri premeditate ale şcolilor.
Între 2000 şi 20913 numărul locuitorilor străini a crescut cu 713.000 în timp ce cel al sudezilor nativi cu numai 50.000. La o populaţie totală de aproape 10 milioane, sunt deja peste 10 % imigranţi (peste 80%, dintre ei, musulmani) ceea ce ne arată că este pe cale o masivă schimbare demografică. Atât de mulţi imigranţi aduc şi costuri mari: în prezent, de circa 14 miliarde de dolari anual.
Motivaţia acestor costuri uriaşe este aceeaşi cu cea pentru care, dincolo de primirea neselectivă, este asaltată Suedia de imigranţi: ajutor social care acoperă atît chiria locuinţei cât şi cheltuielile iminente de masă şi transport ale familiilor în şomaj (cazul majorităţii celor nou-veniţi dar şi al multora dintre cei vechi, alocaţie pentru copii generoasă, asigurare medicală a tuturor
locuitorilor săi şi învăţămînt de toate gradele gratuit (probabil ca mai puţin atractivă facilitate).
În cazul în care vor fi acordate vize de reşedinţă permanentă pentru un număr mediu de 80.000 de imigranţi pe an, în următorii ani s-ar aduna circa 640000 de nou sosiţi. În general, fiecare rezident permanent din lumea a treia trage după sine cel puţin alţi 2-3 membri ai familiei, ceea ce ar însemna peste 2 milioane de nou sosiţi în 8 ani. (De ce 8 ani? Veţi afla în curând.)
Împreună cu cei deja stabiliţi şi luând în calcul şi nou-născuţii pe teren suedez se ajunge la o cifră optimistă de 4 milioane şi una pesimistă de 5, populaţie alogenă susţinută în cea mai mare parte, de
partea active dintre cei cca 8 milioane de suedezi nativi În Suedia de astăzi, cel puţin în ceea ce priveşte imigraţia, avem de a face cu o dictatură. Părerile contrare sunt sever amendate. Persoanele
şi organizaţiile care fac comentarii în acest sens sunt acuzate de media principală şi de liderii politici de rasism, fascism, nazism, xenofobie. Oamenii sunt etichetaţi public şi devin nişte proscrişi, îşi pierd locurile de muncă, asistenţa social, sau chiar libertatea, pe motiv de “hate speech” (discursul urii). Şi nu pentru că au spus ceva rău despre imigranţi, ci pur şi simplu pentru că au criticat politica guvernului referitor la imigraţia fără limite, fără o strategie şi fără mijloace de integrare a nou-veniţilor.

Lovitura de stat din decembrie 2014

Politic, la nivelul partidelor parlamentare, există două poziţii:
1.Imigraţia fără reserve, sprijinită de 7 dintre cele 8 partide parlamentare, care consideră că
aceasta este o binefacere pentru Suedia.
2.Imigraţia controlată, aşezată pe politici clare de integrare, funcţie de posibilităţile statului şi
societăţii şi de prezervarea celor două, susţinută de Partidul Democrat de orientare national-conservatoare.
După alegerile din septembrie 2014, Partidul Democrat, înfiinţat în 1996, ca reacţie la acest tip de politică imigraţională, a ajuns al treilea partid parlamentar cu 49 de locuri (14 %) după socialdemocraţi, cu 113 mandate, şi moderaţi, cu 84. În propaganda de stânga, care domină presa şi politica europeană actuală, partidul democrat este asimilat partidelor de extremă dreapta, alături de
UKIP britanic sau Frontul Naţional francez, deşi atât criticile cât şi propunerile lui ţin de un elementar bun simţ şi pragmatism politic naţional şi statal. Şi chiar European.
În decembrie 2014 proiectul de buget, propus de cabinetul condus de fostul lider sindical Stefan Löfven, a fost respins în parlament. În prima fază, primul ministru a decis ţinerea de noi alegeri în 22 martie 2015.
Dar după ce sondajele de opinie au arătat că democraţii sunt în creştere accelerată, fiind situaţi deja la 18 %, astfel că nici alianţa social-democraţi-verzi-comunişti, nici cea de centru
dreapta nu ar fi avut posibilitatea de a face majoritatea în parlament, şase partide au semnat un protocol de guvernare comună şi pe 27 decembrie au anunţat că nu se vor mai ţine alegeri în 2015.
