Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Știri

Lucrările practice ale absolvenților Facultății de Arte, prezentate publicului

Ca la fiecare final de an universitar, de peste două decenii, Facultatea de Arte a Universităţii Oradea organizează diverse evenimente prin care lucrările practice ale absolvenţilor studiilor de licenţă sau de master, realizate sub îndrumarea dascălilor lor, sunt aduse în faţa publicului orădean. Ediţia 2017, bogată şi diversă, se derulează în incinta noului sediu al

Acţiunile polițiștilor de frontieră pentru stoparea migraţiei ilegale

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat doi cetăţeni din Afganistan şi Pakistan care au încercat să iasă ilegal din ţară, spre Germania. În data de 15 iulie 2017, în jurul orei 22, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii

La universitate, Școala Internațională de Vară ”Jean Monnet” s-a încheiat

Sâmbătă, 15 iulie 2017,  (”Ready for employment”), organizată de Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea. Desfășurată pe parcursul a 6 zile (10–15 iulie), școala de vară a cuprins prezentări interactive, workshop-uri, simulări, jocuri de rol, vizite la instituții publice și companii private, celor 32 de studenți de la Universități

Ridichile, cel mai bun medicament de primăvară

Cariera lor de medicament începe din Egiptul Antic, ele fiind administrate sclavilor ce lucrau la piramide pentru a le menţine sănătatea nealterată şi a le da putere de muncă. Boli de plămâni Se face o cură cu ridichi roşii, se mănâncă minimum 10 ridichi pe zi, în salată cu ceapă verde. Ridichile roşii au o

A XXIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România (21–23 iulie)

Între 21–23 iulie 2017, Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor”, Murray Press Oradea, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” şi Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, organizează cea de-a XXIV-a ediţie a

Titus Nicoară a reziliat contractul și a plecat de la CSM CSU Oradea

Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea a încheiat colaborarea cu Titus Nicoară. După cum precizează clubul bihorean, pe site-ul oficial, „cele două părți au convenit pentru terminarea contractului de comun acord, clauza de reziliere fiind semnată în cursul zilei de duminică”. Astfel, se încheie cea de-a treia perioadă de colaborare între CSM Oradea și Titus Nicoară.

Juniorii sunt remarcați la Campionatele Naționale de Volei pe plajă, din Mamaia

Și la ediția din acest an a Campionatelor Naționale de Volei pe plajă, care s-au desfășurat în perioada 10-13 iulie, la Mamaia, sportivii orădeni s-au aflat în prim-planul întrecerilor, iar la juniori au obținut rezultate foarte apreciate. Astfel, la feminin, perechea formată din Mădălina Pura și Giulia Blaj (sportive pregătite de profesorul Rodian Achimecu, care

Older Posts›› ‹‹Newer Posts