”Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Județean”, aprobată
mai 10, 2018, 0 Comentarii
La Primăria Oradea a fost semnat contractul de finanțare având ca obiect creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.
În iunie 2017, Primăria Oradea a depus cererea de finanțare cu titlul ”Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020, iar ca urmare a evaluărilor aceasta a fost aprobată.
Contractul de finanțare în valoare totală de 7,7 milioane de euro a fost semnat de primarul Ilie Bolojan, în prezența lui Marcel Boloș, directorul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest Cluj-Napoca, a lui Gheorghe Carp, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și a lui Marius Moș, directorul Direcției Management cu Finanțare Internațională (DMPFI) din Primăria Oradea. Durata de implementare a proiectului este este de 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: eficientizarea din punct de vedere energetic (reabilitare termică) a celor două corpuri de clădire ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, reducerea consumului anual de energie primară cu 50% față de consumul inițial, dar și scăderea estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră la 25,86 kg/mp/an după implementarea măsurilor de eficiență energetică.
Investiția cuprinde șase componente importante: reabilitarea termică a anvelopelor clădirilor; reabilitarea sistemului de instalații de încălzire și ventilație; reabilitarea sistemului de instalații sanitare; reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică și iluminat; înlocuirea ascensorului nr. 1 amplasat în corpul C2 și utilizat pentru transportul hranei pacienților din spațiile de cazare; echiparea centralei termice cu echipamente specifice producerii apei calde, încălzirii/răcirii și ventilării. Lucrările propuse vor atrage după sine și alte lucrări conexe, cum sunt reparațiile și refacerile.
sursa: Infooradea.ro



























