Oradea, cunoscută şi ca Oradea Mare, cel mai important oraş din zona Crişana, este municipiul-reşedinţă al judeţului Bihor. Este situat în partea de vest a ţării, pe malurile Crişului Repede care traversează municipiul de la sud la vest, intersectând frontiera, cu vecinii maghiari.

Oradea este cunoscută pe cuprinsul ţării dar și în străinătate, pentru staţiunile balneare Felix și 1 Mai, a căror apă termală este recomandată de medici pentru afecţiunile reumatice, digestive şi nu numai, pentru cultura şi turismul care conturează imaginea atât de cochetă a oraşului. Este cunoscută pentru datul natural și patrimoniul artistic, popular și cultural care se relevă ochilor critici şi curioşi ai străinilor. Aceştia sunt invitaţi, mai ales în sezonul sărbătorilor de iarnă, să viziteze obiectivele şi punctele de maxim interes ale oraşului vestic, care garantează urcarea în topul preferinţelor oricărui turist!

Scurta istoriei atestă existenţa oraşului sub numele de Varadinum, în anul 1113, nume ce provine de la episcopul Sixtus Varadiensis, constituind un mozaic al etniilor: români, maghiari, evrei, slovaci, ruteni, turci, italieni, austrieci. Numele acesta latinizat se traduce prin “cetate, cetăţuie”, supranumit fiind “oraşul-cetate” odată cu venirea regelui ungur Ladislau şi înmormântat în cetate. Prima consemnare a numelui actual de Oradea, este cea a lui Miron Costin, în Letopiseţul Ţării Moldovei. Până în 1685, utilizată era noţiunea de Oradia, combinaţia dintre denumirea veche turcească și ungurească Varad şi Orad, variantă folosită de turci. Biografiile celor mai vestiţi români şi române, prima carte tipărită în limba română, figurează ca fiind publicată la Urbea Mare, tradusă în termeni ungurești ca Nagy-Varad (Cetatea Mare).

Oradia se transformă în Oradea datorită marelui istoric Nicolae Iorga, la finalul Primului Război Mondial, în anul 1919, în proaspătul început al perioadei interbelice. Alături de etimologia cuvântului, se ascunde si istorisirea stemei, apărând în prima formă în anul 1470 şi parcurcând un traseu alături de steag, până la momentul aprobării acestora de către Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie din cadrul Academiei Române. Simbolul cel mai cognoscibil este cel al cetăţii, ilustrativ obiectiv al istoriei orădene (datează de la 1241).

De-a lungul istoriei, Oradea s-a confruntat cu invazii şi dominaţii străine considerabile, faţada oraşului schimbându-se de la secol la secol. Prima astfel de confruntrare a avut loc în 1241, când mongolii au asediat teritoriul. Imaginile cruzimii mongole sunt descrise de călugărul Rogerius în Carmen Miserabile (Cântec de jale), contemporan cu masacrul poporului. După ce au cucerit la repezeală cetatea, i-au dat foc în mare parte. În cele din urmă n-au lăsat nimic decât zidurile fortăreţei şi după ce au ridicat prăzile, i-au omorât atât pe bărbaţi, cât şi pe femei, mai mari şi mai mici, pe străzi, în case şi în câmpuri”. Fiindcă n-au reuşit să cucerească fortăreaţa, „înconjurată de şanţuri adânci şi apărată de soldaţi bine înarmaţi, tătarii au lăsat impresia că se retrag.(…) Au răscolit mormintele sfinţilor, au călcat în picioarele lor criminale moaştele, au distrus cădelniţele, crucile, potirele de aur şi vasele consacrate serviciului altarului. Băgau în biserici de-a valma bărbaţi şi femei şi după ce abuzau de ei, în cel mai ruşinos mod, îi ucideau acolo.”

O altă luptă purtată de Urbea Mare are loc în anul 1514 când răscoala iniţiată de Gheorghe Doja cuprinde şi judeţul Bihor. Urmările răscoalei vor degenera în asediul turcilor din anul 1660, care vor domina întregul teritoriu pentru următorii 32 de ani. În anii ce au urmat, orădenii s-au implicat în sprijinirea garnizoanei Împăratului Carol al VI-lea.

