Știri
Dacă în Superliga Națională de polo pe apă masculin, ne aflăm doar în perioada semifinalelor, în competiția similară feminină s-au decernat premiile deja pentru ediția 2017-2018. Astfel, campioană a devenit din nou Steaua București, în timp ce echipa orădeană Crișul s-a situat pe locul IV. Campionatul Național de polo pe apă feminin senioare s-a desfășurat
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea și-au luat revanșa, sâmbătă seara, în fața piteștenilor de la BCM U FC Argeș, în cel de-al doilea meci din primul tur al play-off-ului Ligii Naționale. După ce joi au pierdut, la capătul unui joc slab, de această dată elevii antrenorului Cristian Achim au reușit să-i învingă pe cei
Poloiștii de la CSM Digi Oradea s-au calificat pentru a 12-a oară consecutiv în finala Superligii Naționale. Astfel, formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu s-a impus vineri, în meciul al treilea din semifinala cu Corona Sportul Studențesc. Partida, care s-a desfășurat la Brașov, s-a încheiat cu scorul de 9-8 pentru orădeni, însă
Până în 13 mai 2018, în Piața Unirii, se va desfășura a cincea ediție a Târgului de carte Gaudeamus. La această ediție sunt peste 60 de expozanţi reuniţi în 46 de standuri, pe o suprafață de 800 mp, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri, agenţii de difuzare
Ursoaica Pamela de la Grădina Zoologică Oradea a fost îmbarcată, cu destinatia Zărneşti, acolo unde va trăi alaturi de alte 98 de animale. Ea a trăit toată viaţa în captivitate, în ţarcul urșilor, de la Zoo Oradea. Acum câteva luni a fost mutată într-o cuşcă de mici dimensiuni, deoarece era bătută mereu de cei doi
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale Bihor, Liceul Teologic Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” și Liceul Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș din Beiuș organizează, Concursul Judeţean de Muzică „Cântaţi cu noi”, concurs cuprins în cadrul proiectului educativ cu acelaşi titlu, dedicat tuturor elevilor de gimnaziu
Asociatia Alsterdorf organizează conferinta de diseminare a rezultatelor proiectului ”Drumul către o viață normală”, proiect susținut financiar de ”The Velux Foundations”. Obiectivul conferintei îl constituie informarea partenerilor si comunitatii, cu privire la activitatile organizate pe parcursul perioadei de desfasurare a proiectului si la rezultatele obtinute in urma implementarii acestuia. Evenimentul va avea loc în data
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Municipiului Oradea, în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2018 şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local un număr de 87.139 persoane fizice şi 8.521 persoane juridice. Cuantumul sumelor incasate aferente impozitelor şi taxelor locale este de 95.015.098 lei. Anul trecut, în acelaşi interval de timp
Studenții voluntari ai Asociaţiei Studenţilor Mediciniști din Oradea (ASMO) organizează în perioada 7-11 mai 2018 cea de-a V-a ediţie locală a proiectului naţional “Donează sânge! Fii erou!”. Pe lângă Oradea, campania se desfășoară și în alte 10 centre universitare din ţară şi anume: București, Cluj, Iași, Craiova, Brașov, Sibiu, Constanţa, Timișoara, Târgu-Mureș și Galați. Proiectul
Casei Judetene de Pensii Bihor i-au fost repartizate 100 de bilete de tratament pentru seria a VII-a, începând din 23 mai 2018, pentru stațunile: 1 Mai, Buziaș, Covasna, Moneasa și Geoagiu. Biletele se pot ridica de la sediul institutiei, zilnic, de luni până joi intre orele 8 -14, iar vineri intre orele 8-13, până în data
Older Posts››
‹‹Newer Posts