Cum se cunoaşte cel mai bine parfumul toamnei?

(1) Evident, atunci când se învăluie în aer izul dulceag al strugurilor zemoşi care aşteaptă să fie prelucraţi în cel mai delicios must şi vin al fiecărui sezon. Acest proces care fascinează papilele gustative ale iubitorilor de vin, este în plină defășurare şi la Oradea, în perioada 28-30 septembrie.

Aflat la cea de-a treia ediţie,Festivalul mustului se desfăşoară aici, ca la el acasă, pe aleile primitoare ale parcului Nicolae Balcescu. Îndrăgostit de mirosul îmbătător al strugurilor, parcul se transformă într-un paradis tomnatic fără precedent.

(2) Geneza vinului începe încă din Antichitate şi pentru că, în decursul evoluţiei vieţii omeneşti, a devenit un element prin excelenţă esenţial, această delicatesă a fost înzestrată cu un zeu protector. Legenda  povesteşte despre marele rege mitic persan, Jamsheed, ca fiind un ales iubitor de struguri. Cel de-al patrulea rege al lumii a decis depozitarea fructelor în vase, cu scopul de a fi consumate mai târziu. Strugurii copţi au început procesul de fermentaţie, răspândind un miros specific şi fiind etichetaţi ca „otrăviţi”. Otrava a fost gustată întâmplător de soţia suferindă a regelui care, trezindu-se următoarea zi din somnul cauzat de vin, remarcă starea de bine care o cuprinse. Otrava a mai fost gustată o dată, făcându-şi efectul specific lichidelor alcoolizate, iar femeia îi povestise soţului său despre euforia sublimă ce o acaparase. Odată înţeles procesul, vinul nu doar că şi-a dobândit aprecierea, ci a fost valorificat în continuare.

(3) Cea mai veche sticlă care păstrează licoarea bahică datează din 350 d. Hr., din perioada romană, într-un mormânt din Germania. De aproximativ 100 de ani, serveşte ca exponat în Muzeul de Istorie din Speyer, Germania. Istoria vinului, este, în mod cert, cu mult mai veche de 350 d. Hr., acest an consemnând doar o mărturie a faptului că procesul vinificaţiei ajunsese deja la un nivel destul de avansat. Dacă ar fi să analizăm cât mai exact şi mai critic toate dovezile de până acum, am putea afirma că, probabil, vinul a apărut în mileniul al VI-lea, în Mesopotamia.

Astfel, în situl arheologic de la Hajji Firuz Tepe (astăzi în Iran), datat ca fiind din neolitic, a fost descoperit, în 1968, un vas de ceramică produs aproximativ între anii 5400-5000 î.Hr., ce prezenta în interiorul său un reziduu răşinos. În urma mai multor teste, în 1996, printre compuşii acestei răşini de culoare gălbuie s-a găsit sare calcică, ce provenea dintr-un acid tartric, a cărui prezenţă în concentraţie mare se găseşte în mod natural doar în struguri. Prin urmare, conţinutul vasului pare să fi fost dacă nu vinul, cel puţin sucul de struguri. (lector dr. Diac. Cătălin Vatamanu „Vinul, dar al lui Dumnzeu şi Euharistie a creaţiei”)

(4) Istoria vinului începe odată cu cea a viei, conectându-se reciproc într-un lung drum al creşterii, proceselor şi rafinărilor de cea mai înaltă clasă.

Astfel, specia vitis se consideră ca fiind aparţinătoare chiar neozoicului, botanistul A. Griesbach afirmând că patria viţei de vie trebuie căutată în ţinuturile păduroase, bogate în liane ale Pontului şi ale Traciei, până dincolo de Dunăre.

(5) Actualul teritoriu al României a fost cunoscut încă din perioada tracilor pentru bogăţia şi chemarea la îndeletnicirile viţei, locuitorii acestuia fiind profund respectaţi pentru recoltele şi vinurile atât de rafinate. Geneza vinului, în ceea ce priveşte ţara noastră, porneşte de la zeul latin al acestuia, Dionysos, născut în Tracia. Chiar moneda romanizată a dacilor purta însemnele fructelor de struguri, tocmai spre relevarea acestei bogaţii distictive, cu care Dacia ieşea în evidenţă.

