„Am speranţa că Asociaţia pe care o reprezentaţi nu se va transforma în portavocea unor colegi a căror expertiză în domeniul radioului este egala cu zero şi servesc unor interese distructive sau care preiau ideile emise în spaţiul public de persoane care au lucrat în această instituţie într-o perioadă în care realitatea pieţei media regionale şi naţionale era cu totul alta.”

Citatul acesta, în care nu am intervenit, cu corecturile necesare, face parte din răspunsurile pe care Bogdan Roşca le-a dat celor de la APPC, profesionişti ai presei şi este semnificativ pentru aroganţa sa malignă, pentru lipsa de respect faţă de Asociaţie, de breaslă, oglindind şi incultura gramaticală a numitului, în textul de răspuns existând 40 de defecţiuni de acest fel.

1. Cine sunt acei colegi a căror expertiză în domeniul radioului este egală cu zero? Cum poţi să suporţi asemenea nulităţi lângă tine, cunoscut fiind ca un intransigent exemplar? Dacă le dai şi ăstora un şut dorsal, rămâi exact cum ţi-ai dorit: la putere, să te dai huţa (nu) în leagănul acesteia, pe muzică de Bizet, care-ţi va alina dorurile reprimate.
2. Din ce Neanderthal al radiofoniei venim noi, Bogdane, să-ţi deranjăm prostraţia neoconfucianistă? Ai dreptate! Pe vremea noastră, „în care realitatea pieţei media regionale şi naţionale era cu totul alta”, radioul avea lămpi de piatră, transmitea rar şi intermitent câte-un „itt Rádio Koloszvár”, iar redactorii nu plagiau, fiindcă era a naibii de greu să ciocăneşti pietre de licenţă noi. Ţi-a povestit cineva că am fost de faţă când l-au prins pe Popov furând radioul din dulapul lui Graham Bell? Ai găsit undeva arhiva ce ţi-am solicitat-o, la vedere, unde există un pasaj în care primul director, Ludovic Raţiu, în 1954, ne certa, fiindcă uitasem acasă secera şi ciocanul?

Nimic din toate acestea, mincinos mic şi permanent: noi nu venim din altă realitate, fiindcă am fost colegi cu tine până în 2012, când ne-am luat halubele, intuind negura intelectuală ce-o aducea numirea ta, cu cântec, în funcţia de manager. Deci, ştim şi noi ce sunt acelea calculatoarele, telefoanele mobile, google-ul, internetul, n-am venit din perioada filmului mut, ca să te deranjăm pe tine, în marea operă a deculturalizării programelor radiofonice româneşti la Radio Cluj.

După plecarea noastră din Radio Cluj, pensionare şi lehămiţeală, a crescut cumva audienţa? Aţi realizat evenimente culturale gen „Acusticon”, de referinţă? Nu! Audienţa e subunitară, oboseala oamenilor din ce în ce mai mare, sănătatea lor periclitată, epuizaţi de improvizaţii, de idei venite din insomnii nefericite, orele suplimentare nu sunt plătite, noroc cu liderii sindicali, care pun batista pe ţambal, ori de câte ori este vorba de un conflict de muncă. Situaţia corespondenţilor teritoriali, exodul angajaţilor, toate acestea sunt „realizări” ale unui manager care ştie că felul în care îţi gospodăreşti trecutul dă semnul apartenenţei la viitor.

Cornel Udrea