Știri
În Săptămâna Carierei care se desfășoară între 15 – 18 mai, Universitatea Oradea oferă studenților oportunitatea de a socializa și de a învăța, nu doar teorie, dar și practica vieții, să se implice în cât mai multe activități. Studenții au șansa să facă cunoștință cu specialiști din diferite domenii de interes, un prim pas spre
Primăria Municipiului Oradea a încheiat procedura de bugetare participativă aferentă anului 2018, care a demarat în noiembrie 2017. În cadrul etapei de vot online, peste 5000 de votanți unici au votat cele 42 de proiecte aprobate în cadrul bugetării participative, această etapă finalizându-se cu 14.610 voturi. La cele zece întâlniri publice care au urmat etapei
Pentru continuarea lucrărilor de înlocuire și modernizare a rețelei de transport a energiei termice, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și a creșterii eficienței energetice – etapa a II-a, 20 km rețea termică de transport”, începând de luni, 14
Sâmbătă, 12 mai, la ora 19,30, la Târgul de carte ”Gaudeamus” din Piața Unirii, scriitoarea Lili Crăciun lansează alte două cărți : ”Prizonieri ai umbrelor” și ”Intre relativ și absolut”. Cunoscută de-acum cititorilor orădeni prin alte două volume de proză, (”Călătoria” și ”Menajerele soacrei mele”), Lili Crăciun ne promite și de astă dată o lectură
Două din cele mai recente spectacole ale trupei Iosif Vulcan, „F.A.D. (Noduri şi plăci)” şi „Arta Adulterului”, alături de spectacolele de marcă ale Teatrului Regina Maria, „Scripcarul pe Acoperiş” şi „Leonce şi Lena”, constituie deliciul publicului din țară, în lunile mai şi iunie. Astfel, Trupa Iosif Vulcan onorează invitaţia de a participa la nu mai
Sunt 48 de fotografii realizate și suprapuse, făcute soarelui într-un an, o dată pe săptămână, în același loc, la aceeași oră. Punctul cel mai înalt reprezintă solstițiul de vară iar cel mai de jos reprezintă solstițiului de iarnă. Rezultatul este semnul infinitului. Magnific !
Calificată pentru a XII-a oară consecutiv în finala Superligii Naționale de polo, echipa orădeană CSM Digi și-a aflat programul din ultimul act, când joacă cu tradiționalul adversar, Steaua Stirom București. Astfel, după cum a stabilit Federația Română de Polo, finala ediției din acest an a Superligii Naționale debutează în 18 mai, când cele două echipe,
Vineri, 11 mai 2018, la ora 16,30, la Târgul Gaudeamus, are loc evenimentul „Cărţile Memoriei”, prilej cu care se va lansa cartea: „Doi unionişti din Husasău de Criş: Preoţii Gavril Iovan şi Gheorghe Bordaşiu” ce îi are autori pe pr. prof. Nicolae Bordaşiu și pr. dr. Ioan-Mircea Ghitea. Pr. Nicolae Bordașiu este fiul lui Gheorghe
Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia” din Oradea organizează a VII-a ediție a concursului național cu participare internațională: „UNITATE ȘI DIVERSITATE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – PATRIMONII CULTURALE EUROPENE”. Evenimentul are ca principal scop, informarea și promovarea în rândul elevilor a patrimoniului cultural european din statele membre ale Uniunii Europene. Participanții la acest eveniment sunt elevi din ciclul
După ce în etapa anterioară au stat, având liber ca urmare a retragerii din competiție a celor de la Olimpia Satu Mare și au câștigat la „masa verde” cu scorul de 3-0, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea revin în competiția Ligii a II-a în acest sfârșit de săptămână, când au programat meci acasă, cu UTA
Older Posts››
‹‹Newer Posts