Viaţa şi poetul

I. Viaţa:

‘’Oh, tu suflet blestemat, din ce boboc ai răsărit?

Din ce mâini ai fost creat?

Cu ce ispită ai răzbit?

Ce ţel au paşii tăi, de-au bătut a lui Coşbuc pământ?

Cu câtă fală‘ţi salţi fruntea ta semeaţă-n vânt?

Tu june eminescian, tu te trădezi pe tine?

Sfidezi şi faima şi averea şi sângele-ţi din vine!

Vinzi slovele-ţi deşarte omenirii,

Te face Zeu de-a dreptul, icoana-ţi va începe

Şi in pofida nebuniei…fericirii

În veci nu te-a pricepe!

Tu cel ce te îmbeţi cu propriul amor,

Iubirea-ţi este mamă şi tatăl este dor.

Bei în zi de sărbătoare

Şi reflectezi la moarte.

Satan îţi este Dumnezeul şi visele deşarte.

Te culci cu parfumuri noi în fiecare seară.

Săruţi guri de bărbat şi mâini de domnişoară.

Priveşti Luceafărul infim şi marea,

Şi stihia ce are să vie,

Te-ndrăgosteşti de valuri care vin şi plângi pe o hârtie.

Iubeşti nimicul, mugurii din pom,

Florile, cerurile cu-alor neguri…

Îi vezi pe oameni cum nu sunt şi risipeşti doar adevăruri.

Tu, poet viteaz şi dârz!

Tu, suflet blând de mânz!

Tu, fără frică c-o să mori,

Cu ochii de lumină, cu gândul printre nori…

Tu, minte-iarba !

Tu, trupul-flori !

Voi, spirite absolute, nepătate,

Voi, braţe ne‘narmate da’armate!

Voi, picioare desculţe da’ncălţate!

Te blestem, să fii nemuritor !

Te blestem, să simţi durerea tuturor !

Să o şopteşti în urlete-ngheţate doar celor care-s surzi!

Să îţi colinde sufletul pe străzi, prin munţi.

Să ardă veşnic în dor şi dorinţă,

Să ai doar poeme, nu altă credintă!

Să fii martirul frumuseţii acestei lumi,

Să stai lângă luceferi, lângă părinţi, lângă străbuni,

Ce au‘nălţat o patrie, până la victorie,

Ce-au inundat pământul, cu sânge şi cu glorie!

Să fii neînţeles pe veci,

Închis în cercul infinit al sensurilor tale.

Să poţi iubi, să fii iubit…

Numai de negrul umbrei tale!’’

*

Rugăciune

 Doamne, Doamne, ce ne spui

De sfârşitul veacului?

Fie un om, mişel sau sfânt,

Nici averea, nici altarul,

Nu îl scapă de mormânt !

„Eu v-am spus din tot şi toate,

Dar nu v-aţi lepădat de păcate !

De-aţi citi Scripturile,

Aţi cunoaşte semnele !

Semne-n Lună şi în stele,

Ape mari şi vremuri grele !

Vă doboară chiar şi vântul,

Vă cutremură Pământul.

Credeţi că sunt împlinit,

Când întorc asupra voastră,

Şi oceanul şi uscatul,

Chiar şi pasărea cerească?

V-am iubit, căci Mi-aţi fost arta,

Aţi luptat cu însuşi moartea, biruind-o…

Şi Mi-aţi încălcat porunca,

Blestemaţi copii de diavol !

Căci trăiţi numai orbeşte,

Şi gândiţi numai ridicol!

Furaţi de la cei sărmani

Precum nesăţioşii.

Părinţii îi aveţi duşmani

Şi risipiţi ca păcătoşii !

Mi-am dat şi viaţa Mea pe cruce pentru voi,

Dar sunteţi toţi necredincioşi şi disperaţi şi goi !

Şi îndrăzniţi, acum, când e durerea mare,

Să imploraţi un ajutor, să cereţi îndurare?

Sunteţi binecuvântaţi, căci V-am iertat mereu,

Dar rămâneţi mici Satane

Ce-aţi cucerit Pământul Meu.

Căci omul e pe lume, un unic monstru.

Eu am creat jivine, cu suflet mai tandru ca al vostru !

„Domnul vrea să se răzbune,

Ca să facem fapte bune!

Nu ne mai poate răbda,

Că muncim Duminica !

Noi tot bine aşteptăm,

De la rău nu ne-nfrânăm.

Niciun ceas pentru Iisus,

Noi de-o parte, nu ne-am pus.

Te rugăm şi strigăm tare,

Să ai milă şi-ndurare,

De copii, de animale,

                                                                    Sunt lucrul mâinilor Tale !

Dacă am avea credinţă,

Am scăpa de suferinţă!

Căci în zilele din urmă,

Va fi foamete şi ciumă!

Trădători şi hoţi de ţară,

Multe genii vor să moară.

Ne-ngrădesc gândul, credinţa,

Să ne stăpânească fiinţa !

Vin Doamne, peste noi,

Răposaţii mari eroi!

Nici să moară n-au putut

De vrajba ce am făcut.

Noi vrem sânge şi putere,

Dar noi gemem de durere!

Se sting îngerii în ceruri,

Spânzuraţi de catedrale,

Iar lumina lor cea sfântă

Va veghea pe altă cale.

Fecioarele sunt vândute

Şi-adunate într-un castru,

Smulsă-i scumpa lor juneţe,

Îmbrăcată-n alabastru.

Aşteptăm a Lui venire,

Să le scape de pierire.

Pe cei care au făcut bine,

Îi va lua Domnul cu Sine.

Iar la cei răi le va spune,

Să se-adune toţi din lume,

În valea lui Iosabat,

Unde vor fi judecaţi.

Doamne, să Te rogi pentru noi,

Că suntem în mari nevoi !

Să ne dai un cer senin,

Te rugăm „în veci Amin.”

Gabriela Alexa Torjoc