Știri
Primele clase de școală profesională în sistem dual, pe model Kronstadt, încep din toamna anului 2018 la Cadea și la Beiuș cu două clase de câte 20 de elevi la profilul sudură care vor funcționa, una, la Liceul Tehnologic nr. 1 din Cadea și o clasă de 20 de elevi la profilul mecanic auto, găzduită
Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea își deschide porțile, în cetate, pentru comunitatea locală, în 17 noiembrie, la ora 17, cu sprijinul Primăriei Oradea. Sunt găsite răspunsuri, într-o atmosferă, non-formală, la câteva întrebări firești: cine sunt cercetașii, ce fac ei pentru tineri, pentru comunitatea locală și ce cercetează ? Un prim răspuns despre
Desfășurat între 30 noiembrie – 31 decembrie, Târgul de Crăciun va închide total traficul din Piața Unirii începând din 28 noiembrie, ora 18. După ce prima ediție s-a desfășurat la Cetatea Oradea, a doua a avut loc în Piața Unirii, iar cea din acest an se desfășoară în ambele locuri. În urma acestei ediții organizatorii
În ultimele zile orădenii au putut observa că principalele bulevarde au fost deja pregătite pentru sărbători. Potrivit muncipalității, „iluminatul de sărbători va fi realizat pe toate bulevardele din municipiu, la toate intrările și ieșirile din oraș, pe principalele artere de circulație, pe poduri, în parcuri, dar și în piețe”. Acțiunea de împodobire a orașului a
Autorităţile canadiene intenţionează să elimine, de la 1 decembrie 2017, cerinţa obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care vor călători în Canada, pentru şederi de maximum 6 luni. De acest regim vor beneficia cei care care călătoresc în scop turistic, pentru vizitarea familiei sau prietenilor și pentru prospectarea oportunităţilor de derulare a afacerilor, indiferent de tipul
Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea şi Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Bihor vă invită vineri, 17 noiembrie 2017, ora 14, la lansarea cărţii “Patru decenii în slujba documentului. In memoriam Bujorel Petru Dulgău”. Manifestarea culturală va avea loc la sala festivă a Cetății Oradea, Corp I, etaj I. Bujorel Petru Dulgău a ocupat, timp de 18 ani, postul de director al
În perioada 10-24 noiembrie, Rotaract Club Oradea organizează proiectul Donează un strop de viaţă! Orădenii sunt aşteptaţi la Centrul de transfuzie sanguină Oradea de pe strada Louis Pasteur, nr. 30, de luni până vineri între orele 07,30-11,30 pentru a dona sânge. Odată ajuns la Centrul de transfuzie sanguină, spune că donezi un strop de
Președintele Consiliului Județean, președintele Consiliului de Administrație al Parcuri Industriale Bihor, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cei ai Universității și mediului de afaceri bihorean au participat la o întâlnire privind proiectul Parcului Științific și Tehnologic din Oradea. Cu ajutor regional, în perioada următoare se vor putea realiza investiții pentru crearea și dezvoltarea infrastructurilor privind
Rock Filarmonica Oradea organizează cea de-a III-a ediție a spectacolului-concert-recital-eseu ”Sonet Bihorean”, care are loc miercuri, 15 noiembrie 2017, la ora 13, cu începere la statuia lui Mihai Eminescu și continuarea în Sala Festivă a Liceului Pedagogic ”Nicolae Bolcaș” din Beiuș. Se prezintă creațiile muzicale din lirica poeților bihoreni ale artiștilor Liliana & Mircea Budău
Invitaţi de seamă din România, Spania şi Statele Unite ale Americii vin la o nouă ediţie a Festivalului Simfoniile Toamnei, care se va desfăşura în perioada 14-23 noiembrie şi cuprinde concerte camerale, concerte simfonice, precum şi un concert susţinut doar de corul Filarmonicii, înfiinţat cu 20 de ani în urmă. Programul a fost prezentat, luni,
Older Posts››
‹‹Newer Posts