Acasă
Handbaliștii de la CSM Oradea au câștigat sâmbătă derby-ul etapei a 15-a a campionatului Diviziei A, Seria B. La Arena „Antonio Alexe”, elevii antrenorului Sebastian Tudor au primit replica formației de pe locul III, Universitatea Cluj, pe care au învins-o cu scorul de 28-25, după ce, exceptând primele 6 minute, s-au aflat în permanență la
De vineri până duminică, Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” găzduiește primul turneu final al Campionatului Naţional de polo pentru juniori I. Participă primele trei formaţii calificate din Zona Nord – Crişul Oradea, Corona Braşov şi Viitorul Cluj-Napoca, respectiv din Zona Sud – CSA Steaua, Triumf şi Dinamo (toate din Bucureşti). După calculele hârtiei, CSA Steaua, Triumf
Rar s-a mai întâmplat ca la Oradea să vorbească cineva cu atât de multă pasiune despre un subiect. Fără pic de trac, în fața unei săli pline, fostul ministru tehnocrat al Muncii, Dragoș Pîslaru, le-a explicat studenților de ce este important să se implice în antreprenoriat și cum pot schimba, prin propriile forțe, comunitățile în
În perioada 22 – 31 martie 2018, în Turnul Primăriei Oradea vizitatorii pot admira în cadrul expoziției de pictură intitulată ”Fețe, Fețe” galeria de portrete a artistului vizual Liana Corb. Originară din Beiuș, Liana Corb a organizat o serie de expoziții de pictură atât în țară cât și în străinătate, bucurându-se de un real succes. Lucrările
„Ce gândim, ce ştim sau ce credem este de mică importanţă. Singurul lucru care contează este ce facem…” (John Ruskin) Pentru copiii grav bolnavi, a căror primăvară sufletească e umbrită nu doar de boala necruțătoare pe care sunt nevoiți să o îndure, ci și de suferința privării de prezența celor dragi și de bucuria jocului,
Un spectacol inedit de muzică, poezie și manuscris eminescian „De mult mă lupt cătând în vers măsura”, este organizat cu ocazia apariției volumelor „Din laboratorul lui Mihai Eminescu” de Florica Gh. Ceapoiu și Florian Chelu Madeva, editat de Muzeul Național al Literaturii Române și „Sonet muzical eminescian” de Florian Chelu Madeva. Ambele cărți sunt realizate în baza sonetului eminescian din
Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea a rămas fără antrenorul principal Cristian Dulca în această săptămână. Acesta nu a fost demis sau și-a prezentat demisia, ci mai degrabă detașat, la o altă echipă care-l are ca susținător financiar pe omul de afaceri Nicolae Sarcină, ACS Şirineasa. Cum echipa din Liga a III-a, care luptă pentru
În urma ședinței de redacție a revistei „Actualitatea muzicală” în care se iau în discuție cele mai interesante și mai importante evenimente muzicale ale anului 2017, Festivalul Internațional „European Music Open”, fondat de Primăria Municipiului Oradea cu sprijinul domnului Alexandru Badea, a Teatrului de Stat „Regina Maria” și a Asociației pentru promovarea turismului din Oradea
Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor, Episcopia Greco-Catolică Oradea organizează Conferinţele Unirii. Programul cuprinde: Salutul adresat participanților de Angela Lupșea, Directorul Muzeului Cetății Oradea și de Preasfinţia Sa dr. Virgil Bercea. Conferențiază: Prof. univ. dr. Corneliu Pădurean de la Univ. „Aurel Vlaicu” Arad, despre ”Ştefan Cicio Pop, părinte al patriei” și Dr. Diana Iancu (Muzeul Cetăţii Oradea), despre ”Martirii
Asociaţia pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis” din Oradea vă invită la atelierul cu tema: „Strategii de incluziune a grupurilor școlare dezavantajate”. Evenimentul are loc marţi, 17 aprilie 2018, între orele 16-19 la „Cuibul Democrației” al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” Oradea. Întâlnirea se adresează elevilor, studenților și cadrelor didactice interesate în identificarea celor mai eficiente soluţii
Older Posts››
‹‹Newer Posts