Eveniment
Cea de-a XXVI -a ediție a Zilelor Revistei „Familia” (26-28 mai) s-a desfășurat sub auspicii sărbătorești: 150 de ani de la debutul tânărului Mihai Eminovici, marele Eminescu de mai târziu, cu poezia ”De-aș avea ”, în coloanele revistei lui Iosif Vulcan, ”Familia ” ce apărea atunci la Pesta. O poezie, mai mult descriptivă, poezia unui
Ziua Internaţională a copilului este un eveniment deosebit pentru fiecare copil, de aceea vom fi alături de copii cu un program sperăm pe placul lor. Jandarmeria Bihor organizează la sediul din Oradea, miercuri 1 iunie, cu începere de la ora 11, Ziua Porţilor Deschise pentru copii. Programul cuprinde: exerciții demonstrative de autoapărare, dresaj canin, intervenţie
La Hotelul Silver din Oradea 100 de pitici au sarbatorit în avans Ziua Copilului. Broscuţele ţestoase, papagalii, iepuraşii dar şi cameleonul au fost un „deliciu” pentru cei mici, iar arlechinul Igor le-a confecţionat baloane colorate şi i-a făcut să râdă în hohote. Picturile pe faţă au fost aşteptate cu sufletul la gură de prichindei, iar
“Skirt Bike” (bicicleta cu fustă) reprezintă o mişcare feministă, deopotrivă culturală cât şi de modă, prin care doamnele şi domnişoarele luptă pentru o cauză urbană, vizibilitatea problemelor specifice, „într-o lume a bărbaţilor”. Tema abordată anul acesta o reprezintă lupta împotriva cancerului la sân, care din păcate ajunge să afecteze una din opt femei din România.
Miercuri, 1 iunie a.c., în intervalul orar 11–14, în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor fi alături de copii printr-o serie de manifestări organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, în Orăşelul Copiilor din Oradea. Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii din cadrul Biroului
Vacanţa mare e prea departe, dar aşteptarea ei va fi plăcută datorită Festivalului de teatru pentru copii Arcadia. Festivalul, ajuns la a III – a ediţie, va deschide porţile teatrului la fiecare sfârşit de săptămână a lunii iunie, începând cu 4 iunie până în 26 iunie, pentru toţi iubitorii de spectacole de teatru de păpuşi.
A devenit deja tradiție, ca după concursul național de dans „Cupa Feeling Dance Oradea”, competitorii de la Feeling Dance să fie invitați la o porție de distracție pe cinste. Așa a fost și vineri, 27 mai, când maestrul în dans Cristian Jurcuț, creatorul Feeling Dance, a dat adunarea pe rețeaua de socializare Facebook, invitând concurenții,
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în data de 1 iunie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” organizează pentru toţi copiii din judeţ, “Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul unităţii, situat pe strada Avram Iancu, nr.9, Oradea, cât şi la sediile tuturor subunităţilor ( Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea- strada Aluminei, nr. 57, Staţia
Ediţia din acest an a Nopţii muzeelor, eveniment promovat şi organizat de către Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, sub genericul Muzeele orădene împreună !, a cunoscut un succes deosebit. Aşa cum se ştie, în 2016 au acceptat invitaţia noastră de a fi incluşi în circuitul muzeal, alături de muzeele Complexului „Muzeul Ţării Crişurilor” (Muzeul Ţării Crişurilor,
Editura Casa și Centrul de cultură și civilizație a vinului Millésime lansează două volume: ”Vinul – de la strugure în pahar. Tot ce trebuie să știm despre vin”, de Jens Priewe și ”Pivnițe de vinuri”, de Dr. Janki Ferenc, Kérey Csilla, ce are loc în Sala festivă a Facultății de Protecția Mediului a Universităţii din
Older Posts››
‹‹Newer Posts