Acasă
Quark Gallery propune expoziția de artă contemporană “Ad Absurdum” a artistului Tudor Frâncu, curatoratoriată de David-Aron Indig . Tudor Frâncu este un artist artist plastic, absolvent al Facultății de Arte Vizuale de Arte Oradea, promoția 2001. Până la absurd, premisa expoziției este o scufundare în subconștient, nu atât de mult în direcția incontrolabilului patos al
Cea de-a doua sesiune de depunere a proiectelor în cadrul bugetării participative continuă până la data de 31 octombrie 2018. Până la această dată, orădenii pot depune proiecte, având astfel posibilitatea de a deveni parte activă în luarea unor decizii cu privire la viitoarele proiecte ale municipalităţii. Până în acest moment au fost depuse 24
Modificări în circulație din cauza lucrărilor de extindere și modernizare a liniei de tramvai în sensul giratoriu de la biserica Emanuel În vederea executării etapei I a lucrărilor la obiectivul de investiții „Realizare legătură pe cele 3 direcții a liniilor de tramvai în intersecția străzilor Primăriei-Decebal-Calea Aradului”, circulația în intersecția menționată mai sus și pe
Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria se pregătește de prima premieră a stagiunii 2018-2019: „Domnișoara Iulia”, de August Strindberg, în regia lui Alexandru Weinberger-Bara, care va avea loc duminică, 14 octombrie, de la ora 19, la Sala Arcadia. Scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea de unul dintre cei mai mari dramaturgi suedezi, August Strindberg
Elevii clasei a IX-a sudură – sistem profesional dual, ai liceului tehnologic nr.1 din Cadea, au vizitat ieri la Oradea viitoarele lor locuri de muncă. Patru firme importante din Oradea, Eberspacher Exhaust Technology România Srl, Faist Metalworking, Selina Srl și Drumuri Orășenești SA, finanțează, începând cu acest an școlar, în asociere cu asociația Bihor West
Casei Județene de Pensii Bihor i-au fost repartizate 380 de bilete de tratament pentru seria a XVII-a, începând cu data de 30 octombrie 2018, pentru stațiunile: 1 MAI, BUZIAS, CACIULATA, CALIMANESTI, COVASNA, FELIX, HERCULANE, MONEASA, NEPTUN, OLANESTI, SOVATA, TECHIRGHIOL, TUSNAD, VATRA DORNEI. Biletele se pot ridica de la sediul institutiei zilnic, de luni pana joi
Vineri, 12 octombrie, după reuniunea de la Primăria Oradea a comitetului director al Asociatiei Municipiilor din România (AMR) cu primarii de municipii din Regiunile Vest/Nord-Vest, a avut loc și o conferință de presă, la care au participat primarul Ilie Bolojan, președintele AMR Robert Sorin Negoiță, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă și primarul municipiului Bacău, Cosmin
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei, asociațiile Caritas Eparhial Oradea și Caritas Catolica Oradea organizează evenimentul „Un Milion de Stele”, ediția 2018, Miercuri, 17 Octombrie, la ora 19 pe Calea Republicii colț cu str. Dunărea, pe pietonală, lângă Biserica ”Sfântul Duh”. Scopul acestei acțiuni este de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară
Data de 12 octombrie reprezintă o zi de o importanță deosebită atât pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, cât și pentru bihoreni, întrucât, la această dată, în urmă cu 25 de ani, a fost creat Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare al judeţului Bihor, care, numai în ultimii cinci ani
Din 11 octombrie 2018, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” este deschisă pentru public expoziţia dedicată Centenarului României Mari şi intitulată Bihorul „… la spargerea lumii” (12 octombrie 1918-20 aprilie 1919). Este o expoziţie interactivă care prezintă documente de arhivă, hărţi reprezentînd destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi formarea României Mari, filme din Arhiva Naţională de Filme a
Older Posts››
‹‹Newer Posts