Actul de a bea vin este el însuşi o artă, descrisă de A.D. Xenopol astfel: bărbaţii şi femeile beau vinul după moda scitică, neamestecat cu apa, slujindu-se, în loc de pahare sau căni, de cornuri mari de cerb sau de bou, care treceau din mână în mână.

Roadele atât de bogate erau jinduite mai ales de vecini, aceasta fiind principala cauză pentru care Burebista a ordonat defrişarea culturilor de vie. Dezvoltarea acestei arte a fost şi continuă să fie una fără precedent. Devine ocupaţie de bază în rândul oamenilor şi mai ales al lucrătorilor, atât pentru obţinerea resurselor financiare, cât şi pentru pura plăcere a gustului. Drept mărturie se află o sumă considerabilă de afirmaţii istorice, atât despre întinderea viilor, cât şi despre unicitatea produselor de vinificaţie româneşti.

Pe măsura acestei masive acaparări, perioada de dinaintea Primului Război Mondial a adus o puternică legătură cu Franţa, mai ales în ceea ce priveşte recuperarea în urma filoxerei ce a afectat culturile de viţă. Perioada interbelică s-a bazat pe colaborări externe cu Germania şi Austria, iar în anii care au urmat după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a înregistrat un grafic de scădere iar apoi de creşteri a institutelor de cercetare, a producătorilor şi a centrelor care se ocupau de vinificaţie.

(6) În funcţie de fiecare regiune a ţării, există diferite soiuri de struguri care servesc fiecărui tip de vin. Specifice Transilavaniei, sunt: feteasca albă şi feteasca regală, traminer rose, sauvignon blanc, muscat ottonel şi riesling italian.

De la obiectele de ceramică, la coarnele unor animale de vânat, pahare de aur şi argint, până la cele de cristal, servirea vinurilor a cunoscut o fastuoasă evoluţie.  Există o manieră deosebit de elegantă de servire a vinului, transmisă din generaţie în generaţie în rândul familiilor princiare. Eticheta sticlei trebuie să fie vizibilă, iar capsula de plumb trebuie înlăturată cu precizie. Utilizarea tirbuşonului se realizează în sensul acelor de ceasornic până la cea de-a pastra spiră. Un truc care ne arată că desfacerea vinului sau a mustului se face în mod corect, este momentul scoaterii definitive a dopului: acesta nu trebuie să scoată nici un sunet. Pentru degustare se utilizează aproximativ 15-25 ml, iar servirea se face începând de la invitatul de onoare, în cazul prezenţei acestuia, femeilor vârstinice, celor tinere, abia apoi bărbaţilor vârstnici, iar în final celor tineri. În momentul turnării vinului, eticheta trebuie întoarsă spre oaspete, iar gura sticlei nu trebuie să atingă paharul. Vinul se toarnă până la diametrul maxim al recipientului.

(7) În ceea ce priveşte temperatura, vinurile spumante se servesc reci, la aproximativ 5 grade celsius, rose la 5-7 grade celsius, iar cele albe, în general, la 10-12 grade celsius.

(8) Festivalul dedicat tocmai acestor tradiţii se desfăşoară într-o atmosferă ideală. Parcul deja decorat în culori de toamnă, găzduieşte pe lângă delicatesele proaspete de must şi vin, obiecte, tablouri şi bijuterii antice, miere, dulciuri preparate în casă, ceaiuri şi alifii naturiste şi chiar piese de îmbrăcăminte unicat.

Începând cu ora 16, sâmbătă au loc concerte ale trupei Karisma (16-17.30); Vivere (17.30-19) şi solista Brigitta Mohacsi (19.45-20.30). Duminică, ultima zi de festival, este marcată de concerte ale surorilor Ghib (15.30-16), Grupul Vocal al Palatului Copiilor (16-17.30), Ansamblul Bihorul (17.30-19) şi Ciprian Zopota cu formaţia (19).

Atmosfera de început de toamnă este aşadar, marcată cu muzica bună şi mai ales cu deliciul gustărilor tradiţionale şi al bucuriei închinării unui pahar autentic de vin.

Alexandra Torjoc