În 1863 oraşul este mistuit de un incendiu care a durat 3 zile şi s-a dezlănţuit peste clădirea Primăriei (înfiinţată în 1870), fabricile de mătase, bere şi cărămidă, peste hotelul Vulturul Negru, Biserica cu Lună şi întregul cartier Velenţa;

Sediul de comandament al organizaţiilor teroriste fondate în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial s-a aflat la Oradea, iar în 1944 ia naştere Ghetoul din Oradea. Martoră a faptelor săvârşite aici este Eva Heyman supranumită şi Anne Frank de la Oradea, în vârstă de 13 ani, care lasă mărturiile celor trăite în jurnalul său. Eva s-a născut în 1931 la Oradea, într-o familie de evrei, iar în 1944 când nazismul invadase Ungaria, o creşteau bunicii săi. Mama Evei, Agnes se recăsătorise cu ziaristul şi scriitorul evreu Bela Zsolt. În ciuda a tot ceea ce trăise în urgia nazismului, Eva vorbeşte cu căldură despre oraşul ei natal: “Şi la Oradea sunt medici buni”.

Într-adevăr, pentru ca bobocii oraşului să se deschidă cu graţie, orădenii s-au confruntat cu divergenţele fiecărei epoci. În pofida conflictelor purtate, balanţa se-a înclinat favorabil, întrucât Urbea s-a bucurat de perioade de înflorire remarcabile.

În secolele XIV şi XV, Varadia a cunoscut transformări în spirit renascentist, fiind cunoscută în întreaga Europă prin personalitatea lui Ioan Viteaz de Sredna. În această perioadă s-a remarcat Georg von Peuerbach, care instalează aici primul observator astronomic, folosind cetatea drept meridian 0, adoptată de fiecare hartă terestră şi maritimă a lumii în acea perioadă.

Paşoptismul a adus nume de valoare precum cel al lui Nicolae Jiga şi Ioan Dragoş. Urbea este recunoscută ca sediu al conceperii Declaraţiei de Independenţă de la 12 octombrie 1918, în casa renumitului avocat Aurel Lazăr. În prezent, casa cu nr. 13, de pe strada ce poartă numele doctorului în avocatură, amenajată ca muzeu memorial, este deschisă publicului, găzduind obiecte de patrimoniu, mobilier de epocă, numeroase obiecte decorative, locul unde s-a semnat declaraţia de unire, dar şi vasta bibliotecă personală. Alături stă și Muzeul Iosif Vulcan, în casa unde a locuit și activat la Revista Familia.

Oradea a avut o universitate de drept în secolul al XVIII-lea. Din deceniul șapte al secolului trecut a fost lansat învățământul pedagogic și tehnic de scurtă durată, pentru ca după Revoluţia din 1989, să  se ia măsuri de modernizare, prima pe listă fiind transformarea Institutului Pedagogic și a Universităţii Tehnice de subingineri, în Universitatea Oradea, una dintre apreciatele unităţi de învăţământ superior din zona vestică a României.

Românii, deși numeroși din cele mai vechi timpuri, de pe vremea primei formațiuni statale, a voievodului Menumorut au fost marginalizați de populația maghiară până în secolul al XVII-lea, când a fost edificată prima catedrală ortodoxă cu lună, după planurile unor vestiți arhitecți vienezi. Românii n-au uitat să imortalizeze portretul lui Horea, în pictura bisericii, deasupra intrării în naos.

Mozaicul etnic continuă să existe şi în prezent, înregistrându-se potrivit ultimului recensămint, români (58%), maghiari (25 %), evrei, slovaci, germani, țigani. În acest sens, Oradea a fost gazda unor mari comunităţi de unguri evrei şi germani cu propriile clădiri, şcoli (Liceu Ady Endre, Liceul Friedrich Schiller), Teatrul Regina Maria şi Filarmonica de Stat cu secţiile română și maghiară, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Şcoala Gimnazială Dacia. De asemenea, comunitatea maghiară deține trei mari biserici: Bazilica Romano-Catolică, Biserica Sfântul Ladislau şi Biserica Reformată Olosig. Cât despre comunitatea evreiască, a luat amploare începând cu anul 1835. În prezent, există în Oradea un număr aproximativ de 700 de evrei, având 7 sinagogi, cea mai impozantă fiind Sinagoga Neologă Sion.

Din cele 11 cartiere orădene, până în 2000 azi au devenit 30 de cartiere. S-au redenumit Consiliul Local, Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bihor, Biblioteca Județeană Gh. Șincai, etc.

Din 1989 transportul extern, economia, turismul incluzând activităţile hoteliere şi construcţiile au cunoscut o revigorare colosală.

Transportul aerian internațional, din 2005 și în prezent a înregistrat o creștere importantă, azi reprezentând 11% din totalul călătorilor. Oradea dispune de 4 gări situate în punctele cardinale (V, E, zona centrală şi Episcopia în N), conectându-se prin linii directe cu principalele oraşe ale ţării şi punând la dispoziţie curse zilnice internaţionale spre Budapesta.

Ascensiunea aceasta este recunoscută şi de cei mai critici turişti. Oradea a fost atent examinată şi de ochi sudici. Opinii de la Bucureşti despre urbe vizează, în primul rând mărimea oraşului şi atmosfera:”e mult mai multă linişte în Oradea.” Cu alte cuvinte, mica urbe vestică izbuteşte să-şi desfăşoare activităţile cotidiene în ritmul transilvăneanului care cugetă, iar aglomeraţia este la un nivel mult mai scăzut, faţă de multe alte oraşe, dar mai cu seamă  față de capitală.

Turiştii au fost întrebaţi care ar fi o necesitate pe care administrația să o aplice imediat oraşului? Răspunsul fiind unul categoric: “metroul”. Cu toate acestea, tramvaiele orădene au fost bine apreciate. Transportul electric reprezintă cea mai longevivă unitate de transport public, datând oficial din 25 aprilie 1906, iar în 2010, Oradea fiind singurul  oraş din ţară în care circulau tramvaie ”Siemens ULF„.

Printre primele lucruri care au atras atenţia turiştilor au fost centrul oraşului, Turnul Primăriei şi minunata arhitectură a clădirilor proaspăt renovate din Piața Unirii și din alte zone. Centrul este cel care asigură turiștilor și orădenilor o viaţă de noapte activă, punând la dispoziţia acestora numeroase cafenele, restaurante cu tradiție dar și localuri recent deschise pentru iubitorii de lectură şi cafele fine.

Primăria este un monument istoric și arhitectonic, construit între 1902-1903, amplasat strategic la km 0 al orașului, în zona Pieţii Unirii. Arhitectul Kalman Rimanoczy s-a ocupat de planurile palatului administrativ local, în care se întrepătrund două stiluri diferite: ecletic şi renascentist. Turnul cu ceas, cu o înălţime de 50 de metri, a devenit punct turistic atractiv, întrucât cei mai temerari au ocazia de a urca până în vârful prevăzut cu un telescop funcţional. Arhitectura clădirilor a fost realizată de specialiști vienezi, reprezentative în acest sens fiind Palatul Ulman, Pasajul Vulturul Negru, Teatrul. Chiar şi în aceste condiţii, paleta arhitecturală al oraşului este o sinteză a celor mai influente stiluri din epocă: baroc, clasic, ecletic şi secession.

Aşadar, impresiile turiştilor, arată că ”Oradea este un oraş cochet, liniştit, ce merită vizitat, chiar dacă nu are un număr diversificat de atracţii, precum alte oraşe. Ei acordă un plus, la calificativ, pentru păstrarea curăţeniei străzilor.”

În perioada care urmează, vesticul oraș devine centru al unor evenimente deosebite, gazda magiei sărbătorilor de iarnă. Începând cu 30 noiembrie, laTârgul de Crăciun s-au aprins luminiţele în Piaţa Unirii şi în Cetate, fiind deschis până în ziua de 30 decembrie a acestui an. Teatrul Regina Maria prezintă în stagiune piese laureate: Regele Cerb, În plină glorie, Trombonel-Hoţul zăpezii, Scripcarul pe acoperiş, Cenuşăreasa, Şi miniştrii calcă strâmb.

O serie de concerte la cafeneaua Moszkwa, precum şi la Casa de cultură a Sindicatelor, scene de stand-up comedy, evenimente ce privesc viaţa studenţească în cadrul universităţii şi tradiţionalul târgul de artizanat şi produse realizate manual, Oradea este aşadar, atât prin ochii celor ce străbat ori sălăşluiesc pe arterele orașului, un colţişor rafinat şi activ, care freamătă de febra sărbătorilor şi îi invită cu braţele deschise, atât pe orădeni pentru a fi turişti în propriul oraş, dar şi pe cei străini, pentru a se face comozi în miezul şi în farmecul petrecerilor orădene.

Alexandra Torjoc, Colegiul M. Eminescu