Culturale
Anul acesta a fost unul în care fiecare am avut de înfruntat provocările care au venit odată cu pandemia de coronavirus. Teatrul, la rândul lui, este afectat de restricțiile care sunt impuse în acest context, dar arta poate transcende materialul și poate lua alte forme, iar de data aceasta este cea a on-line-ului. Ne
Salonul de Iarnă al Medicilor, ajuns la a 50-a ediție, s-a desfășurat în acest an astfel, fără însă a-i știrbi din prestanță, printre participați aflându-se și medicul stomatolog Mariana Casian, care a expus două dintre tablourile sale de mărgele. În contextul pandemic actual, organizatorii clujeni ai Salonului de Iarnă al Medicilor au dorit să marcheze
Teatrul Regina Maria vă invită în luna decembrie să vă bucurați de un întreg sezon de spectacole în premieră, care vor putea fi vizionate on-line. Piesele de teatru câștigătoare ale „Concursului de creație dramatică”, ediția 2020, au fost transpuse în scenă sub forma unor spectacole lectură, care, până în momentul în care vor putea fi
Vicarul Episcopiei romano-catolice de Oradea, Fodor Jozsef, preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, oameni ai cărţilor şi reprezentanţi ai presei s-au adunat, sâmbătă dinimeaţa, la sediul Bibliotecii „Bunyitay”, pentru a aniversa cei 30 de ani de existenţă a acestei instituţii. Preşedintele executiv al UDMR Bihor a vorbit despre „performanţa de a menţine în
Muzeul Ţării Crişurilor vă invită să ne onoraţi cu prezenţa la vernisajul expoziţiei Trepte interioare a artistei plastice Kerekes Gyöngyi, membră a Uniunii Artiştilor Plastici Bihor. Vernisajul va avea loc în data de 12 noiembrie 2020, începând cu ora 17, la sediul muzeului (Strada Armatei Române nr. 1/A). Trepte interioare cuprinde 69 de lucrări din
Anul acesta, organizatorii europeni ai Nopții muzeelor au decis amânarea evenimentului din luna mai pe 14 noiembrie, motivul fiind situația creată de pandemia de COVID-19. Însă, având în vedere restricțiile impuse de autoritățile române începând cu săptămâna în curs, nu vom putea organiza Noaptea muzeelor în condiții optime nici la această dată. Muzeul Țării Crișurilor,
Teatrul Regina Maria va găzdui joi, 22 octombrie și duminică, 25 octombrie, două evenimente muzicale de excepție, la Sala Arcadia. Orădenii au ocazia de a participa la Concertul Extraordinar susținut de prestigiosul Cvartet Arcadia și la Recitalul Extraordinar susținut de Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj Napoca. Ambele evenimentele au loc
Expoziții temporare – „Matia Corvin – Viaţa la Curtea Regală”, expoziţie interactivă, figurine tridimensionale, efecte vizuale şi sonore, jocuri şi jucării medievale, scene tematice – ”Bucătăria medievală. Răsfăț culinar la curtea principilor Transilvaniei”. – „Olfactiv – Mirodenii, răşini, parfumuri şi miresme. Din Antichitate până în Epoca Modernă” – ”Iele World” – expoziție de artă textilă –
Începând cu luna octombrie, spectatorii orădeni sunt invitați să se bucure de spectacolele Teatrului Regina Maria sub cupola teatrului. Vrem să jucăm cât mai mult în sălile de teatru, așa că, pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară, vă invităm să respectați câteva reguli importante: Purtarea măștii (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului (de
Până pe 4 octombrie, cei mai tineri dintre cinefili sunt aşteptaţi la proiecţiile EducaTIFF, programate zilnic, de la ora 10:00, la Filarmonica de Stat din Oradea. Vineri, adolescenţii se vor îndrăgosti de Diva Finlandei/ Diva of Finland (r. Maria Veijalainen), o poveste despre nevoia de afirmare, dar şi despre bullying, prietenie, aşteptări irealiste, empatie,
Older Posts››
‹‹Newer Posts