Opinii
Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, sesiunea a II-a, a avut loc la Grădina de vară a Teatrului „Constantin Tănase” din București. Reunind ziariști și șefi de filiale din toată țara, manifestarea a reprezentat voința exprimată liber, prin vot deschis, a tuturor membrilor organizației, care i-au mandatat pe cei prezenți să le
Din 8 iulie până pe 27 iulie 2020, tinerii absolvenți, și nu numai, sunt așteptați să se înscrie la Jurnalism și la Științe Politice, acolo unde admiterea se va face pe bază de dosar. La programul de licență, criteriul de ierarhizare va fi media de la bacalaureat, iar înscrierea se va putea realiza și online,
Au primit DISTINCȚIA „Centenarul UZPR – ACTA NON VERBA : Secțiunea PUBLICAȚII – REVISTE-CARTE Cornel Cepariu, Ștefan Radu, Victor Eugen Mihai, Ana-Cristina Popescu, Dumitru Buțoi Secțiunea PRESĂ SCRISĂ Miron Manega, Dumitru Țimerman, Vasile Vulpașu, Livia Ciupercă Secțiunea TELEVIZIUNE Nicolae Dinescu, Sorin Burtea, Petru Frăsilă Secțiunea ONLINE Șerban Cionoff, Al.Florin Țene Secțiunea DIASPORA Alex Cetățeanu, Mircea Popi, Daniela Gumann, Dan Toma
Secretariatul General al Guvernului, condus de Antonel Tănase, a publicat prima listă cu instituțiile media care vor primi bani publici de la Guvernul Orban, pentru reclame la măști. Televiziunile, ziarele, site-urile, radiourile și ONG-urile acceptate „la prima strigare” vor cheltui circa 82 milioane lei din totalul de 200 de milioane prevăzute în Ordonanța de Urgență
Viitorii jurnaliști și specialiști în viața politică sunt așteptați la Universitatea din Oradea cu zeci de locuri bugetate. Începând cu 8 iulie 2020, liceeni, și nu numai, sunt așteptați să se înscrie la Jurnalism și la Științe Politice, acolo unde admiterea se va face pe bază de dosar. La programul de licență, criteriul de
Prin preocuparea permanentă ca structurile organizatorice ale Uniunii să fie tot mai puternice și omogene, Consiliul Director a reușit să îndeplinească un nou deziderat. Printr-o activitate asiduă și prin participarea efectivă a membrilor, în București s-au constituit 7 noi filiale, cuprinzând, în principal, jurnaliștii pensionari, în funcție de zona de domiciliu. Alte două filiale au
Domnule președinte Iohannis, domnule prim-ministru Orban, domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare și mai veche organizație de breaslă, prin cei peste 3.500 de membri pe care îi reunește, vă solicită, în numele interesului public și al transparenței obligatorii pe care o implică demnitățile pe care le ocupați, răspuns
Domnilor guvernanți, Nu folosiți ca pretext pandemia COVID 19 pentru a desființa, prin ordonanțe militare, presa scrisă, măcar din respect pentru rostul și rolul ei în istoria poporului român. Dar nu numai pentru asta, căci presa scrisă încă are puterea de a fi vector al vigilenței civice și câine de pază al
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România se alătură Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (EFJ) şi Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (IFJ) în demersul prin care invită factorii de decizie naţionali, europeni, internaţionali „să facă recomandări clare în coordonare cu toate părţile interesate relevante” pentru ca jurnaliştii să poată furniza informaţii clare şi corecte cu privire la coronavirusul COVID
Older Posts››
‹‹Newer Posts