Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Expoziţia artiştilor fotografi din Târgu Mureș, la Oradea


Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea găzduieşte între 22 iulie şi 8 august 2016 a 519-a expoziție de artă fotografică, alcătuită din peste 100 de lucrări a 20 de artiști ai Fotoclubului ”Marx József” din Târgu Mureș.

expo mures4

Printre lucrările expuse, publicul vizitator poate admira nenumărate fotografii artistice de excepție, care reprezintă aproape toate genurile artei fotografice: eseuri, portret, socio-fotografii, nuduri, peisaje și umor.

Fotoclubul ”Mureșul” Târgu Mureș a luat ființă în anul 1953, la propunerea regretatului și reputatului artist fotograf Marx József (EFIAP), alături de Haragos Zoltán EFIAP şi Báțlint Zsigmond (AFIAP), membri activi și în zilele noastre. Clubul a devenit primul și cel mai longeviv fotoclub din România.
După moartea fondatorului, clubul fotografic a preluat numele de ”Marx József”. Dezvoltarea artei fotografice din Târgu Mureș a fost definită și de faptul că în acest oraș frații Horváth Imre și Attila au pus bazele cunoscutei Uzine de Materiale Fotosensibile ”Azomureș”, care a produs material fotosensibile ”ARFO” și apoi ”AZO” timp de mai multe decenii.

În prezent fotoclubul tâgu-mureşean numără 26 de membrii activi, din care 11 au obținut distincții AFIAP și EFIAP şi se află în fruntea topului național și din acest punct de vedere, fiind urmat de Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea.

expomures7
Vernisajul expoziției are loc vineri, 22 iulie 2016, la ora 18, în prezența unui grup de artiști fotografi din Târgu Mureș în frunte de artistul fotograf Fülöp Jenő (AFIAP), aflat în conducerea Fotoclubului ”Marx József” din Târgu Mureș, la Galeria ”Euro Foto Art”.
Lucrările expuse sunt prezentate de Dr. Ramona Novicov, critic de artă, iar expoziția fiind vernisată de artistul fotograf Ștefan Toth AFIAP, Președintele Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” Oradea.

Momentele muzicale sunt oferite de artistul fotograf şi solistul filarmonicii orădene,Thurzó Sándor József, care interpretează piese ale unor compozitori maghiari.

Expoziţia, cu acces gratuit, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Bilioteca Județeană ”Gheeorghe Șincai” și Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea, sub patronajul Consiliului Județean Bihor, rămâne la dispoziţia publicului, până la data de 8 august 2016.

Biroul de presă a Asociaţiei “Euro Foto Art” Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *