Culturale
„Am speranţa că Asociaţia pe care o reprezentaţi nu se va transforma în portavocea unor colegi a căror expertiză în domeniul radioului este egala cu zero şi servesc unor interese distructive sau care preiau ideile emise în spaţiul public de persoane care au lucrat în această instituţie într-o perioadă în care realitatea pieţei media regionale
În fotografie doi manageri (a se citi menajeri) ţinând în mână PILA, pe care dacă o lasă, cad victorioşi. Vom consemna cu nerăbdare momentul iminent. Iată, s-a dus şi cea de-a XVII-a ediţie a Târgului de Carte „Gaudeamus” de la Cluj-Napoca, având ca şi gazdă Radio România Cluj, iar amfitrion pe competentul manager Bogdan Roşca,
Actorul Emil Sauciuc al Teatrului Regina Maria a susţinut un spectacol – lectură extraordinar, în faţa elevilor Colegiului Naţional Mihai Eminescu, dând viaţa unui cunoscut personaj din literatura românească – Iona, din parabola dramatică cu un singur personaj, care poartă acelaşi nume, scrisă de Marin Sorescu. Spectacolul a avut două reprezentaţii, în 17 şi 19
Primăria Oradea a finalizat lucrările la Campusul Şcolar Preuniversitar “Partenie Cosma” incepute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 si finalizat cu fonduri locale. Investiţia, atipica pentru un astfel de proiect romanesc, presupune construirea a şapte corpuri importante de clădire: şcoală cu 24 săli de clasă – 2 corpuri, cămin internat de 300 locuri, cantină şi club,
Festivalul de creaţie literară „Paşii Profetului”, dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere, are următoarele secţiuni: Poezie, Proză şi Epigrame. Începând cu ediţia a XVII-a, festivalul are şi o secţiune internaţională – participanţii acesteia fiind nevăzători din Ungaria şi cetăţenii români de naţionalitate maghiară. Juriul a fost format din următoarele personalităţi culturale: – Prof. Univ.Dr. Ioan Simuţ
În ajunul evenimentului, Primăria Municipiului Oradea a organizat conferinţa de presă referitoare la Târgul de carte “Gaudeamus” din Oradea, devenit tradiţional, care se află la a treia ediţie şi se desfăşoară, în intervalul 18-22 mai, în Parcul 1 Decembrie. Conferinţa a fost susţinută de preşedintele de onoare al târgului Lucian Silaghi, Mihai Jurca, Preşedintele Asociaţiei pentru
Programul complet şi detaliat al manifestărilor: Luni, 16 mai Între orele 11.30-11.50 Deschiderea oficială a evenimentului: 120 de ani de activitate muzeală în Oradea şi 20 de ani de existenţă a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor. Alocuţiuni rostite de autorităţi. Loc de desfăşurare: Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” Între orele 12 -12.45 Eveniment: – Expoziţia de grafică
Formaţia “Keset Klezmer” Band a susţinut duminică seara, la Sinagoga Neologă Zion, un extraordinar concert de muzică vocal-instrumentală, prilejuind introducerea edificiului în circuitului turistic al oraşului Oradea. Pe scena lăcaşului de cult, proaspăt restaurat de Primăria Oradea au evoluat cinci muzicieni, recent reîntorşi din Brazilia de la un binecunoscut festival internaţional, unde au cântat muzică
La sfârşitul anului trecut, Primăria Municipiului Oradea a iniţiat şi depus un proiect în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională „Dunărea”, având ca obiectiv protecţia şi promovarea sustenabilă a moştenirii culturale Art Nouveau în regiunea Dunării. În urma primei evaluări a proiectelor depuse, proiectul Municipiului Oradea a fost selectat între primele 100, din totalul de 613
Festival de teatru ERA Park, un nou atelier cu Bombonera şi… circ! Acestea sunt doar câteva dintre atracţiile oferite de centrul comercial ERA Park Oradea, care a pregătit un nou sfârşit de săptămână plin. Sâmbătă, 14 mai, de la ora 11, în sala de evenimente, copiii sunt invitaţi la spectacolul de teatru „Cufărul magic”, în
Older Posts››
‹‹Newer Posts