Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Teatrul Regina Maria se implică în campania  „Artiști pentru artiști”


Teatrul Regina Maria se alătură şi în acest an campaniei naţionale „Artiştii pentru artişti”, susţinută de UNITER. Campania, iniţiată în anul 2002, este un program anual, cu derulare continuă, dar care are ca punct de vârf intervalul martie – aprilie. Scopul acestui demers este acela de a sensibiliza opinia publică în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţara.

Spectacolul Teatrului Regina Maria care va participa la aceast program este „SUFOCARE (JURNALUL UNUI SINUCIGAȘ CRONIC)”, de Chuck Palahniuk, regia Ovidiu Caița, care se va juca sâmbătă, 31 martie, de la ora 19, la Sala Mare (cu publicul pe scenă). Orădenii au demonstrat încă o dată că sunt alături de artiști deoarece biletele la spectacol deja s-au vândut.

Suma provenită din vânzarea de bilete va fi redirecţionată către FONDUL DE SOLIDARITATE TEATRALĂ (în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei) unde se pot vira și donaţiile şi sponsorizările.

Ramona Gabriela Nemeș, secretar literar al Teatrului Regina Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *