Prima cursă internațională de avion, de la Oradea, a fost inaugurată
mart. 27, 2017, 0 Comentarii
Prima cursă internațională de linie a fost inaugurată, duminică 26 martie 2017. La ora 10,15 a aterizat la Oradea, aeronava companiei Ryanair care transporta 80 de pasageri pe ruta Barcelona-Oradea.
La ora 11,05, aeronava Boeing 737-800 la bordul căreia se aflau 160 de pasageri a decolat cu destinația Barcelona.
Miercuri va avea loc inaugurarea cursei Oradea-Milano.
Începând din anul 2017 de pe Aeroportul Internațional Oradea sunt operaționale cursele internaționale de linie Oradea- Barcelona, Oradea- Milano (Ryanair), Oradea-Torino (Blue Air) cu posibilitate de a ajunge la Roma și Napoli, respectiv Oradea- Eindhoven, Oradea-Londra și Oradea- Memmingen (Ryanair), precum și charterul Oradea- Antalia (Blue Air).
De asemenea, de pe Aeroportul Oradea se poate ajunge în Larnaca (Cipru), cu escală la București.
Biroul de presă al Consiliului Județean Bihor



























