Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Duminica Ortodoxiei la Biserica cu Lună


Cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, comunitatea ortodoxă a Bisericii cu Lună din Oradea s-a bucurat de vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Sofronie, care, împreună cu un sobor de preoţi şi de diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie, prima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Sfântul şi Marele Post al Paştilor.
Bucuria preoţilor şi credincioşilor Bisericii cu Lună, şi a întregii Eparhii a Oradiei, a fost dublată de faptul că în aceată zi binecuvântată, în urmă cu 4 ani, în Duminica Ortodoxiei, Preasfinţitul Sofronie era întronizat ca episcop al Oradiei.
Biserica cu Lună constituie simbolul ortodoxiei la graniţa de vest a ţării, atât prin dimensiunea sa spiritual-liturgică, cât mi ales prin valoarea sa istorică şi culturală. Ea devoalează, pentru cel care intră sub cupola sa de har, memoria duhovnicească, şi totodată, istoria neamului românesc din această parte de ţară, plămădită din multe încercări. Ortodoxia s-a identificat în cetatea Oradiei, multă vreme, cu Biserica cu Lună. Până în perioada interbelică au existat doar două biserici ortodoxe în Oradea, una dintre ele fiind Biserica cu Lună, care din anul 1921 devine Catedrală episcopală şi locul unde îşi dorm somnul până la obşteasca Înviere, trei dintre episcopii Oradiei: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici şi Vasile Coman. Aşadar, o sărbătoare a Ortodoxiei, într-o biserică mărturisitoare seculară a Ortodoxiei.
Slujba Sfintei Liturghii a început la ora 10 într-un cadru liturgic aureolat de cântările melodioase ale corului Bisericii cu Lună. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Sofronie a rostit o cuvântare în care a reliefat semnificaţiile istorice şi doctrinare ale Duminicii Ortodoxiei, făcând o apologie a reprezentării iconice a Mântuitorului, Maicii Domnului şi sfinţilor, precum şi un îndemn pastoral la cinstirea sfintelor icoane. Preasfinţia Sa a pornit, în argumentarea cinstirii icoanelor, de la faptul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în istorie, eveniment ce constituie justificarea oricărei reprezentări iconografice a Mântuitorului: „Momentul crucial în istoria omenirii este întruparea Fiului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul dumnezeiesc s-a înomenit, a luat fire omenească deplină pentru a o vindeca. El a avut trup asemenea nouă, afară de păcat. Pe El L-au văzut, L-au atins, L-au pipăit cei care au fost în preajma Sa, apostolii, femeile purtătoare de miruri, cei pe care i-a vindecat. A fost văzut în slavă pe muntele Taborului, schimbat la faţă cu trupul Său omenesc, de către sfinţii Săi ucenici şi apostoli: Petru, Ioan şi Iacov. A fost văzut şi atins după învierea Sa şi Şi-a imprimat chipul pe mahrama Sfintei Veronica, pe cărămida trimisă lui Abgar, regele Edesei, pentru a-l vindeca, şi faptul că a fost în mijlocul poporului şi S-a lăsat văzut, atins şi reprezentat, a stat la temelia reprezentărilor Sale, a Maicii Sfinte şi a celorlalte persoane cu importanţă în istoria mântuirii. Astfel că, încă din antichitatea creştină, din vremurile primare ale Bisericii, se păstrează până azi reprezentări ale Bunului Păstor, ale Domnului răstignit, ale Maicii Sfinte, Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul în braţe, cea mai veche descoperită până acum datează din anul 250 d.Hr., în catacomba Sfintei Priscila din Roma. Pentru Biserică nu a fost o problemă reprezentarea chipurilor sfinte, deoarece acest fapt a dus întotdeauna la cinstirea lor, cinstire care trecea de la icoane la persoanele reprezentate”
În cuvântare, Preasfinţia Sa a evidenţiat consecinţele hristologice ale ereziei iconoclaste care au determinat un răspuns din partea Bisericii, concretizat în hotărârile Sinoadelor de la Niceia 787 şi Constantinopol 843: „Pentru că lupta contra sfintelor icoane însemna o luptă contra Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu s-a iscat mare tulburare în Biserică şi a fost nevoie de un Sinod ecumenic, al VII lea, din anul 787, şi apoi de un Sinod local, în anul 843, care a restaurat pentru totdeauna în Biserica dreptmăritoare cultul icoanelor”.
În continuare, Preasfinţitul Sofronie a dat citire Sinodicon-ului Ortodoxiei, documentul oficial care reflectă hotărârile Sinodului de la Constantinopol din anul 843, evidenţiind faptul că în Biserica ortodoxă greacă se obişnuieşte citirea acestui act în Duminica Ortodoxiei.
La Priceasnă, înainte de momentul împărtăşirii credincioşilor, Preasfinţia Sa a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei.
La sfârşitul Sfintei Liturghii Ecleziarhul Bisericii cu Lună, în numele credincioşilor acestei parohii i-a oferit Preasfinţitului Sofronie un dar simbolic, la împlinirea celor patru ani de arhierie în istoricul scaun vlădicesc al Oradiei, o icoană (triptic) atinsă de moaştele Sf. Spiridon din Insula Corfu, Grecia.
În cuvântul final de mulţumire, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor un apel duhovnicesc la apropierea de Dumnezeu, prin gânduri curate şi fapte de credinţă: „Vremea Sfântului şi Marelui Post este o perioadă de pocăinţă, în care ne mărturisim păcatele şi încercăm să ducem o viaţă cât mai curată, să ne împărtăşim cât mai des cu Preacuratele lui Hristos Taine. Doresc să vă urez tuturor multă bucurie duhovnicească ca să puteţi parcurge călătoria spirituală a Sfântului şi Marelui Post, cu cât mai multe foloase duhovniceşti”.

Centrul Cultural Ortodox, Catedrala cu Luna

În baza deciziei chiriarhale 2183, din 1 septembrie 2009, în conformitate cu prevederile art. 102 din Statutul de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române a luat fiinţă Centrul Cultural Ortodox Catedrala cu Lună. Centrul îşi desfăşoară activitatea pe lângă Biserica cu Lună şi este o Organizaţie non-profit care are drept scop desfăşurarea de activităţi culturale şi sociale în folosul credincioşilor comunităţii ortodoxe a urbei Oradiei, destinata în special copiilor şi tinerilor.

Obiectivele Centrului:
1. Activităţi culturale
a. activităţi cu tineretul: cateheză, excursii şi pelerinaje la mânăstirile din ţară, meditaţii gratuite la limbile moderne şi la alte materii de bază, organizarea unor cercuri de pictură, vernisaje etc.
b. restaurarea obiectelor de patrimoniu
c. editarea de cărţi religioase
d. organizarea de conferinţe şi seri duhovniceşti, precum şi a altor manifestări de ordin cultural

2. Acţiuni sociale
a. susţinerea materială a copiilor cu probleme sociale
b. facilitarea accesului la educaţie a acestei categorii de copii
c. organizarea unor grupuri de voluntariat care să identifice familiile cu probleme sociale şi să desfăşoare activităţi de voluntariat în folosul copiilor ce provin din cadrul acestor familii
d. acţiuni social-culturale la Casele de copii

În prezent, în cadrul Centrului se organizează săptămânal meditaţii gratuite la limba engleză: pe două grupe, şi la limba germană o grupă. În pregătire este şi o grupă pentru meditaţii la Limba şi literatura română. Profesoarele care pregătesc aceste grupe prestează muncă de voluntariat. Centrul este deschis tuturor copiilor şi tinerilor, fără discriminări de ordin confesional sau de altă natură.
Cei care doresc să se înscrie la cursurile de limbi moderne pot să se adreseze direct la tel. 0744920405 sau e-mail c.cidus@gmail.com
Totodată, cei ce vor să susţină activităţile ce se desfăşoară în cadrul Centrului pot să se adreseze direct coordonatorului acestei Organizaţii cultural-religioase si sociale, la adresele menţionate.

Pr. Ioan Codorean, Director al Centrului Cultural Ortodox Biserica cu Lună

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *