Şase medalii de Aur, la Salonul Internaţional „Inventica” 2016, din Iaşi
iul. 6, 2016, 0 Comentarii
În perioada 28 iunie 2016 şi 1 iulie 2016 a fost organizat la Iaşi Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii – INVENTICA 2016, la care Universitatea din Oradea a participat cu 8 brevete de invenţie.
La acest eveniment au participat peste 30 de instituţii din ţară şi din străinătate. Dintre cei prezenţi putem aminti Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare – INMA Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie – ICECHIM Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, precum şi universităţi de prestigiu din Rusia, Taiwan, Armenia, Iran, Ucraina, Moldova etc.
Juriul, format din reputaţi cercetători din ţară şi străinătate, a recompensat rezultatele cercetării reprezentanţilor Universităţii din Oradea cu 6 medalii de aur şi o diplomă pentru următoarele brevete:

– Medalia de aur „Gânditorul de la Hamangia” pentru Procedeu de generare a danturii cilindrice curbe cicloidale, autor STĂNĂŞEL IULlAN
– Medalia de aur Inventica 2016 pentru Metoda de recuperare a ionului de plumb din solutii reziduale apoase, autori GAVRIŞ GEORGETA, STĂNĂŞEL OANA DELIA
– Medalia de aur Inventica 2016 pentru Metoda pentru determinarea în timp real a vitezei reacţiei de hidroliză a amidonului cu amilaze, autori CĂRĂBAN ALINA MARIA, GAVRIŞ GEORGETA, BUNGĂU SIMONA; ŢARCĂ RADU CĂTĂLlN; ŢARCĂ lOAN CONSTANTIN; FILIP MONICA SANDA
– Medalia de aur Inventica 2016 pentru Metoda de determinare a acidului ascorbic din fructe, autori BUNGĂU SIMONA; GAVRIŞ GEORGETA, CĂRĂBAN ALINA MARIA, FODOR ALEXANDRINA, PETREHELE ANDA, IOANA GRAŢIELA
– Medalia de aur Inventica 2016 pentru Dispozitiv modular pentru prelucrarea din aceeaşi prindere a mai multor electrozi utilizaţi la prelucrarea prin eroziune electrică, autori BUIDOŞ TRAIAN, BLAGA FLORIN, STĂNĂŞEL IULIAN
– Medalia de aur Inventica 2016 pentru Dispozitivde poziţionare a electrozilor pe maşina de prelucrarea prin eroziune electrică, autori BUIDOŞ TRAIAN, BLAGA FLORIN, STĂNĂŞEL IULIAN
– Diplomă pentru Catod anodic pentru magnetroanele de putere, autori TEODOR MAGHIAR, PETRU UNGUR, ŞTEFAN ROMAN, MARCEL ROŞCA.
Prof.univ.dr.Eugen Victor Macocian. Prorector cu cercetarea ştiinţifică şi al relaţiilor internaţionale, la U.O.



























