Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Cupa fotoreporterilor bihoreni inițiată de Asociația „Euro Foto Art”


La fiecare început de an, Asociația Internațională ”Euro Foto Art” a inițiat organizarea unor expoziții alcătuită din cele mai reușite imagini realizate de fotoreporterii bihoreni, pe parcursului anului curent.

După succesul de care s-a bucurat prima expoziție vernisată în data de 6 ianuarie 2017 în Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea, pentru ediția a doua au fost invitați să participe acei fotoreporteri bihoreni, care între timp au devenit membrii ai Clubului fotoeporterior bihoreni, care funcționează în cadrul Asociației ”Euro Foto Art” cu colecții de 10 imagini fotografiate în anul 2017 în județele Bihor și Hajdú Bihar (HU). Invitații de onoare din acest an au fost fotoreporterii din județul vecin Hajdú Bihar (HU).

La ediția a doua au trimis 86 de lucrări, 6 fotoreporteri bihoreni, dintre care 3 fotoreporteri din județul Hajdú Bihar (HU). Juriul format din criticul de artă  dr. Ramona Novicov și artiști fotografi dr. Teodor Pantea  EFIAPs și Ștefan Tóth AFIAP au primit lucrările pentru jurizare codificate, fără să cunoască numele autorilor.

În urma jurizării au fost acceptate pentru expoziție 72 de imagini realizate de fotoreporterii: Ciprian Iovan (ziarul ”Crișana”- RO), Csaba Kovács din Berettyóújfalu (HU), Péter Kovács din Püspökladány (ziarul ”Hajdu Bihari Napló”), Tibor Oláh din Debrecen (Agenția M.T.I – HU), Ovi D. Pop EFIAP (săptămânalul ”Zi de Zi” – RO), Ovidiu Sălăgean (RO), Lorand Szilagyi (săptămânalul ”Bihoreanul” – RO), Gille Otto Szombati (ziarul ”Reggeli Újság” – RO) și Remus Toderici (ziarul ”Crișana”- RO).

În urma punctajelor acordate: locul I, premiat cu Cupa fotoreporterilor bihoreni a revenit fotoreporterului Ciprian Iovan (ziarul ”Crișana”), care a obținut 270 puncte. Doar la un punct diferență, cu 269 de puncte, locul al II-lea a revenit  fotoreporterului ziarului ”Crișana”, Remus Toderici (RO). Pe locul al III-lea s-a clasat fotoreporterul Agenției MTI, Tibor Oláh din Debrecen (HU).

Pe locul al IV-lea și tot la o diferență de 1 punct de locul al treilea,  s-a clasat fotoreporterul Ovi D. Pop EFIAP (săptămânalul ”Zi de Zi”). Locul al V-lea a obținut fotoreporterul Lorand Szilagyi (săptămânalul ”Bihoreanul”). Locul al VI-lea i-a revenit fotoreporterului Péter Kovács (ziarul ”Hajdu Bihari Napló”) Debrecen (HU).

Vernisajul expoziției și înmânarea festivă a Cupei fotoreporterilor bihoreni are loc în preambulul ediției a VI-a a Festivalului Internațional de Fotografie ”Carol Pop de Szathmári”, sâmbătă 6 ianuarie 2018, ora 11, în sălile de expoziții al Colecției de Tehnică și Artă Fotografică ”Ștefan Tóth” din cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea.

După vernisajul Expoziției fotoreporterilor bihoreni de la Oradea expoziția urmează să fie redeschisă și în municipiul înfrățit cu Oradea, orașul Debrecen (HU).

Expoziția fotoreporterilor bihoreni organizată de Asociația Internațională ”Euro Foto Art” în partenerat cu Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Cetății și Orașului Oradea, respectiv Clubul Fotografic ”Nufărul” rămâne deschisă publicului până în 19 ianuarie 2018.

Fotografiile atașate sunt realizate de Ciprian Iovan de la ziarul Crișana, câștigătorul concursului 2017.

Asociația ”Euro Foto Art” Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *