Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Se inaugurează terenul de tenis de câmp, amenajat în localitatea Vadu Crișului


Sâmbătă, cu ocazia evenimentelor prilejuite de tradiționala sărbătoare „Vama Sării”, care are loc anual în comuna Vadu Crișului, se inaugurează terenul de tenis amenajat în localitatea din Defileul Crișului Repede. Și ce era mai potrivit cu această ocazie decât organizarea unui turneu de tenis.

Astfel, vor participa la acest turneu tinerii tenismeni din Vadu Crișului și Șuncuiuș, care, în urmă cu trei ani au făcut posibilă demararea proiectului „Tenis în comune și sate”, alături de care sunt așteptați iubitori și practicanți ai tenisului din Aleșd și comunele din jur.

„Micii tenismeni din cele două comune sunt cei care au dăruit, practic, localității Vadu Crișului acest teren. Fără consecvența lor în antrenamente, a implicării și înțelegerii părinților, care, în acești ani le-au susținut pregătirea, a sprijinului primit din partea primăriilor și a conducerii școlilor din Vadu Crișului și din Șuncuiuș, este greu de crezut că acest fericit eveniment pentru viața comunei ar fi avut loc”, a declarat Mircea Drăgoi, directorul clubului Voința.

Acesta a reamintit și de cele două turnee naționale „Trofeul Siroco-Defileul Crișului”care s-au desfășurat în zonă în ultimii doi ani și care au impus cele două localități pe harta tenisului românesc. „Credem că acestea toate au făcut posibil acordul Consiliului Județean Bihor de a acorda fondurile necesare pentru realizarea efectivă a acestui teren, pentru ca și acești copii din mediul rural să beneficeze de condiții de antrenament apropiate cu cei de la oraș, ca și ei să poată visa să devină o Simona Halep sau un Roger Federer. Și ei sunt niște diamante neșlefuite care așteaptă să fie descoperiți de un antrenor care să le dea strălucire”, a mai precizat directorul clubului Voința, implicat în organizare.

Afectat de evacuarea de la baza Voința din Oradea, Drăgoi are doar cuvinte de apreciere pentru realizarea noii baze. „Înainte de performanța sportivă, construirea unui teren de tenis este un act de cultură civică pentru o comunitate, având și un evident efect benefic pentru menținerea sănătății celor care îl practică. Am găsit și o frumoasă caracterizare pentru sportul alb care, printre altele, crește încrederea în sine a copiilor, îmbină rigoarea tehnică cu imaginația, este un joc al preciziei și surprizei, dar mai ales al bucuriei de joc. Pentru aceasă bucurie vă așteptăm la turneul de tenis de la Vadu Crișului care va începe sâmbătă, 2 iunie de la ora nouă”, se arată într-un comunicat al acestuia, Mircea-Teodor Drăgoi.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *