Strada Vasile Alecsandri, zonă pietonală cu clădiri reabilitate total
mai 2, 2016, 0 Comentarii
Primăria Oradea urmează să reabiliteze strada Vasile Alecsandri, aceasta urmând să fie transformată în zonă pietonală până în vara anului 2017.
Potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliului Local Oradea, privind „Programul de transformare a străzii Vasile Alecsandri în zonă pietonală prin lucrări de refuncţionalizare şi reamenajare a spaţiului public”, lucrările sunt programate în două etape. În prima etapă se vor reabilita toate faţadele clădirilor, iar în etapa a doua se vor efectua lucrările de transformare a străzii în zonă pietonală, inclusiv lucrările de amplasare a modulelor termice şi altele conexe acestora.
În vederea reabilitării faţadelor, Instituţia Arhitectului Şef a purtat discuţii cu toţi proprietarii celor 21 de clădiri, din care 3 sunt monumente istorice. În urma discuţiilor, s-a ajuns la o înţelegere cu proprietarii, care urmează să fie transformată în contract în cursul lunii iunie. Conform acestei înţelegeri, Primăria Oradea va realiza proiectele tehnice pentru reabilitarea faţadelor şi va asigura dirigenţia de şantier, proprietarii urmând să reabiliteze clădirile pe cheltuiala lor. De asemenea, conform acestei înţelegeri, proprietarii vor beneficia de scutire de impozit pe clădire timp de 5 ani, iar cei care au terase nu vor plăti taxe de ocupare pentru acestea timp de 3 ani.
În vederea transformării străzii Vasile Alecsandri în zonă pietonală, Primăria Oradea va actualiza proiectul tehnic, urmând ca în toamna acestui an să se organizeze licitaţia, iar până în luna iulie a anului 2017 lucrările să fie încheiate.
Primarul Ilie Bolojan speră ca acest program pilot să reuşească, în aşa fel încât să poată fi extins şi pentru strada Aurel Lazăr în anul 2018. Partea de pavaj va fi realizată de Primăria Oradea din bugetul local, urmând să o fie decontată din bani europeni, prin Programul Operaţional Regional”.
Biroul de presă al Primăriei Oradea



























