Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Spectacole de mare ţinută în Elveţia, legături culturale prin muzică


În 4 şi 5 martie, Oana Lianu a susţinut două concerte la Naters în Elveţia, prilejuite de legătura culturală prin muzica dintre români şi elveţieni. Concertele au fost organizate de Verein Rumanienhilfe Wallis şi s-au desfăşurat în Zentrum Missione Naters şi în biserica din localitate.

Spectacolele au avut caracter caritabil, banii strânşi urmând să ajungă la o casă de copii din România, mai precis la Centrul Tereza din Piatra Neamţ. Oana Lianu a interpretat folclor romanesc din toate zonele ţării la nai, voce, instrumente populare – caval, tilincă, fluiere, ocarină, drâmbă, dar s-a şi acompaniat la pian, interpretând cântece din repertoriul Mariei Tănase.

La eveniment a participat şi soţul Oanei, Petrică Popa, pe care la unele piese l-a acompaniat la pian, el interpretând melodii din folclorul romanesc la taragot.

Un moment cu totul aparte l-a constituit colaborarea muzicală cu Regula Ritler, cea mai cunoscută cântareaţă de yodelling din Elveţia, împreună cu care s-au cântat doua piese din repertoriul elveţian şi doua cantece din repertoriul romanesc, „Aseara ţi-am luat basma” şi „Mă dusăi să trec la Olt”.

Miercuri, 9 martie, artista va susţine un recital la Muzeul „Iosif Vulcan” din Oradea cu ocazia a 150 de ani de la apariţia primei poezii a lui Eminescu în revista Familia. Momentul va marca în acelaşi timp prietenia şi colaborarea dintre Eminescu şi ziaristul, scriitorul şi poetul Miron Pompiliu, care a publicat în revista Familia.

Vasilică Ichim, OradeaPress

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *