Cetățeni din Siria și Irak, opriți la frontiera cu Ungaria
mai 30, 2017, 0 Comentarii
În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat in zona de competentă 11 cetăţeni din Siria şi Irak care intenţionau să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În acţiunea ilegală, grupul de migranți era sprijinit de un bărbat cu dublă cetăţenie, română și maghiară, care este cercetat, în prezent, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În data de 27 mai 2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Diosig au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 21.30, au observat un autoturism marca VW Sharan, înmatriculat in Ungaria, care a ieșit din localitatea Săcuieni şi se îndrepta spre frontieră. Polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea mașinii, aceasta fiind oprită la aproximativ 500 de metri distanță de graniță.
La control, polițiştii de frontieră au constatat că autoturismul este condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, română si maghiară, Ioan T. în vârstă de 38 ani, care transporta 11 persoane, cetăţeni străini care posedau documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil.
Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. Din primele verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni şi sirieni, cinci adulţi cu vârste cuprinse între 23 şi 32 de ani, respectiv şase minori cu vârste între 1 an şi 10 de ani.
Adulții au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Au mai relatat că au luat legătura cu numitul Ioan T. care trebuia sa-i transporte până în apropierea punctului de trecere a frontierei Săcuieni, de unde urmau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos.
În cauză au fost întocmite actele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat de către cei 11 cetăţeni străini, respectiv trafic de migranţi de către şoferul autoturismului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
*
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta – judeţul Bihor au depistat doi cetăţeni sirieni şi un pakistanez, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În data de 29 mai 2017, în jurul orei 7, în cadrul unei acţiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Salonta, județul Bihor, au observat trei persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria.
Polițiștii de frontieră au reţinut persoanele în cauză, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră și deoarece acestea nu-şi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi cetăţeni sirieni şi un pakistanez, toţi posesori de documente pentru solicitanţi de azil în țara noastră.
Din primele cercetări rezultă faptul că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În cauză au fost întocmite actele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cetăţean turc cu document fals, depistat la P.T.F. Nădlac II
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetățean turc care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de un o carte de rezidență poloneză falsă.
În data de 27 mai 2016, la ora 16, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, o persoană de sex masculin, care, la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de rezidenţă emisă cu însemnele autorităţilor poloneze.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este cetățeanul turc Saim Y, în vârstă de 27 de ani și a intrat legal în țară, în baza pașaportului personal și a unei vize valabile.
Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că a obţinut cartea de rezidenţă falsă de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 2.000 euro şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Spaţiul Schengen, iar viza pe care o deținea nu îi permitea acest lucru.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Un bărbat a încercat să introducă în țară o armă cu aer comprimat fără a deține documentele legale necesare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat o armă cu aer comprimat, pe care un cetăţean român intenţiona să o introducă în ţară, fără să îndeplinească condiţiile legale.
La sfârșitul săptămânii trecute, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Ovidiu C., în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul în judeţul Alba, conducând un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Marea Britanie.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a declarat că, pe lângă bunurile personale, deţine o armă cu aer comprimat marca 22 WEIHRAUCH HW, pentru care nu deținea documentele legale necesare pentru a o introduce în țară.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de deţinere sau port de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Totodată, arma cu aer comprimat a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Urmărit general, depistat la frontieră
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat și predat autorităților competente un tânăr din județul Hunedoara, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
În data de 28 mai 2017, în jurul orei 2, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Nicolae M., în vârstă de 28 de ani, din judeţul Hunedoara.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 8 luni.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Subcomisarul Loredana Chifor, Purtător de cuvânt al ITPF Oradea



