Acordul din decembrie, după cum a fost el denumit, se întinde până în 2022 (de aceea făceam acele calcule privind evoluţia demografică pe 8 ani), ceea ce înseamnă că, în afara cazului că democraţii obţin peste 50 % în 2018 (ceea ce nu ar fi chiar imposibil, data fiind înrăutăţirea accelerată a situaţiei, dar nici foarte uşor data fiind posibilitatea Puterii de a manevra), actuala largă coaliţie şi-a
asigurat 8 ani de guvernare fără Opoziţie; în realitate, după cum a fost şi etichetat de criticii săi,
Acordul din decembrie este o veritabilă lovitură de stat soft, care, spun aceştia, a pavat drumulSuediei către deces.
Un parlament de faţadă şi un partid (în curând) unic
În afara existenţei unei Opoziţii reale, care să poată amenda politicile guvernului, instituţiile democratice din Suedia sunt intacte, dar ele devin o carcasă lipsită de conţinut. În fapt apare un sistem parlamentar dublu: parlamentul oficial continuă să existe, dar în spatele acestuia va funcţiona adevăratul centru de putere format din liderii celor 7 partide (cele 6 de la guvernare şi comuniştii care le susţin), unde, departe de ochii publicului, se vor lua deciziile, care vor fi prezentate parlamentului.
Aici cei 300 de parlamentari (din 349) evident că vor fi de accord cu tot ceea ce s-a decis.
Noul sistem mai este descris, de către criticii săi, şi ca o dictatură consensuală, dat fiind faptul că oricare ar fi guvernul pe care îl va avea Suedia în următorii 8 ani, acesta va avea în realitate puteri dictatoriale. De exemplu, bugetele anuale vor trece de acum încolo fără nicio problemă.
Adică politicile economice, sociale, culturale nu vor mai putea fi amendate în niciun fel.
În declaraţiile lor, liderii celor 6 partide au susţinut că Acordul din decembrie a fost necesar pentru a asigura Suediei o guvernare “ordonată” şi “responsabilă”. Totuşi, Jan Björklund, liderul
Partidului Poporului a dezvăluit adevărata intenţie: ţinerea în afara puterii a “partidelor resentimentare”.
Deformarea presei aliată regimului după calapodul ideologiilor marximului cultural este atât de avansată, iar dictatura acestora este atât de puternică în Suedia, încât, după cum afirmă Ingrid
Carlqvist şi Lars Hedegaard în articolul lor – Sweden: From „Humanitarian Superpower” to Failed State “niciunul dintre jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă a primului ministru, în care acesta a anunţat noua ordine politică nu a pus evidenta întrebare: Nu este obligaţia Opoziţiei politice să se
opună politicilor guvernamentale? Pentru că, dacă nu, la ce mai este bună Opoziţia? Şi de ce să mai organizăm alegeri democratice dacă toatepartidele “responsabile” sunt în acelaşi glas?”
Şi, ne mai întrebăm-amintim noi: Nu pe un asemănător fundal de dictatură ideologică, în statele din Estul comunist, în jurul
partidelor comuniste, s-au strâns formaţiuni “neresimentare”, vorbind într-un singur glas, şi formând, până la urmă, un singur partid?
Problema reală în Suedia acestui moment nu este larga alianţă politică, ci scopul pentru care ea a fost realizată. Nimic de reproşat, dacă ea ar fi avut numai scopul ieşirii dintr-o situaţie de instabilitate politică – aşa cum se întâmplă în Germania, de exemplu. Dar cu totul de acuzat atunci când ea se suprapune peste o deja existentă dictatură ideologică şi are ca scop eliminarea de la decizie a unui partid, care reprezintă un anume procent din populaţie, deci, de fapt, eliminarea de la libertatea de expresie şi de la decizie a persoanelor care formează acel procent: 14, 18 sau mai mult la sută. Aceasta nu mai este alianţă responsabilă, ci o dictatură politică pe fundament ideologic.
Suedia în criză: în curând nu va mai avea poliţie din lipsă de poliţişti!
Un nou raport arată că marea majoritate a poliţiştilor (80 %) îşi caută alte locuri de muncă.
