Acasă
Iubitorii de automobile vor avea patru zile de răsfăț. Aproximativ 150 de mașini noi, aparținând celor mai populare mărci. Sunt expuse de joi, 3 mai și până duminică, 7 mai 2018, în Piața Unirii. Programul expozițional va fi între 10 și 19. Expoziția „Top Auto” va avea segmente de autoturisme rulate premium, dar și o zonă
La Palatul Copiilor s-a desfăşurat la sfârșitul lunii aprilie, etapa judeţeană a concursului european ,,Tineri în Pădurile Europei”, organizat de RNP-ROMSILVA în patreneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Etapa s-a desfăşurat sub coordonarea Prof. ing. Dan Nicolae Peter, sprijiniţi de ing. Mircea Faur, din partea Direcţiei Silvice Bihor şi prof.
O nouă ediție a Seratelor cu Bijuterii muzicale se anunță la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, dedicată Centenarului Marii Uniri, Repertoriul include lucrări din literatura muzicală cultă românească. Interpretează: Andrada Ciupeiu – vioară, Valentina Pușcaș – soprană și Valentina Ventel – pian. Evenimentul se desfășoară cu participarea actriței Gabriela Codrea. Conducerea MȚC Oradea
În cadrul unui parteneriat, între Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Clubul Lions Oradea, copiii din Centrul de Zi Oradea au primit vizita doamnei Pompilia Szellner, reprezentant al Clubului Lions, care le-a captat atenţia de la primele cuvinte. Într-o atmosferă interactivă, copiilor li s-a dezvăluit un aspect foarte important din viaţă, încrederea de sine. Copiii
Începe FESTIVALUL DE TEATRU PENTRU COPII ARCADIA – EDIȚIA 2018 Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria are plăcerea de a vă invita în perioada 18 mai – 10 iunie 2018 la a V-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia. Evenimentul este organizat de Fundația Culturală Festivalul International de Teatru Oradea și Trupa Arcadia
Punerea în scenă a operei TRAVIATA de GIUSEPPE VERDI, în sala TEATRULUI REGINA MARIA din ORADEA are loc în 6 Iunie 2018, la ora 19. Acest spectacol vine la cererea publicului, după succesul extraordinar cu opera Nabucco, din luna aprilie. În rolurile principale, o soprană româncă, cea care a cântat rolul Violetei in foarte multe
Numărul şomerilor estimat pentru luna martie a anului 2018 a fost de 415.000 de persoane, în scădere faţă de luna precedentă când fusese de 419.000 de persoane. Față de aceeaşi lună a anului anterior sunt cu 60 de mii mai puține persoane în căutarea unui loc de muncă. Rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, organizează preselecţie pentru solişti vocali și instrumentiști, în vederea participări la Festivalul-concurs ,,Mândru-i cântecu-n Bihor” ediţia a XLI-a. Preselecțiile vor avea loc în data de 15 mai 2018, începând cu ora 15, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor. La concurs pot
Doina avea 2 ani. Era o iapă mică şi blândă, antrenată să plimbe copii cu dizabilităţi. Nu-i va mai ajuta. Acum o săptămână, un mastodont condus de un dement a intrat, noaptea, pe păşunea unde iapa fusese lăsată împreună cu alţi 25 de cai, a fugărit şi lovit animalele, după care a dispărut. Mânza n-a
În ultima zi a lunii aprilie a fost turnat ultimul strat de tartan pe cele două sectoare rămase neterminate, ale pistei sintetice de alergare din Parcul Brătianu. Lucrările au început în august 2017, urmau să fie finalizate în 45 de zile dar două porțiuni, de aproximativ 200 de metri, au fost terminate abia acum. Pista
Older Posts››
‹‹Newer Posts