Spiritualitate
Miercuri, 4 noiembrie, Fundaţia Comunitară Oradea a lansat apelul de proiecte pentru programul Fondul ”Educație pentru azi”, susținut de PEPCO ROMÂNIA. Prin acest program ne dorim să creăm șanse la o viață normală pentru copiii din mediul rural, proveniți din familii defavorizate. Programul va finanța organizații non guvernamentale sau persoane private care vor să desfășoare programe educaționale
O primă ediție a unei reuniunii-maraton a conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii și coordonatorii de filiale din toată țara, reuniți în cadrul Consiliului Consultativ Național al UZPR, a avut loc online, vineri, 30 octombrie 2020. Agenda complexă a reuniunii a debutat cu cuvântul președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan, care a reiterat necesitatea
S-a instituit un nou mod de vânzare de bilete începând cu luna noiembrie. Conform hotărârii Nr. 41/26.10.2020, emisă de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Bihor, din cauza faptului că s-a depășit incidența de 3/1000 de locuitori, Oradea a intrat în scenariul roșu, astfel, spectacolele programate în următoarea perioadă se suspendă și
Emisiunea în care studenții învață tainele reușitei de la antreprenori de succes în cadrul Proiectului Lecții în direct, ”predate” de antreprenori de succes, care au învățat din propriile experiențe care este rețeta succesului și care răspund fără ocolișuri tuturor întrebărilor pe care le au tinerii curioși. Acesta este ”desfășurătorul” celei mai proaspete și interesante emisiuni propusă de
Teatrul Regina Maria va găzdui joi, 22 octombrie și duminică, 25 octombrie, două evenimente muzicale de excepție, la Sala Arcadia. Orădenii au ocazia de a participa la Concertul Extraordinar susținut de prestigiosul Cvartet Arcadia și la Recitalul Extraordinar susținut de Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj Napoca. Ambele evenimentele au loc
În săptămîna 28 septembrie – 4 octombrie 2020, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal se pot vizita următoarele expoziţii: Lapidariul (expoziție permanentă), organizat de Muzeul Țării Crișurilor în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, la sediul Muzeului Țării Crișurilor; Vivariul (expoziţie permanentă), organizat de Muzeul Ţării Crişurilor, la sediul Muzeului Ţării Crişurilor; Expoziția Arhimede și invențiile
Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Regina Maria şi Ansamblul Artistic Profesionist Crişana vă invită joi, 24 septembrie, de la ora 19:00, pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea, să savurați câteva momente tradiționale extraordinare și să pășiți în atmosfera de sărbătoare pe care o vor crea artiștii Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, nerăbdători să își întâlnească
Asociația Culturală Teatrul de Copii, în parteneriat cu Teatrul Regina Maria, trupa Arcadia, desfășoară în perioada 22 august- 15 octombrie proiectul „Teatrul vine la tine”, finanțat de Direcția Social Comunitară Bihor. În cadrul acestui proiect, sute de copii din județul Bihor, care nu au acces la spectacole de teatru, sunt invitați sa vizioneze gratuit spectacolul
Muzeul Țării Crișurilor și Consiliul Județean Bihor vă invită luni, 24 august 2020, ora 11.30, la sediul din Str. Armatei Române nr.1/A, la o conferință de presă pusă sub genericul Pașii revenirii acasă, care înseamnă, din punctul nostru de vedere, introducerea în circuit muzeal, începând cu sfârșitul lunii august și de-a lungul lunii septembrie,
Începând cu luna august, biletele pentru evenimentele organizate de Teatrul Regina Maria vor fi disponibile on-line pe platforma Eventim.ro. Programul lunii august este încărcat pe site-ul partenerilor noștri, fiind deja posibilă achiziționarea biletelor, iar pe site-ul Eventim.ro ne găsiți cât se poate de simplu: secțiunea LOCAȚII – Teatrul Regina Maria Oradea. Vă reamintim că biletele se
Older Posts››
‹‹Newer Posts