În acest moment trei poliţişti părăsesc zilnic poliţia suedeză din cauza dezinteresului guvernului pentru a le asigura mijloacele necesare stăvilirii unei criminaliţi explozive: de la atacuri sexuale, la atacuri cu grenade şi la atacarea poliţiştilor şi chiar a secţiilor de poliţie – relatează televiziunea norvegiană NRK.
Sergentul Peter Larsson: Avem o criză majoră. Mulţi colegi au ales să plece. Nu vom mai fi în stare să investigăm crimele, nu mai avem timp să ajugem la apeluri. Un mediu de lucru înrăutăţit înseamnă că mulţi colegi caută acum altceva. ..
Violenţa împotriva poliţiştilor şi a paramedicilor şi a pompierilor a devenit mult mai rea. Vorbim despre aruncarea de pietre, despre violenţă, despre incendii. A devenit mult mai rău în ultimii ani. …Dacă nu se decid acum să se implice cu adevărat (guvernul – n.n.) se va termina cu un dezastru. Mare parte din criminalitatea din Suedia se desfăşoară în suburbiile marilor oraşe, ca Stockholm şi Goteborg, care au cote ridicate de migratori. Dar ea este tot mai prezentă peste tot în Suedia şi chiar micile oraşe, sau comunele, au azi parte de violuri, jafuri, crime, incendieri, cu atât mai multe cu cât în ele sunt alocaţi migratorii. Vine războiul (8) – Sinuciderea „celei mai generoase naţiuni de pe Pământ” (4 octombrie 2016 de Paul Ghițiu).
Imediat după publicarea episodului trecut dedicat prăbuşirii Suediei şi războiului civil suedez, a fost o avalanşă de ştiri despre situaţia de acolo, toate confirmând această perspectivă.
Una dintre aceste ştiri este propunerea Băncii Mondiale, prin glasul economistului ei şef, Paul Romer (spun a BM pentru că, până acum, BM nu s-a delimitat de această poziţie) de a se crea un stat independent al migratorilor în interiorul Suediei. La prima vedere această propunere pare o prostie imensă născută din incultură, incompetenţă, puţin gândire şi multă prostie. Mai ales că autorul ei făcea trimitere la teritoriul Honk Kong-ului. Atât teoretic, cât şi practic, între acesta din urmă şi un ipotetic teritoriu suedez, declarat peste noapte stat independent al migratorilor (ca şi cum aceşti ar fi o masă compactă, iar un stat ar putea să apară într-un ţinut pustiu fără suedezi care să muncească, sau fără oraşe, sate, industrie, comerţ etc.) nu se poate găsi niciun punct comun De aceea, în această propunere trebuie să descoperim altceva, nu prostia: perfidia, manipularea, dovada planificării procesului de distrugere a civilizaţiei creştine, coincidente, în mare parte, cu spaţiul occidental. Căderea Suediei şi o astfel de propunere, aparent năstruşnică, sunt doar o etapă deja trecută şi pregătirea noastră pentru a accepta etapa următoare a acestui plan monstruos. Cuvintele dlui Romer sunt de fapt anunţarea publică a unor rezultate aşteptate sub forma recunoaşterii falimentului (evident, logic, de prevăzut) politicii de migraţie masivă a ultimilor zeci de ani.
Dar nu aceasta propunere m-a făcut să mă abat de la conţinutul promis pentru acest episod, ci confirmarea celor de mai sus, şi, implicit, a afirmaţiilor şi analizei mele, de un articol publicat de Foreign Policy în numărul din 10 februarie 2016: „Moartea celei mai generoase naţiuni de pe Pământ. Mica Suedie a luat cu mult mai mulţi refugiaţi pe cap de locuitor decât oricare altă ţară din Europa. Dar procedând astfel, ea s-a distrus.” sub semnătura lui James Traub.
Foreign Policy (The Global Magazine of News and Ideas) este o revistă de categorie grea, globalistă, elitistă, nicicum de dreapta, cu pretenţii de echilibru, dar cu perfide inserţii manipulatoare, cu prezenţa în multe ţări (printre care şi România).
James Traub – scrie pentru New York Times Magazine, Foreign Policy, este membru al Council on Foreign Relations şi al Center on International Cooperation al Universităţii din New York.
