Bursele lui Emanoil Gojdu, înapoi elevilor bihoreni
nov. 14, 2019, 0 Comentarii
Elevii bihoreni sunt așteptați să aplice pentru cele o sută de burse ale proiectului „Gojdu 100”.
Proiectul este o premieră la nivel local, fiind inițiat tot de elevi, și vizează acordarea unor serii de câte 4 burse în valoare de 5000 lei elevilor, atât din mediul rural cât și din Oradea, pentru excelență la învățătură, pentru implicare în comunitate sau pentru încurajarea învățăturii elevilor din medii sociale defavorizate.
Rural-Excelență
Prima din seriile de câte 4 burse este dedicată întocmai elevilor din mediul rural al județului Bihor. Este un tip de bursă pentru ”excelență”, adică pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură, rezultate măsurate prin participarea la olimpiadele școlare organizate de M.E.N. Bursa este în cuantum de 5000 lei și se va acorda în tranșe de câte 500 lei pe o perioadă de 10 luni. Aceasta urmărește creșterea nivelului de interes al elevilor spre cercetare în domeniile școlare și răsplătirea celor mai buni dintre aceștia.
Cine poate beneficia de bursă?
Bursa „Rural-Excelență” se adresează tuturor elevilor de gimnaziu și liceu din mediul rural. Pentru a aplica, elevii trebuie să atingă condiții precum media 10 la purtare și 8.50 cea generală, dar și să aibă un istoric cu implicări în olimpiadele județene/naționale. Evaluarea aplicațiilor se va face de către o comisie alcătuită din 10 membri, dintre care 5 elevi din Consiliul Elevilor C.N.”E.Gojdu”, 2 profesori ai aceluiași liceu, 2 absolvenți gojdiști și 1 membru al platformei You4Edu. Aplicarea se face online pe pagina campaniei : https://you4edu.ro/rural-excelenta-gojdu100/
O sută de ani de existență ale Fundației Gojdu
Campania ”Gojdu 100” a fost lansată oficial la împlinirea celor 100 de ani de la înființarea Colegiului Național ”Emanuil Gojdu” în cinstea marelui filantrop și avocat, care la rândul său a acordat burse elevilor români precum Victor Babeș, Traian Vuia sau Octavian Goga. Proiectul își propune continuarea spiritului gojdist, prin seriile de câte 4 burse, ca simbol al reluării testamentului marelui „Mecena al Ardelenilor”.
Cum pot fi susținuți elevii?
Bursele se acordă din donațiile și sponsorizările celor care vor să ajute campania. Așadar, proiectul se bazează pe părințiii responsabili, foști gojdiști sau nu, pe companii ce vor să susțină dezvoltarea educației și pe oricine dorește să aibă o amprentă asupra schimbării în bine a comunității locale, și a sponsorizărilor din partea tuturor.
Donațiile se pot face online atât o singură dată, cât și recurent lunar pe site-ul platformei You4Edu, la secțiunea campaniei ”Gojdu 100”. (https://you4edu.ro/campanie/gojdu-100/
Ideea aparține elevilor gojdiști, mai exact actualei conduceri a Consiliului Elevilor C.N.”E.Gojdu”, sprijiniți de Asociația DApetresii, fondatoarea platformei You4Edu. Mai multe despre campanie și despre Platforma You4Edu pe: https://you4edu.ro/despre-noi/
Alex Trandafir, Președinte Consiliul Elevilor de la C.N.”Emanuil Gojdu”



























