Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat


Pompierii militari vă invită în data de 8 iunie, pe platoul magazinului Selgros Cash&Carry din municipiul Oradea, pentru a asista la „Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat” – faza zonală.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor organizează etapa zonală a „Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, la startul căreia se vor alinia loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din zona de nord – vest a țării.

Activităţile ocazionate de acest eveniment vor începe de la ora 08,30, cu festivitatea de deschidere și vor continua pe parcursul întregii zile, cei interesați având astfel posibilitatea de a urmări modul în care acționează echipajele de prim ajutor calificat și de descarcerare în situații complexe, pentru salvarea vieților omenești.

La competiție vor participa echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale județelor Bihor, Bistrița – Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, care vor concura în cadrul celor două probe specifice: „Descarcerarea din Vehicule” şi „Acordarea Primului Ajutor Calificat”.

Activităţile ocazionate de acest eveniment,  se desfăşoară vineri, 8 iunie, pe platoul magazinului Selgros Cash&Carry din Oradea, după următorul program :

  • între orele 8,30 – 9  Festivitatea de deschidere
  • între orele 9 – 15  Desfăşurarea probelor de concurs
  • între orele 15 – 16  Pauză de masă
  • între orele 16 – 19,30  Desfăşurarea probelor de concurs
  • între orele 19,30 – 20  Festivitatea de premiere

 

Maiorul Camelia Roșca, ISU Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *