Acasă
Luni, 12 martie 2018, ora 17 la Muzeul „Iosif Vulcan” Revista „Familia” şi instituţia gazdă organizează lansarea cărţilor „Scene, explorări, condeie – Dialoguri salvate” (Ed. Muzeul Naţional de Literatură, 2018) şi „Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă” (Ed. Charmides), poeme, semnate de cunoscutul poet, prozator, eseist şi publicist Radu Sergiu Ruba. Lansarea de la Oradea se
Teatrul Regina Maria are plăcerea de a anunța premiera spectacolului „Variațiuni enigmatice”, de Eric-Emmanuel Schmitt, în traducerea semnată de Nicolae Weisz, regia Elvira Rîmbu, piesă care are loc vineri, 9 martie, de la ora 19, la Sala Arcadia. Autorul textului, Eric-Emmanuel Schmitt, a devenit în ultimele două decenii unul dintre cei mai citiți și jucați
Primăvara aduce veşti bune! Rotaract Club Oradea îi este recunoscător comunităţii orădene care a demonstrat că schimbarea adevărată începe cu paşi mici. Prin implemetarea proiectului O cană de fericire 2017, deoarece s-a reuşit achiziţionarea a două aparate de decontaminare al aerului cu presiune pozitivă. Aceste aparate au fost montate cu succes în incinta Spitalului Municipal
„9 ne place să câștigăm”, „9 ne place să ne distrăm!”, pentru că, da, săptămâna aceasta, împlinim 9 ani! Centrul comercial ERA Park Oradea își sărbătorește ziua de naștere pe 11 martie, astfel că acest sfârșit de săptămână se va transforma într-un adevărat festival, în care surprizele se vor împleti cu muzica bună și cu
Teatrul Regina Maria are deosebita plăcere de a anunța premiera națională a spectacolului „F.A.D. (Noduri și plăci)”, de Nicola Wilson, regia Horia Suru. Premiera are loc duminică, 11 martie, de la ora 19, în Sala Mare, iar spectatorii care nu reușesc să ajungă la această primă reprezentație, au posibilitatea să vadă spectacolul în 13 martie,
Urmare intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 103/ 2017 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul asigurarilor sociale, publicata in Monitorul Oficial nr. 1010/ 20.12.2017, va comunicam urmatoarele: Indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca se calculeaza in cuantum de 80% sau 100% dupa caz, din media veniturilor salariale brute
Un echipaj de jandarmi de la IJJ Bihor, a observat două persoane care se deplasau pe stradă, în Oradea, ţinând în lesă trei câini din categoria celor periculoşi. Este vorba despre un bărbat şi o femeie din Oradea, care deşi ţineau câinii în lesă, nu aveau pentru niciunul dintre aceştia botniţă. Jandarmii le-au recomandat stăpânilor
Problema posibilei origini comune a maghiarilor şi secuilor din România reprezintă o permanentă sursă de controverse între istorici. Specialiştii au formulat de-a lungul anilor mai multe teorii. Istoricii preocupaţi de problema diferenţelor şi asemănărilor dintre maghiari şi secui au conturat mai multe teorii, de-a lungul anilor. Cea mai veche teorie este cea potrivit căreia secuii
Universitatea Oradea organizează în anul 2018 un număr de 30 de activităţi extracurriculare – ştiinţifice, tehnice, cultural-artistice şi sportive naţionale, precum şi a celor pentru studenţii capabili de performanţe. Potrivit demersurilor făcute de conducerea Universităţii Oradea, Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat Universităţii din Oradea fonduri în sumă totală de 250.000 de lei în vederea organizării
Conducerea Clubului Fotografic ”Nufărul” din Oradea a pregătit o nouă expoziție de artă fotografică organizată sub patronajul Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” în Galeria Studio ”Ștefan Vilidár István” din Cetatea Medievală Oradea (Corpul C, etaj. 1). Pe simezele galeriei înaugurate în data de 12 aprilie 2017, sunt instalate 42 de fotografii monocolor și color ale
Older Posts››
‹‹Newer Posts