Practic, o revistă şi un autor care nu au nimic comun cu zona naţionalistă, identitară („Nazistă” şi „lipsită de raţiune”, după cum o descrie chiar cel de mai sus în articole despre Brexit, sau despre Victor Orban, şi în multe altele, evident), care se pretind specializaţi, echilibraţi şi imparţiali, ne anunţă că Suedia e în comă, că naţiunea suedeză, cea mai generoasă, dar nu generoasă oricum, ci sub bocancul corectitudinii politice, a eşuat în final ca generozitate şi a murit ca naţiune.
Iar analiza făcută de autor, ca urmare şi a unei deplasări prin aceasta şi a contactului cu diverse personaje implicate în agenţia pentru migraţie, în sistemul de asistenţă socială, în partide, în Crucea Roşie, sau pur şi simplu migratori, rămâne fără o soluţie de supravieţuire.
M-am oprit la aceste două surse de descifrare a situaţiei Suediei pentru cei care nu înţeleg în ce lume ne mişcăm, care nu cred, care nu vor să creadă, care nu vor să se informeze, care sunt condiţionaţi să creadă propaganda oficială. Puteţi să nu mă credeţi – chiar v-am îndemnat să nu mă credeţi. Puteţi să nu-i credeţi nici pe ceilalţi antisocialişti şi antiprogresişti şi antimarxişti care vă spun aceleaşi lucruri. Dar, iată că ce anunţăm noi (cu argumente prea multe, chiar), prăbuşirea (controlată, adică organizată şi impusă) a Europei, nu este o fantezie, sau o obsesie bolnavă a unor rasişti, fascişti, nazişti, extremişti, sociopaţi şi psihopaţi, care doresc să sperie lumea cu chestii apocaliptice, sau să o arunce în braţele întunericului de extremă dreapta. Este o realitate pregătită, pusă în practică şi recunoscută (ca rezultate, nu ca intenţie, plan şi acţiune controlată) chiar de cei care au declanşat-o şi o controlează. Foreign Policy, prin James Traub şi Banca Mondială, prin Paul Romer, economistul ei şef, ne anunţă că Suedia a murit. Urmează, evident restul continentului. Vor cădea întâi cei mai slabi, mai mici, cu un procent mai mare de migratori. Apoi ceilalţi. Evident nu Foreign Policy, sau James Traub, sau Banca Mondială, ori nefericitul ei economist şef sunt păpuşarii; ei sunt doar mijloace, executanţi, participanţi, la diverse niveluri, în diverse etape, la apocalipsa civilizaţiei europene.
În cele ce urmează voi da cuvântul domnului Traub, care nu este un putinist, lepenist, orbanist sau faragist. Este un personaj cu sentimente şi convingeri universaliste, o persoană condusă de sentimente înalt umaniste. De exemplu, ridică în slăvi, este plin de admiraţie faţă de minunatul popor suedez care, spre deosebire de alte popoare europene, a primit cu braţele deschise şi încă o face zeci de mii de migratori în fiecare an. Pentru el nu există terorişti, nu există migraţie economică, ci numai refugiaţi. Şi ce frumos ar fi fost, spune el, ce sublim eroic, ca întreaga Europă să participe la acest efort şi să trăiască un moment de triumf colectiv. Altfel spus, ce şansă extraordinară suntem pe cale să ratăm: de a ieşi din istorie, de a ne încheia existenţa ca naţiuni şi fiinţe cu identitate, sacrificându-ne pentru migratori.
Iată câteva pasaje ale acestui articol lămuritoare, sper, atât în ceea ce priveşte decesul controlat al Suediei cât şi concepţiile, tezele susţinute şi abilitatea progresistului Traub în a ne face să regretăm opţiunea pentru viaţă, în locul celei pentru moarte.
… Acceptarea refugiaţilor este o parte din ceea ce înseamnă a fi suedez. Ceea ce voia să spună Margot Wallstrom (ministrul de externe – n.n.), şi s-a dovedit adevărat, este că Germania, Suedia şi Austria şi alţi câţiva, nu puteau să absoarbă fluxul masiv. Criza refugiaţilor ar fi putut, cu efort şi curaj imens, să fie un triumf colectiv pentru Europa. A fost doar un eşec colectiv.
Aceasta este povestea costului exorbitant şi, în final imposibil de susţinut, pe care Suedia l-a plătit pentru idealismul său fără egal.
… Diane Janse, fost diplomat, acum consultant pentru politică externă al Partidului Moderat mi-a spus că unele dintre generaţiile recente de refugiaţi, inclusiv somalezi, s-au dovedit în mod evident fără succes pe piaţa forţei de muncă. Cum, se întreabă ea, se vor descurca cei 10.000 – 20.000 de tineri afgani care au intrat în Suedia ca „minori” neînsoţiţi? Cum se vor comporta ei în absenţa tinerelor femei afgane? Dar aceste întrebări nu pot fi ridicate în dezbaterea politică, fără acuzaţia de rasism.
… În această perioadă (de aşteptare a deciziei de azil – n.n.), conform site-ului Agenţiei pentru Migraţie, „solicitantul este îndreptăţit la cazare, dacă nu se poate descurca singur, la sprijin financiar, dacă nu are bani şi la acces la asistenţa de urgenţă medicală şi stomatologică şi la îngrijirea sănătăţii care nu poate fi amânată”. Copii lor vor avea acces la educaţia şi asistenţa medicală de care se bucură orice copil suedez.
… La punctul de Cruce Roşie, opinia era, în mod surprinzător, anti-refugiaţi, inclusiv printre voluntari. Translatorul spunea că mulţi dintre nou-sosiţi nu vor fi niciodată în stare să se integreze în societatea individualistă, liberală suedeză.Un poliţist de frontieră mi-a spus: „Vara trecută, bunica mea aproape a murit de foame în spital, dar migratorii primeau alimente gratuite şi asistenţă medicală gratuită. Eu cred că treaba guvernului este să aibă grijă în primul rând de propriul popor şi doar apoi, dacă există un suprlus, să ajute şi alţi oameni.”
… Există teama că recentele generaţii de refugiaţi vor deveni izolate de viaţa suedeză, după cum s-a întâmplat cu nord-africanii în periferiile franceze, mahalalele care au devenit incubatoare de alienare pentru mulţi migratori. Gur (un jurnalist suedez – n.n.) îmi spune că, în urmă cu 20 de ani, în Suedia existau numai 3 zone rezidenţiale în care un număr semnificativ de cetăţeni nu lucrau şi nu aveau acces la şcoli bune. Acel număr a ajuns azi la 186.
… S-au comportat admirabil, chiar dacă ipocrizia corectitudinii politice s-ar putea să fi avut o contribuţie indispensabilă la sacrificiul de sine naţional. Apoi, ca o consecinţă, ei au fost inundaţi, forţându-i să facă un pas înapoi de la înălţimea morală. Putem să-i învinovăţim? Nu mai mult decât un om poate să fie învinovăţit pentru că a renunţat să acţioneze eroic.
… Este cu siguranţă adevărat că refugiaţii au nevoie de prea mult timp ca să se alăture forţei de muncă şi rămân fără serviciu într-un număr mult mai mare decât nativii suedezi.
… Consecinţa pentru generosul stat suedez este o creştere accentuată a plăţilor de asistenţă socială, dintre care 60 % merg către migratori.
… Ceva chiar mai mare este în pericol. Europa, care s-a ridicat din cataclismul războiului al II-lea mondial s-a conceput pe sine nu ca o simplă colecţie de oameni albi şi creştini, ci ca o comunitate de valori împărtăşite. Criza refugiaţilor i-a forţat pe europeni să aleagă între universalismul moral, pe care l-au asumat şi vechile identităţi, pe care le-au moştenit. Europa de Est şi-a reafirmat deja statutul de patrie albă, creştină – la fel cum mulţi oameni din Orientul Mijlociu au revenit la identităţile sectare, la care păreau pregătiţi să renunţe.
Acum, Europa, în care s-a născut Renaşterea, s-ar putea să facă aceeaşi alegere. Fluxul de musulmani ameninţă consensul secular, liberal; dar respingându-i pe aceşti refugiaţi se zdruncină de asemenea unul dintre pilonii acestui consens. Europa s-ar putea să eşueze în ambele sensuri, alungând refugiaţii de la uşa sa şi sucombând în braţele naţionalismului de extremă dreapta.
Americanii nu au de ce să fie mai mulţumiţi. Este posibil să facem exact acelaşi lucrU.

sursa: Evenimentul zilei 24.09.2016