Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

România a obținut o victorie importantă, 63-51, în compania Georgiei


Campionatul European U20 masculin Divizia B – ediția 2017, găzduit la
Oradea, a demarat vineri (14.07). România a repurtat o victorie
importantă, scor 63-51, în compania Georgiei, una dintre contracandidatele
la calificarea în sferturile de finală ale competiției. Meciul a fost
transmis în direct pe YouTube și pe site-ul oficial al întrecerii.

Un parțial de 19-8, consemnat în sfertul decisiv, a făcut diferența între
cele două formații. Nandor Kuti a avut un impact decisiv printr-o
contribuție ofensivă de excepție. Emi Cațe a dominat la recuperare după ce
a înscris aproape toate punctele echipei naționale în primul sfert, iar
Bobe Nicolescu a fost extrem de precis de la mare distanță (3/4 la trei
puncte).

Formația antrenată de Tudor Costescu a beneficiat de 20 puncte, 8
recuperări, 4 pase decisive, dar și câteva acțiuni de mare spectacol,
incluzând un slam dunk în trafic, din partea lui Kuti. În schimb, Cațe a
reușit 12 puncte, 18 recuperări (7 ofensive), iar Nicolescu a terminat cu
11 puncte, 6 recuperări. De notat că Basti Ionescu a contribuit cu 7
puncte în doar patru minute de joc.

În cadrul zilei de deschidere a evenimentului găzduit la Oradea s-a
desfășura ceremonia de deschidere. În cadrul acesteia au participat Horia
Păun – președinte FR Baschet, Branko Lozanov – reprezentant FIBA și
comisar șef al competiției de la Oradea, respectiv Florin Birta –
viceprimar al municipiului Oradea.

În Arena Antonio Alexe a fost prezent, pe tot parcursul zilei de
competiție, trofeul EuroBasket 2017. Publicul prezent a avut posibilitatea
să-l admire și chiar să se fotografieze cu acesta.

Celelalte rezultate ale zilei inaugurale:

Grupa A
Polonia vs Belgia, scor 79-51
Finlanda vs Armenia, scor 95-69

Grupa B
Rusia vs Azerbaidjan, scor 85-56
Marea Britanie vs Olanda, scor 74-65

Grupa C
Albania vs Malta, scor 92-61
Portugalia vs Ungaria, scor 68-67

Grupa D
Croația vs Kosovo, scor 100-42
Irlandavs Moldova, scor 103-65

Programul de sâmbătă (15.07):

Grupa A
Finlanda vs Polonia
Belarus vs Armenia

Grupa B
Slovacia vs Azerbaidjan
Rusia vs Marea Britanie

Grupa C
Macedonia vs Albania
Georgia vs Malta
Romania va sta

Grupa D
Kosovo vs Moldova
Irlanda vs Portugalia

Jocurile demarează la ora 11:45 la Partenie Cosma, respectiv 14:00 la
Arena Antonio Alexe. În ambele săli ultimul joc începe la ora 20:45.

Următorul meci al României este programat pentru duminică (16.07), ora
18:30. Adversar va fi Malta.

Adrian Micinic, CSM Oradea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *