Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Noemi Lupuj a câștigat cursa de maraton MTB, de la Tomești (Timiș)


Sportiva secției de ciclism de la Carcover Racing Team Oradea, Lupuj Noemi, a câștigat la sfârșitul săptămânii trecute, cursa de maraton MTB ”Liman Bike Race” – desfășurată la Tomești, în județul Timiș. Orădeanca a fost cea mai rapidă dintre sportivele angrenate în cursa junioarelor.  Noemi a greșit traseul la un moment dat, dar s-a întors și a reușit să recupereze, iar în final chiar să termine învingătoare.

”Bine, la prima vedere traseul părea ușor, având doar 23 de km însă aveam să constat că este destul de solicitant, asta și datorită unei diferențe de nivel de 800 de metri. Conduceam cursa, destul de clar, în momentul în care efectiv am greșit traseul. Doar din vina mea, mă rog a neatenției. Am realizat eroarea pe care am comis-o și am întors căutând din nou traseul. Mi-am dat seama că pot să recuperez pedalând într-un ritm accelerat astfel că am ajuns-o pe Gabriela, cea care devenise lider între timp, chiar înainte de ultima urcare. Acolo am și depășit-o savurând victoria pe coborârea care m-a dus spre finish. Trebuie să remarc efortul organizatorilor, care  au conceput un traseu curățat și perfect marcat” – a declarat Noemi, după festivitatea de premiere.   

 

Victor Mihalcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *